2022 pentru noi și Lili: THEN and NOW și ce am învățat

 

2022 a fost un an plin pentru noi și pentru Lili fiindcă a trecut de la 8 luni la 1 an și 8 luni și știm cu toții că primii doi ani sunt cei mai bogați în progrese și dezvoltare pe toate planurile.

Cea mai vizibilă schimbare față de începutul anului: Lili NU mai e un bebe 🥺 E din ce în ce mai mult o fetiță. Și am "mixed feelings" legat de asta 🙈. Deși nu merge încă singură și e nevoie de kinetoterapie pentru a recupera intarzierea, Lili s-a dezvoltat foarte mult cognitiv, social și emoțional 🥰 

Iată cum am început 2022 și cum e acum: 

1. THEN (ian. 2022): Teoretic a trecut la 2 somnuri, practic, de când cu regresia de la 9 luni, uneori are iar 3... Nicio zi nu e la fel ca cealaltă, așa că le luăm cum vin :)

- NOW: 1 somn (chiar și de 40 min pe la ora 14 🤪), dar în general doarme bine noaptea și asta contează mult la odihna mea. O singura noapte aproape albă la regresia de la 9 luni. 

2. THEN: A început să vorbească! Spune ”da” sau mai degrabă ”dadadada” de la 7 luni și ”tata” de la 9. E suuuper adorabilă! Nu vrea nicicum să spună "mama". 

- NOW: spune Maaaaaaami și mami mami mamiiiii de N ori pe minut până îi răspund, chiar dacă e fix lângă mine 🤪) Vorbește muuuuult de aprox. 3 luni, in special cuvinte din 2 silabe și ultimele silabe ale cuvintelor mai lungi. Ne imita și e adorabila când zice "uh-oh!" de fiecare dată când se întâmplă ceva 🥰

3. THEN: O dor gingiile rău de tot de câteva luni și chiar dacă mi s-a spus că dinții stau să iasă, niciun dinte nu a ieșit încă... 

- NOW: are aprox. 12 dinți!!! Cu 5 ieșind deodată în ultima lună 🤪

4. THEN: Nu credem că se va târî pentru că nu pare interesată. În schimb iubește să o punem în picioare și stă foarte bine pe ele... Sunt curioasă dacă va sări peste târât sau nu. 

- NOW: merge in patru labe de la 14 luni și de la 15 luni și jumătate o purtam de 2 manute, apoi o mânuța și acum un deget prin casa. Am făcut o grămadă de kinetoterapie tot anul începând din februarie, dar nu vrea să meargă singura mai mult de 3-4 pași când are ea chef daca o chemăm la noi 🤪

5. THEN: Are prima ei răceală. Nas înfundat, muuuci și siropel. Cea mai bună prietenă? Batista bebelușului la care plângea la început, dar cu care acum s-a obișnuit. 

- NOW: Nu s-a răcit mai mult de 2-3 ori anul ăsta și a stat fff bine la capitolul sănătate având în vedere că în jurul nostru toată lumea a fost și este bolnava. Totuși, credem că a avut Covid neidentificat pt care am ajuns la urgente (a apărut pozitiv la mine cateva zile mai târziu). 

6. THEN: Nu mai țin evidența puseelor de crestere și a salturilor mentale pentru că, așa cum spun prietenele mele mămici, mereu se întâmplă ceva.  

- NOW: Yep, la fel fac și acum! 😎

7. THEN: Iau totul așa cum vine și nu mă mai stresez dacă azi nu doarme la ora X la care a dormit în ultimele zile. Nici măcar perioade de veghe nu mai țin. She's the boss and I let her choose what she wants to do. 

- NOW: Agreed. Și acum fac la fel și sunt super relaxată legat și de alimentație, greutate și alte aspecte ale creșterii unui copil. 😎 De la aprox 1 an vrea să mănânce ce mâncăm noi și nu separat și vrea neapărat să mănânce singură. A mâncat mereu bine orice și acum e la fel. 

Jocurile preferate a lui Lili acum: cub cu figuri geometrice, puzzle încastru, cărți muzicale și cele cu Peppa Pig

Ce am învățat anul acesta ca părinte?

Până la urmă să fii părinte e cam așa: Simți că după X luni ai totul sub control, dar viața îți demonstrează că de fapt mai ai muuulte de învățat. Și uite așa, continuăm să învățăm împreună cu Lili: ea despre viață și noi despre ea :) Am realizat că dacă ai răbdare fiecare furtună trece muuult mai ușor și răbdarea vine dacă nu ai lucruri de făcut peste zi. Last but not least: timpul personal al mamei e sfânt pentru sănătatea ei mentală!

Cred că viața de părinte te doboară, te distruge și te aduce înapoi la stadiul de fundație pentru a te putea crește mult mai frumos ca persoana după aceea. Trebuie sa îți distrugi vechea ființă pentru a renaște o alta mult mai bună și procesul ăsta de distrugere doare al naibii de tare. Plângi și spui că nu mai poți, că nu înțelegi cum se descurcă alții cu mai mulți copii, că e mult mai greu decât îți imaginai. Și peste câteva luni îți vine să râzi pentru că ce credeai că era greu era de fapt o joacă. Greul devine și mai greu, dar și frumosul devine tot mai frumos. 

