Nu știu cum a fost pentru alții, dar pentru mine ultima lună cu bebe Lili a fost cea mai grea de până acum. Ca să vă fac un sumar foarte pe scurt, de la 4 la 5 luni am trecut prin: prima regresie a somnului, vaccinul de 4 luni, primul plâns super puternic de 50 min asociat cu locuri și persoane noi, salt mental 4, suprasolicitare, constipație, dureri de gingii, stagnare în greutate și, cel mai recent, plecarea lui tati de acasă pentru 9 zile pentru prima dată de când s-a născut bebe. Mhm... acum înțelegeți?
"Dar știai că va fi greu când ești mămică”, mi-a spus o prietenă. Da, știam, dar nu știam ce înseamnă acest ”greu” pentru că, la fel ca și durerea, ”greul” e foarte subiectiv. Ce ție ți se pare greu, mie mi se poate părea incredibil de greu. Așa că, am ajuns la concluzia că până nu treci prin toate experiențele asociate meseriei de părinte, nu ai cum să știi ce înseamnă greul. Nu cărțile sau cursurile te pregătesc, ci practica și asta ne lipsește tuturor proaspetelor mămici. Nu avem bebeluși în jur ca pe vremuri când un sat întreg creștea copiii, așadar, habar n-avem ce înseamnă să crești un copil.
Că tot vorbeam de greu, partea grea a fost să o văd pe Lili schimbându-se din bebelușul cuminte și liniștit în bebelușul vocal care vrea mereu în brațe. Mai greu a fost să o văd plângând și să nu o pot liniști, dar cea mai grea mi s-a părut despărțirea de tati pentru atâtea zile. După ce m-am obișnuit cu el lângă noi, brusc m-am simțit pusă în fața unor situații imposibile: cum să fac mâncare sau să îi pregătesc baia dacă plânge de fiecare dată când o pun jos? Și așa am ajuns la marea întrebare existențială: mai vreau încă un copil cum plănuisem inițial dacă tati va fi plecat din când în când 6 luni pe an? Încă stau să mă gândesc la treaba asta.
Habar n-am cum se descurcă mămicile cu 2 copii în situația în care tati lucrează foarte mult. Dacă vreuna dintre astfel de mămici citește această postare, vă rog să-mi spuneți cum vă descurcați și dacă beneficiile de a avea 2 copii sunt mai multe decât dezavantajele.
Încep să mă gândesc din ce în ce mai mult că a fi părinte e ca atunci când ai examene în fiecare zi a săptămânii și deși te-ai pregătit pentru ele, mereu apare un subiect nou la care nu te așteptai. Sincer, habar n-am cum s-au descurcat părinții noștri cu noi și cum de au rămas întregi la minte după atâția ani de părințeală. Da, știu, ființa umană e adaptabilă și te obișnuiești cu orice situație, dar am impresia că greul de fapt doar acum începe. Partea bună e că la final de zi când simt mânuța lui Lili că mă ia de mână înainte de culcare, parcă tot greul de peste zi se șterge cu buretele și îmi spun ”Hai că a mai trecut o zi. O să fie bine.”
