De ce să (nu) faci copii?

 

Hai să-ți spun partea nevăzută a meseriei de părinte, aia pe care nu ți-o spune nimeni pentru că e ca un monstru mic de care toți vor să scape și cred că dacă vorbesc despre el poate îl fac mai mare. Ca psiholog îți pot spune că e fix invers: e chiar recomandat să spui ce simți atunci când ți-e greu pentru că apoi devine mai ușor. Verbalizarea emoțiilor ajută la procesarea și implicit gestionarea lor.
Așadar, să-ți spun ce înseamnă să fii părinte. Dacă nu ești încă, ia aminte. Dacă ești deja, o să zâmbești pentru că o să te identifici: Părințeala, dragul meu / draga mea te dă peste cap complet chiar dacă (crezi că) ești pregătit, darmite dacă nu. Vine cu o avalanșă de emoții puternice - prima dată pozitive ("Am un bebeluuuuș! E copilul meu, nu pot sã cred, uite cât e de adorabil! Îl iubesc de nu mai pot, sunt cea mai fericit/ă din lume!") și apoi negative de unde nu știai că există ("De ce plânge? De ce nu doarme? De ce nu mănâncă? De ce nu face ce fac ceilalți? Iar plângeeeeee!!!"), cu muuultã frustrare, îngrijorare și vinovăție chiar dacă e cel mai ușor de crescut copil din lume. Cu alte cuvinte, părințeala vine cu MULT greu emoțional. Când lumea zice că e greu să fii părinte, la asta se referă: la faptul că noul tău job full-time pentru următorii 18+ ani pe deasupra jobului tău obișnuit îți apasă toate butoanele sensibile și scoate la suprafață vulnerabilitățile tale. De aceea, cred cu tărie că înainte de a deveni părinte trebuie să fii bine cu tine. Ce înseamnă să fii bine cu tine? Să fii echilibrat emoțional, să știi ce te calmează în situații-limită care te frustrează, înfurie sau îngrijorează, să ai răbdare (cu carul), încredere în tine, să fii într-un loc de pace și împlinire deja dinainte de a-l avea pe bebe pentru că dacă te aștepți să urci Everestul și să vizitezi x țări după ce îl ai pe bebe, va trebui să aștepți mult și bine. Cu alte cuvinte, asigură-te că te cunoști bine, îți recunoști bagajul emoțional și știi să-l ții sub control și că faci tot ce vrei foarte tare ÎNAINTE de a avea un copil: împlinește-ți măcar un vis, simte fericirea și împlinirea sufletească ÎNAINTE de a fi mamă/tată. Dacă te aștepți ca acest nou rol să-ți ofere cea mai mare împlinire din viața ta 24/7, va fi altfel decât crezi. Sigur că te simți împlinit în diferite momente din viața de părinte și-ți spui zilnic (sper) "Îl iubesc de nu mai pot" când te uiți la copilașul tău, dar de multe ori tânjești după timpul tău personal aproape inexistent și ești atât de prins cu "De ce nu doarme? Ce să-i dau de mâncare? Iar are muci" încât nu ai timp să sufli, darmite să ai gânduri de auto-realizare. Dacă tu nu ești bine cu tine, nu vei putea crește un copil bine cu el emoțional. Vei transmite toate fricile, frustrările și vinovăția nerezolvate. De aceea, stai cu tine, împrietenește-te cu tine și rezolvă ce e de rezolvat înainte de a avea un copil pentru că un pui de om nu se crește doar cu mâncare, apă și somn, are nevoie de tine 100% prezent, calm, plin de iubire și... haz de necaz! Dacă nu știi să râzi când iar face câte o chestie care nu îți place, nervii tăi vor fi întinși la maxim mai des decât crezi și prin urmare, vei face greșeli și te vei simți iremediabil vinovat. Ține minte: fie că vrei, fie că nu, vei fi modelul copilului tău, așa că asigură-te că vei fi un model bun.