Am realizat că părințenia nu poate fi explicată înainte de a deveni tu însuți părinte. Oricât de mult ai încerca, are atât de multe nuanțe, că nu ai reuși. Și nici nu merită explicată. Fiecare are povestea lui. Ce știu sigur e că prima dată trebuie să fie foarte greu ca mai apoi să fie foarte frumos 😊

2023, abia aștept să văd ce noi aventuri urmează!

Ce simte un părinte la început?

Lucrez la articolul ăsta de câteva luni și nu l-am postat încă pentru că am așteptat să strâng mai multe experiențe să pot vorbi în cunoștință de cauză. Încă sunt abia la început, dar am realizat unele aspecte și vreau să le împărtășesc cu viitorii părinți care sunt acaparați de cât de adorabili arată bebelușii în poze și uită de lucrurile din spatele cortinei.

  

Indiferent dacă ești părinte sau nu, știi deja că meseria de părinte e un carusel de emoții, un sus-jos neîncetat, cel puțin în primul an de viață în care dezvoltarea e super alertă și părintele e neexperimentat. 

Știi ce am realizat? Atunci când bebelușul mult dorit și așteptat se naște, simți o avalanșă de emoții pozitive, o bucurie imensă care se transformă în recunoștință zilnică, dar odată ce ajungi acasă și începi să ai grijă de el, inevitabil apare trio-ul vicios: frustrare - furie - vinovăție - cele mai întâlnite emoții când ești părinte de bebe. Cum, Dana? Fix tu? Regina bunei dispoziții și a emoțiilor pozitive? Ei bine, da. Nu zi de zi, în niciun caz, dar periodic, da. De ce apar aceste emoții negative atât de des acum? Gândește-te un pic. Înainte de bebe tu alegeai singur ce vrei să faci cu timpul tău liber, unde să mergi, cu cine să te vezi, ce și când să mănânci. Sigur că râdeai când vedeai comediile de familie și te gândeai că erau exagerate că doar n-are cum să arate un părinte în halul ăla, să n-aibă el timp să facă un duș, să mănânce sau să gândească limpede. Nup, nimic nu a fost exagerat. Și nici nu-i vorba de nopți nedormite. E pur și simplu vorba de așteptări. Te aștepți să mai poți face una-alta și când ai un bebe acasă și dacă ai noroc și e într-o zi bună, chiar poți. Dar sunt și zile în care ți-ai planificat ceva și curând realizezi că acel cuvânt "a planifica" trebuie schimbat în "a dori" și la final să accepți că s-ar putea să nu mai ajungi să faci ce ți-ai dorit. 

Vrei să continui să fii om și după ce devii părinte. Ai dorințe, nevoi și așteptări și tu, nu doar bebe și când se bat cap in cap ale tale cu ale lui uite că apare trio-ul vicios de care vorbeam mai sus. Prima dată ești frustrat că nu poți face X (pune tu aici ce ți se potrivește: mâncare, curățenie, duș, schimbi hainele, verifici un mail, suni pe cineva, etc), amâni, te gândești că o să poți mai târziu, dar nici mai târziu nu reușești, te înfurii că nu doarme deși tot încerci să creezi condițiile ideale de o oră, apoi culminezi cu vinovăție. Săracul bebe, ce vină are el că nu poate să doarmă? Uite, se vede clar că vrea, dar nu reușește. Offf, sunt un părinte rău... Clasicul gând la ca la care ajunge toată lumea...

De fapt, ești doar părinte de bebe și trebuie să renunți la așteptări. Știu, nu vrei sa renunți și la tine. Și-ti amintești ce zic toți: devine mai ușor, ai răbdare. Ideea e că, așa cum trebuie sa te obișnuiești cu tot ce tine de viața de părinte, așa e și cu emoțiile negative ce vin cu ea. Că vrei, că nu vrei, atunci când devii părinte, frustrarea și vinovăția devin două emoții cu care te ”împrietenești” cel mai bine. Deși până atunci nu prea le-ai simțit, odată ce ai un bebe, le vei simți din plin. 

Am învățat că sunt normale și că nu trebuie să mă las condusă de ele. Le las sa existe în mine, apoi încerc să îmi amintesc că totul e trecător si că ce mi-am propus eu sa fac, ce vreau eu sa fac, poate fi amânat sau reorganizat. Până la urmă, când ești părinte toată lumea înțelege că viața ta nu mai e 100% a ta. Și cu toate astea, e frumoasă exact așa cum e dacă știi să găsești momentele pozitive pe care să te focusezi și care să echilibreze balanța emoțiilor. 

Nu am un truc magic pentru tine. Nu știu metode-minune prin care să te relaxezi instant și să fii mama aceea perfectă care credeai că vei fi înainte să devii mamă, poate pentru că nu există. Și până la urmă, fiecare își găsește motive diferite să reziste în momente dificile și să facă față situațiilor provocatoare. Tot ce știu e că trebuie să găsim cumva timpul ăla pentru noi înșine și să ne reîncărcăm bateria. Așa putem s-o luăm de la zero în fiecare dimineață și să fim prezente cu adevărat în viața copiilor noștri. Altfel, existăm doar fizic. Ușor de zis, greu de făcut, așa-i? Știu prea bine...