Îndemn de 1 Iunie

 

   Copiii sunt ființe magice, adevărați îngerași coborâți din cer pentru a ne face mai buni. Știu, uneori nu pare, mai ales când plâng mult și trezesc în noi toate fricile și toți monștrii ținuți până de curând în lanțuri bine ferecate. Știi care-i problema? Noi așteptăm prea multe de la ei. E ca și când ai pune un elefant într-un magazin de porțelanuri și te-ai aștepta să știe exact cum să meargă pe culoarul îngust fără să dărâme absolut niciun porțelan: misiune imposibilă. Așa și cu copiii. Ne așteptăm să nu plângă, să doarmă mult, să stea cuminți unde îi punem, să mănânce tot și să ne facă mândri. Toate descrierile astea se potrivesc în cel mai bun caz unei păpuși, nu unui pui de om. 

   Așadar, azi de Ziua Copilului e un prilej bun să ne amintim că puii de om nu știu să facă ceea ce ne așteptăm și au nevoie de noi să învețe că lumea în care tocmai au venit e un loc magic, frumos și interesant, iar Mami și Tati sunt modelele numărul 1 la care se vor uita și de la care vor copia tot ce văd. Să fim așadar optimiști, veseli, generoși, curioși și pliiiini de răbdare. Puiul de om va învăța să meargă pe culoarul îngust dintre porțelanuri, dar va lua ceva timp. Până atunci, să nu fim triști sau furioși când se mai sparge ceva. Să strigăm, ca grecii, Opaaaaa și să pornim la dans!😁

De ce să (nu) faci copii?

 

Hai să-ți spun partea nevăzută a meseriei de părinte, aia pe care nu ți-o spune nimeni pentru că e ca un monstru mic de care toți vor să scape și cred că dacă vorbesc despre el poate îl fac mai mare. Ca psiholog îți pot spune că e fix invers: e chiar recomandat să spui ce simți atunci când ți-e greu pentru că apoi devine mai ușor. Verbalizarea emoțiilor ajută la procesarea și implicit gestionarea lor.
Așadar, să-ți spun ce înseamnă să fii părinte. Dacă nu ești încă, ia aminte. Dacă ești deja, o să zâmbești pentru că o să te identifici: Părințeala, dragul meu / draga mea te dă peste cap complet chiar dacă (crezi că) ești pregătit, darmite dacă nu. Vine cu o avalanșă de emoții puternice - prima dată pozitive ("Am un bebeluuuuș! E copilul meu, nu pot sã cred, uite cât e de adorabil! Îl iubesc de nu mai pot, sunt cea mai fericit/ă din lume!") și apoi negative de unde nu știai că există ("De ce plânge? De ce nu doarme? De ce nu mănâncă? De ce nu face ce fac ceilalți? Iar plângeeeeee!!!"), cu muuultã frustrare, îngrijorare și vinovăție chiar dacă e cel mai ușor de crescut copil din lume. Cu alte cuvinte, părințeala vine cu MULT greu emoțional. Când lumea zice că e greu să fii părinte, la asta se referă: la faptul că noul tău job full-time pentru următorii 18+ ani pe deasupra jobului tău obișnuit îți apasă toate butoanele sensibile și scoate la suprafață vulnerabilitățile tale. De aceea, cred cu tărie că înainte de a deveni părinte trebuie să fii bine cu tine. Ce înseamnă să fii bine cu tine? Să fii echilibrat emoțional, să știi ce te calmează în situații-limită care te frustrează, înfurie sau îngrijorează, să ai răbdare (cu carul), încredere în tine, să fii într-un loc de pace și împlinire deja dinainte de a-l avea pe bebe pentru că dacă te aștepți să urci Everestul și să vizitezi x țări după ce îl ai pe bebe, va trebui să aștepți mult și bine. Cu alte cuvinte, asigură-te că te cunoști bine, îți recunoști bagajul emoțional și știi să-l ții sub control și că faci tot ce vrei foarte tare ÎNAINTE de a avea un copil: împlinește-ți măcar un vis, simte fericirea și împlinirea sufletească ÎNAINTE de a fi mamă/tată. Dacă te aștepți ca acest nou rol să-ți ofere cea mai mare împlinire din viața ta 24/7, va fi altfel decât crezi. Sigur că te simți împlinit în diferite momente din viața de părinte și-ți spui zilnic (sper) "Îl iubesc de nu mai pot" când te uiți la copilașul tău, dar de multe ori tânjești după timpul tău personal aproape inexistent și ești atât de prins cu "De ce nu doarme? Ce să-i dau de mâncare? Iar are muci" încât nu ai timp să sufli, darmite să ai gânduri de auto-realizare. Dacă tu nu ești bine cu tine, nu vei putea crește un copil bine cu el emoțional. Vei transmite toate fricile, frustrările și vinovăția nerezolvate. De aceea, stai cu tine, împrietenește-te cu tine și rezolvă ce e de rezolvat înainte de a avea un copil pentru că un pui de om nu se crește doar cu mâncare, apă și somn, are nevoie de tine 100% prezent, calm, plin de iubire și... haz de necaz! Dacă nu știi să râzi când iar face câte o chestie care nu îți place, nervii tăi vor fi întinși la maxim mai des decât crezi și prin urmare, vei face greșeli și te vei simți iremediabil vinovat. Ține minte: fie că vrei, fie că nu, vei fi modelul copilului tău, așa că asigură-te că vei fi un model bun.

