3 ani de când e Lili cu noi. Wow. Pare o eternitate! S-au întâmplat atât de multe și s-au schimbat atâtea încât parcă e o viață de om! Și în același timp, ce paradox, parcă am clipit și acum e mare! De la bebeluș care zâmbește mereu, gângurește și mănâncă 6 luni iaurt la cină, la bebe care merge singur (mult mai târziu ca ceilalți), înțărcare, pa pa-scutece... la o mică domnișoară care merge la creșă și se pregătește cu drag de grădinița lui mami... Parcă a fost doar o zi!
The terrible twos! Cum au fost? Mult mai lejeri ca descrierea tipică din cărțile de parenting, thank God! Am avut tantrumuri fără motiv? O, da! E fixistă și rigidă până la Dumnezeu? Check! Testează limitele și spune NU fix când ai tu cea mai mare nevoie să zică DA? Check again! Dar am știut că toate astea sunt normale și în cea mai mare parte a ultimului an nu am luat-o personal. Poate și de asta simt că a trecut mai lin decât m-aș fi așteptat. Cu toate astea, simt că a fost totuși, cel mai dificil an de dus de până acum emoțional vorbind, mai ales pentru că noi nu am avut probleme (majore) cu alăptarea, colicile sau erupțiile dentare și nu eram obișnuiți cu greul ăla GREU. Iar când copilul îți apasă absolut toate triggerele și simți că vrei să fugi de acasă și spui "I didn't sign up for THIS!", orice greu ai fi avut înainte devine de N ori mai greu. Și totuși, guess what, totul a trecut și noi suntem mai înțelepți și mai puternici sau măcar mai experimentați în ce înseamnă să fii părinte. Te călește maxim meseria asta și simt că avem cu toții nevoie de călirea asta pentru că ne ajută să punem lucrurile în perspectivă și să le prioritizãm cu totul altfel ca până acum. De exemplu, o jumătate de oră sau o oră de timp liber sună absolut divin, dar te vei întreba de o mie de ori ce să faci cu timpul ăla și poate și după te vei întreba dacă ai ales bine.
Știi cum realizez cel mai bine că Lili nu mai e bebe? Tocmai am donat sistemul de purtare unei prietene dragi. E bittersweet. O să-mi fie dor de epoca asta care se încheie? Poate, câteodată. Dar am albume cu fotografii la care să mă uit și pe care Lili deja iubește să le răsfoiască.
Schimbări majore în ultimul an:
1. Lili nu mai face kinetoterapie, dar a trebuit să recupereze dezvoltarea motorie față de ceilalți copii de vârsta ei și partea bună e că în prezent, educatoarele ei îmi spun că nu se vede nicio diferență între copii. Yes!
2. Lili e înțărcată. Tot procesul a durat aproximativ 6 luni, a fost o înțărcare lentă și deloc grăbită, prima dată cu renunțare la țiți în timpul nopții, apoi redus pe timpul zilei doar la somnul de amiază și la cel de seară, apoi o zi da, o zi ba, apoi o zi da, 2 zile ba și a renunțat singură să mai ceară. A fost frumos și atât de util să pot să am țiți ca alinare de fiecare dată când plângea sau o durea ceva, dar era momentul să ne oprim și mă bucur că a luat singură decizia asta la momentul potrivit pentru ea, fără ca eu să o forțez în vreun fel.
3. Lili nu mai poartă scutece deloc. A trecut de la oliță la reductor în foarte scurt timp, deși uneori mai preferă olița pentru că nu trebuie să se urce sus pe toaletă. Un alt proces lent și în ritmul ei, fără să o punem noi pe oliță de la 6 luni cum era pe vremuri sau să o forțez odată ce a împlinit 2 ani pentru că "e mare".
4. Lili merge la creșă din Octombrie și adoră acel loc din ziua 1. De fapt dinainte de ziua 1 pentru că am pregătit-o aproximativ 2 luni pentru această schimbare majoră din viața ei. Iubește educatoarele, îngrijitoarele, colegii, activitățile, mâncarea, TOT și doarme de amiază din prima zi! M-a surprins și pe mine cât de repede s-a adaptat, dar mă bucur teribil că toate pregătirile mele au dat roade.
Ce a rămas la fel?
Încă dormim împreună și e perfect așa pentru noi ❤️
Ce s-a îmbunătățit?
Știi perioada aia când bebe e mic, încă nu vorbește și îți spui "vai, abia aștept să vorbească"? Asta! Faptul că într-un an a făcut un progres major și acum nu doar că face propoziții sau fraze, dar știe argumenta, convinge, explica ce și unde o doare, ce își dorește, ce are nevoie și mai ales, ce emoții simte, iar asta mie mi se pare wow pentru că noi la vârsta asta nu aveam deloc educația emoțională pe care o au ei. Deci dezvoltarea limbajului e un pas major în cum te înțelegi cu ei, dar asta nu înseamnă că vei avea o comunicare la fel ca și cu un adult și aici trebuie să avem grijă să nu credem că doar pentru că copilul se poate exprima verbal este un adult. Pentru că nu e. Departe de asta, de fapt.
Iată că au trecut primii 3 ani din viața lui Lili, cei mai importanți ani din viața unui copil, fundația a ceea ce va fi viața ei de adult. Sper că împreună cu tatăl ei am pus o bază bună, i-am oferit un atașament securizant, încredere și curaj să descopere această lume, să facă ceea ce o face fericită și să-și împlinească visurile. Asta îmi doresc pentru ea acum, la 3 ani 👧❤️
No comments:
Post a Comment