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă mămică despre cât de calme și raționale eram înainte să avem copii și cât de mult ne-am schimbat după. Ai zice că n-are ce să fie atâââât de greu, mai ales dacă ți-ai dorit copii. Așa-i, per total nu-i imposibil să fii părinte, doar creștem copii de o eternitate ca specie, dar seamănă foarte mult cu deschiderea propriei afaceri unde treci de la un orar 9-17, la muncă zi și noapte, sacrificii, frustrări și îngrijorări constante pe termen lung și foarte lung. Sigur, dacă iubești ce faci, o să merite, dar nu oricine se poate descurca cu asta și nici nu ar trebui să ne așteptăm ca orice adult să devină părinte sau altfel să credem imediat că a eșuat în viață. Sunt multe alte metode de a te simți împlinit și fericit, motiv pentru care eu militez pentru a avea copii când și dacă ești pregătit și știi în ce te bagi, pentru că ghici ce: dacă afacerea ta dă faliment, poate te gândești "no, asta e, merg să mă angajez undeva", dar un copil e o responsabilitate pe viață.

Așa că, nu face copii (încă) dacă:
- nu ești pregătit să îți sacrifici timpul personal
- ești nesigur sau confuz în legătură cu ce presupune să fii părinte
- crezi că îți va salva relația
- vrei și tu poze adorabile ca ale prietenilor tăi cu copii
- ceasul biologic/societatea/partenerul/familia te presează să faci asta

În schimb, fă copii dacă:
- simți că asta e ceea ce lipsește din viața ta
- visezi tot mai des la cum îți vei crește și educa propriul copil
- te simți pregătit psihic, emoțional și financiar
- ai partenerul potrivit cu care simți că faci echipă bună
- ești pregătit să renunți la timpul tău liber și să faci compromisuri

Deși nu e, uneori pare imposibil să fii părinte, iar copiii au nevoie de cineva care vrea să fie acolo pentru că a ales el singur nu altcineva pentru el. Fii părinte dacă simți asta! E magic și nu se poate compara cu nimic, dar fă-o când ești pregătit!

Când un lucru neplăcut se transformă într-unul foarte plăcut

 

   Acest bebelus a dormit ca un îngeraș in gradina botanică ieri desi nu era ora ei de somn, iar partea neplacuta e că acest somn in plus a dat peste cap întregul program de somn al zilei. Unde mai pui că suntem aproape la 12 luni, adică schimbări majore și INCA o regresie a somnului. Pfuuuu, când am reușit în final, după lupte seculare, sa o adorm la ora 22 (exagerat de târziu pentru ea), am fost foarte obosita. Dar ce sa vezi? Câteodată viața de mămicie îți mai da și una calda după câte una rece. Lili a dormit neîntoarsă până la 6:15 și eu am putut dormi o noapte întreagă fara să mă trezesc! N-am mai avut parte de asta de la o altă experiență singulara de pe la 2 luni. Woooooow! A fost... Magic! Regenerant! De-a dreptul odihnitor 😍 Deci așa era să dormi o noapte întreagă! 

   Acum stau să mă gândesc dacă mai vreau, sau as reveni la programul obișnuit: dormit pe la ora 20, treziri scurte și de multe ori insesizabile peste noapte, dar cu mai mult timp liber pentru mine seara SAAAU asta. No, nu știu. Voi ce ați alege? Ce bine că nu depinde de mine și îmi face Lili programul 😅 Nu știu niciodată ce urmează 😁

P.S. Am reușit să mai închid ochii, Lili și-a prelungit somnul de dimineață până aproape de 9 (ce bine că țiți e magică 🥰)

Despre stres și (ne)somn în mãmicie

 

   Am așa de multe lucruri de spus, încât trebuie sa închid ochii puțin și să mă adun. 