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă mămică despre cât de calme și raționale eram înainte să avem copii și cât de mult ne-am schimbat după. Ai zice că n-are ce să fie atâââât de greu, mai ales dacă ți-ai dorit copii. Așa-i, per total nu-i imposibil să fii părinte, doar creștem copii de o eternitate ca specie, dar seamănă foarte mult cu deschiderea propriei afaceri unde treci de la un orar 9-17, la muncă zi și noapte, sacrificii, frustrări și îngrijorări constante pe termen lung și foarte lung. Sigur, dacă iubești ce faci, o să merite, dar nu oricine se poate descurca cu asta și nici nu ar trebui să ne așteptăm ca orice adult să devină părinte sau altfel să credem imediat că a eșuat în viață. Sunt multe alte metode de a te simți împlinit și fericit, motiv pentru care eu militez pentru a avea copii când și dacă ești pregătit și știi în ce te bagi, pentru că ghici ce: dacă afacerea ta dă faliment, poate te gândești "no, asta e, merg să mă angajez undeva", dar un copil e o responsabilitate pe viață.

Așa că, nu face copii (încă) dacă:
- nu ești pregătit să îți sacrifici timpul personal
- ești nesigur sau confuz în legătură cu ce presupune să fii părinte
- crezi că îți va salva relația
- vrei și tu poze adorabile ca ale prietenilor tăi cu copii
- ceasul biologic/societatea/partenerul/familia te presează să faci asta

În schimb, fă copii dacă:
- simți că asta e ceea ce lipsește din viața ta
- visezi tot mai des la cum îți vei crește și educa propriul copil
- te simți pregătit psihic, emoțional și financiar
- ai partenerul potrivit cu care simți că faci echipă bună
- ești pregătit să renunți la timpul tău liber și să faci compromisuri

Deși nu e, uneori pare imposibil să fii părinte, iar copiii au nevoie de cineva care vrea să fie acolo pentru că a ales el singur nu altcineva pentru el. Fii părinte dacă simți asta! E magic și nu se poate compara cu nimic, dar fă-o când ești pregătit!

Teribila regresie a somnului de la 4 luni sau prima dată când spui ”nu-mi recunosc copilul”

După 4 luni de când ai cunoscut o persoană cu care te vezi zilnic, ai putea spune că începi să o cunoști destul de bine, nu? Poate i-ai observat deja obiceiurile, îi cunoști tabieturile și știi ce o enervează. Cu toate astea, încă poți fi surprins. 

Ei bine, dacă în 4 luni de zile ai deprins cât de cât personalitatea și comportamentul copilului tău, la regresia somnului de la 4 luni, să nu te miri dacă îți spui pentru prima dată că nu îți recunoști copilul.

Cum să știi dacă te lovești de regresia de 4 luni?

1. Dacă copilul tău e în majoritatea timpului vesel și jucăuș, compliant și curios,

2. Dacă de obicei adoarme ușor și doarme bine,

3. Dacă nopțile tale sunt în mod normal line

ȘI

1. Devine mârâit mai tot timpul, mai ales înainte de a dormi

2. Doarme foarte alandala și începe un concert de operă de fiecare dată când îl pui pe pat

3. Peste zi se trezește la orice sunet și noaptea se trezește de mult mai multe ori ca înainte

Felicitări, ești nefericitul posesor al unui bebeluș în plină regresie a somnului! 😥

Eu mă așteptam să nu fie mare lucru regresia asta faimoasă, mai ales că cumnata mea nu a vazut diferențe remarcabile, puseele de creștere și salturile mentale sunt suportabile și știu ce am de făcut să trec de ele fără să-mi pierd mințile, dar nuuuuu, că fix atunci când citești pe grupul de mămici prin ce trec altele și mulțumești cerului că tu nu treci prin așa ceva, poc! te lovește și pe tine o regresie. Concluzia? Nu e niciodată prea târziu să treci prin ce trec alții, oricât de perfect a fost bebelușul tău până în acel moment.

