Se zice că prima lună în care ești părinte vei fi pe modul "supraviețuire" și chiar așa e, mai ales dacă ești la prima ta experiență.
Știi, nouă oamenilor ne place să avem control și predictibilitate și suntem ființe ale rutinei și obiceiurilor. Tocmai de asta, pentru a simți că putem controla ce urmează, participăm la diverse cursuri de pregătire, dar acum, după o lună, pot să-ți spun sincer că nimic nu te poate pregăti 100% pentru montaigne-russe-ul plin de impredictibilitate care e meseria de a fi părinte.
M-am gândit la o asociere bună: a fi părinte e ca atunci când cineva te aruncă în apă și zice "ia să te văd cum înveți să înoți". Deși ai citit 9 luni de zile despre stilurile de înot și tipurile de bazine, proprietățile apei, etc., nimic nu te va pregăti cu adevărat pentru înotatul propriu-zis. Așa e și cu pãrințeala. Crezi că știi in ce te bagi și îți spui că ești pregatit, dar de fapt până acum ai văzut totul prin ochelarii roz și când ajungi acasă cu bebe începe "distracția".
Am învățat multe în doar o lună de pãrințealã. Ești curios? Citește mai jos:
1. E suuuuuper IMPORTANT, chiar vital, ca înainte să devii părinte să VREI TU să ai copii. TU, nu societatea, nu partenerul/a, nu părinții, nu prietenii, pentru că atunci îți asumi alegerea și nu dai vina pe alții în momentele dificile, pe principiul "mă, eu m-am băgat singur în hora asta, acuma trebuie să dansez", îți reamintești de ce ai vrut un copil, te rogi la Doamne-Doamne să îți dea răbdare și mai trece o zi.
Uite de asta îi admir eu pe cei care aleg să nu aibă (încă) copii când realizează că nu sunt pregătiți pentru pasul ăsta. Știu, nu vei fi niciodată pregătit cu adevărat, dar când nici TU nu te simți pregătit e mai bine sa spui "nu" de la început și să reziști cu stoicism presiunii societății care te întreabă pe repeat "Și? Când vine bebe?"
Apropo, când știi că ești pregătit să fii părinte? Ți-am zis că eu am avut abordarea "ochelari roz" care vine cam așa: înainte să adormi noaptea, pui capul pe pernă lângă omul drag sufletului tău și creierul tău o ia la goană spre multe multe direcții și una dintre ele are gânduri de genul: "sunt fericit/ă cu X, avem tot ce avem nevoie sa fim fericiți în continuare, abia aștept să îmi petrec restul vieții împreună cu el/ea și totuși parcă lipsește ceva. Mamă, ce fain ar fi să avem un copil. Dar oare suntem pregătiți? Știi ce? Da, eu sunt pregătit/ă. Am timp, bani și starea mentală sa devin părinte. Îmi doresc un copil și sunt dispus să-i ofer tot ce am mai bun."
Momentul ăla când totul face click și ești sigur pe tine că un copil ar face viața și mai frumoasă decât e, că ești pregătit să faci orice schimbări va fi nevoie pentru mogâldeața care va purta numele ales cu grijă de tine, când știi că va trebui sa renunți la tine și să te dedici total unei ființe ce va depinde de tine, dar nu te sperie asta și știi că vei fi responsabil pentru ea și o vei forma de la 0 și totuși te simți capabil. Ăla e momentul când știi.
Ce știu sigur e că în prima lună ai nevoie să îți reamintești momentul ăla și dorința mare de dinainte ca să treci hopurile. Apar multe întrebări care încep cu "e normal să...?", ești adesea îngrijorat și ai nevoie de cineva care sa îți spună că totul e trecător și că o să fie bine.
2. Ajută enorm să ai persoane care să te ajute cu treburile casnice și prietene la care sa apelezi când ai N întrebări și frici, dar până la urmă trebuie sa înveți să fii părinte pe propria piele și alăptatul din 3 in 3 ore (in cel mai bun caz), nesomnul și lucrurile imprevizibile care apar influențează toată experiența. La toți ni-i greu, dar nu la toți la fel. Lipsa de control si predictibilitate când faci același lucru, dar bebe reacționează în fiecare zi diferit e ceea ce pe mulți proaspeți părinți ne șochează. Da, când ești părinte trebuie sa improvizezi foaaarte mult și să înveți să te descurci cum poți, cel puțin în prima lună, aia de pe modul "supraviețuire".
3. A fi părinte te învață o mulțime de abilități noi: multi-tasking, prioritizare, răbdare, creativitate. O să fii foaaarte mândru de tine după ce le-ai căpătat pe astea, atât de mândru că vei simți că meriți o statuie pentru fiecare zi in care bebe a dormit 3 ore legate și nu a plâns când l-ai schimbat. Heh. Micile bucurii ale vieții.
4. "O fi greu, dar merită." Așa zic toti părinții, nu? Sunt de acord? Absolut, mai ales pentru că mi-am dorit de mult timp un copil și sunt dispusă să îi ofer tot ce are nevoie. Încă nu am rezultate imediate ale muncii după doar 1 lună, dar deja visez cu ochii deschiși la momentele când Lili va învăța să vorbească, sa meargă, când vom petrece momentele alea de neuitat împreună citind povești, plimbându-ne, jucându-ne și câte și mai câte. Toate astea te fac să uiți nopțile grele și să zici "da, merită să fiu părinte". Dar până să ajungem acolo, vreau să mă bucur de bebe mic-mic pentru că știu sigur c-o sa-mi fie dor să îmi încapă perfect in brațe și să o văd cum se uită la mine cu atâta uimire și dragoste și să simt că sunt persoana ei favorită din toată lumea.
Concluzia mea la toată postarea asta lungă?
Chiar și când te simți pregătit, tot e provocator să fii părinte. De aceea, fii 100% sigur că vrei sa fii părinte înainte de a deveni unul! Un copil are nevoie de tot timpul tău si cea mai bună versiune a ta pentru a fi crește fericit și încrezător.
*Postare scrisă cu o singură mână, noaptea la ora 2, în timp ce Lili doarme liniștită în brațele mele.
