Lucrez la articolul ăsta de câteva luni și nu l-am postat încă pentru că am așteptat să strâng mai multe experiențe să pot vorbi în cunoștință de cauză. Încă sunt abia la început, dar am realizat unele aspecte și vreau să le împărtășesc cu viitorii părinți care sunt acaparați de cât de adorabili arată bebelușii în poze și uită de lucrurile din spatele cortinei.
Indiferent dacă ești părinte sau nu, știi deja că meseria de părinte e un carusel de emoții, un sus-jos neîncetat, cel puțin în primul an de viață în care dezvoltarea e super alertă și părintele e neexperimentat.
Știi ce am realizat? Atunci când bebelușul mult dorit și așteptat se naște, simți o avalanșă de emoții pozitive, o bucurie imensă care se transformă în recunoștință zilnică, dar odată ce ajungi acasă și începi să ai grijă de el, inevitabil apare trio-ul vicios: frustrare - furie - vinovăție - cele mai întâlnite emoții când ești părinte de bebe. Cum, Dana? Fix tu? Regina bunei dispoziții și a emoțiilor pozitive? Ei bine, da. Nu zi de zi, în niciun caz, dar periodic, da. De ce apar aceste emoții negative atât de des acum? Gândește-te un pic. Înainte de bebe tu alegeai singur ce vrei să faci cu timpul tău liber, unde să mergi, cu cine să te vezi, ce și când să mănânci. Sigur că râdeai când vedeai comediile de familie și te gândeai că erau exagerate că doar n-are cum să arate un părinte în halul ăla, să n-aibă el timp să facă un duș, să mănânce sau să gândească limpede. Nup, nimic nu a fost exagerat. Și nici nu-i vorba de nopți nedormite. E pur și simplu vorba de așteptări. Te aștepți să mai poți face una-alta și când ai un bebe acasă și dacă ai noroc și e într-o zi bună, chiar poți. Dar sunt și zile în care ți-ai planificat ceva și curând realizezi că acel cuvânt "a planifica" trebuie schimbat în "a dori" și la final să accepți că s-ar putea să nu mai ajungi să faci ce ți-ai dorit.
Vrei să continui să fii om și după ce devii părinte. Ai dorințe, nevoi și așteptări și tu, nu doar bebe și când se bat cap in cap ale tale cu ale lui uite că apare trio-ul vicios de care vorbeam mai sus. Prima dată ești frustrat că nu poți face X (pune tu aici ce ți se potrivește: mâncare, curățenie, duș, schimbi hainele, verifici un mail, suni pe cineva, etc), amâni, te gândești că o să poți mai târziu, dar nici mai târziu nu reușești, te înfurii că nu doarme deși tot încerci să creezi condițiile ideale de o oră, apoi culminezi cu vinovăție. Săracul bebe, ce vină are el că nu poate să doarmă? Uite, se vede clar că vrea, dar nu reușește. Offf, sunt un părinte rău... Clasicul gând la ca la care ajunge toată lumea...
De fapt, ești doar părinte de bebe și trebuie să renunți la așteptări. Știu, nu vrei sa renunți și la tine. Și-ti amintești ce zic toți: devine mai ușor, ai răbdare. Ideea e că, așa cum trebuie sa te obișnuiești cu tot ce tine de viața de părinte, așa e și cu emoțiile negative ce vin cu ea. Că vrei, că nu vrei, atunci când devii părinte, frustrarea și vinovăția devin două emoții cu care te ”împrietenești” cel mai bine. Deși până atunci nu prea le-ai simțit, odată ce ai un bebe, le vei simți din plin.
Am învățat că sunt normale și că nu trebuie să mă las condusă de ele. Le las sa existe în mine, apoi încerc să îmi amintesc că totul e trecător si că ce mi-am propus eu sa fac, ce vreau eu sa fac, poate fi amânat sau reorganizat. Până la urmă, când ești părinte toată lumea înțelege că viața ta nu mai e 100% a ta. Și cu toate astea, e frumoasă exact așa cum e dacă știi să găsești momentele pozitive pe care să te focusezi și care să echilibreze balanța emoțiilor.
Nu am un truc magic pentru tine. Nu știu metode-minune prin care să te relaxezi instant și să fii mama aceea perfectă care credeai că vei fi înainte să devii mamă, poate pentru că nu există. Și până la urmă, fiecare își găsește motive diferite să reziste în momente dificile și să facă față situațiilor provocatoare. Tot ce știu e că trebuie să găsim cumva timpul ăla pentru noi înșine și să ne reîncărcăm bateria. Așa putem s-o luăm de la zero în fiecare dimineață și să fim prezente cu adevărat în viața copiilor noștri. Altfel, existăm doar fizic. Ușor de zis, greu de făcut, așa-i? Știu prea bine...
No comments:
Post a Comment