Ce sa faci și ce să nu faci în regresia de somn? (testate 100%)

1. Respectă cu strictețe regula celor 90 de minute (hai 120, dar NU MAI MULT!!!). Dacă nu pui pișcoțelul la somn după 90/120 min de când s-a trezit, ai pus-o! Știi alarma aia super enervantă de la o mașină parcată la blocul vecin care se pornește când ți-e lumea mai dragă și nu dă Domnul să se oprească și îți vine să trimiți mesaje "drăguțe" posesorului dar nu știi a cui e mașina? No, așa e un bebe trecut de ora de somn. Crede-mă, nu vrei să trebuiască să stai încă o oră și jumătate lângă un bebeluș mârâit căruia nu-i intri în voie cu nimic!

2. Nu răspunde la telefon în timp ce adormi bebelușul crezând că o să reușești să reiei procesul după!!! Ascultă-mã, poate să fie Papa de la Roma, președintele României, Sfântul Petru, nu îndrăzni să te ridici din poziția în care ești, cu bebelușul cu ochii închiși atașat de tine. Ascultă-mã, te implor, NU TE MIȘCA! Așa, mulțumesc! 😁 Nu contează că mă crezi nebună, o să-mi mulțumești după 😉

3. Acceptă că e tot copilul tău și ăsta și nu-l da la țigani!😂 Da, ție ți-a trebuit copil și da, ești pregătită pentru el, o să treacă și perioada asta și poate ai noroc și nu sunt chiar consecutive zilele alea de copil de nerecunoscut.

4. Ajută să ai o rutină înainte de nani. Fă mereu aceleași lucruri (fie băiță, schimbat scutec/hăinuțe, pupici, nani, fie altceva). Rutina asta ajută copilul sa știe ce urmează și devine mai compliant.

5. Vorba nașei lui Lili: clipești de 2 ori și deja merge la grădi, așa că ia fiecare zi așa cum vine, fii creativă (pune uscătorul de păr în funcțiune, da, serios!) și înarmează-te cu muuuultã răbdare! Astfel vei găsi mereu o soluție pentru toate! Așa că, caută bine doza aia de răbdare ascunsă prin cotloanele minții tale, sau dacă nu și nu, "pornește alarma" și cere ajutor. Nu ca și copilul tău, ci așa, frumos, elegant, cât de cât sau... Scrie o postare despre asta pe blogul tău de proaspătă mămică să râdeți și tu și alții de isprăvile tale ;)

~~~

Din aventurile vieții de mămică cu regresia somnului de 4 luni

Ora 3:40: Te trezește puiul care face gimnastică în somn. Aștepți să vezi dacă reușește să se liniștească singură. Nup, deci o hrănești.

Ora 4: Ora de gimnastică reîncepe. "Hmmm, n-a mai făcut așa până acum, oare de ce s-a trezit?" O hrănești din nou. Bebe se liniștește.

Ora 4:20: Îți trec tot felul de gânduri prin cap. Îți vin o mulțime de idei creative și asta te entuziasmează.

Ora 4:40: Ți-e foame. Știi că dacă nu mănânci, sigur nu poți să readormi. Mergi să mănânci.

Ora 4:50: Te gândești să scrii ideile creative la care te-ai gândit anterior, altfel sigur le uiți.

Ora 5:20: No bun, te pui să dormi. "Oare să dorm pe burtă? Dacă se trezește iar Lili că mă simte mișcându-mă? Nu, o sa dorm așa cum sunt."

Ora 5:30: Găsești o poziție super confortabilă și aproape ațipești.

Ora 5:40: Programul de gimnastică bebelușească începe din nou și stăteai așa de bine. Hrănești bebelușul. Readoarme.

Ora 6:00: Iar ți-e foame. Hai no! "Oare să merg să mănânc sau să încerc să dorm? O trezesc dacă mă mișc în pat?"