   (Câteva respirații mai târziu) 

   Azi-dimineață, primul mesaj pe care l-am scris colegelor de maternitate pe grupul nostru a fost "Fetelor, să vă pregătiți, vin o serie de schimbări la 4 luni pe care le văd deja la Lili (nu, nu îs salturi mentale sau pusee de creștere)". Nu tu, "Neața, mămici minunate și puternice, soarele e pe cer, se anunță o zi minunată!" sau vreun alt fel de încurajare. Nu. "Pregãtiți-vã de atac, vine o nouă bătălie!" A fost nevoie de un "Vai Dana, așa dimineață și așa vești nașpa" să realizez că e chiar trist că am început ziua așa... Eu care găsesc soarele în orice, eu care mai mereu sunt pozitivă. Și ulterior am înțeles de ce. Zilele astea mă gândeam că treaba asta cu a fi părinte e ca un fel de război și că fiecare zi e o nouă bătălie. Unele bătălii le câștigăm (pruncii adorm repede, dorm mult, sunt veseli, nu plâng), altele le pierdem (opusul la prima paranteză), dar războiul continuă non-stop, fie că vrei, fie că nu. Îți dai seama cum am ajuns sa gândesc? În termeni de "război" și "a câștiga bătălia". Și ce se întâmplă dacă nu câștig bătălia? Mă biciuiesc din nou și din nou pentru că sigur nu am fost eu destul de pregătită să știu ce să fac pentru a o câștiga. De ce? Pentru că stresul de a a face totul perfect își spune cuvântul după doar 3 luni și jumătate în care nu doar eu, dar și alții așteaptă muuulte de la mine (sau așa cred eu). Ne comparăm zi de zi cu ceilalți, atât pe noi cât și bebelușii, iar asta e cel mai rău lucru pe care îl putem face. "Al meu doarme toată noaptea", "al meu doarme foarte bine ziua", "al meu..." Deja mă doare capul.

   Citisem zilele trecute că "creierul nostru e făcut să ne ajute să supraviețuim, nu să ne facă fericiți" și exact așa e. Dacă îl lăsăm în pace, va găsi probleme de rezolvat în fiecare zi. Daca stau bine să mă gândesc, în ultimele zile m-am trezit mereu cu cate o problemă. Și la final de zi era fiecare rezolvată și mă simțeam bine. Se pare că (ne)somnul bebelușului meu e cea mai mare enigmã pe care încă nu am dezlegat-o și mă stresează așa de mult că azi, plecând la plimbare în parc "să doarmă copilul" care numai nu mai adormea, am simțit că nu mai pot. Că mi s-au adunat așa multe zile de "trebuie să doarmă bebe", "musai după 1 ora jumate, așa zice regula celor 90 minute", încât după câteva zile în care totul a mers bine și regula asta minune a funcționat, o zi ca azi în care nimic nu mai funcționează a pus capac la tot. Știi de ce? Pentru că pun prea multă presiune pe mine. La fel ca o grămadă de proaspete mămici... aproape toate, probabil. 

   Glumeam cu colegele de salon că dacă ar fi sa tragem o concluzie, am putea zice că "dacă viața ta e plictisitoare și vrei sa fie palpitantă și impredictibilă, devino părinte! Niciodată nu știi ce aduce ziua de mâine!" Problema e că odată cu impredictibilitatea asta vine și stresul pentru că suntem obișnuiți să putem controla efectul acțiunilor noastre și ghici ce? Cu bebelușii, nu putem. Azi reacționează așa, mâine altfel, azi dorm când îi scoatem afară, mâine nu. Și așa am ajuns la marea descoperire a zilei: ieșirile în parc ar trebui să fie în primul rând pentru noi, părinții, și abia apoi pentru bebeluși. Dacă dorm, bine, daca nu, asta e, dar macar noi ne mai limpezim mintea și ieșim din rutina istovitoare de acasă. La urma urmei, dacă noi suntem ok mental și emoțional, și copiii sunt. Așa că, mai puțină presiune pe noi, mai mult respirat aer curat și să uităm de bătălii și războaie. Doar o viață avem și copiii o fac mai bună dacă știm la ce sa fim atenți 😌

P.S. Bineînțeles că până la urmă Lili a adormit, dar a fost nevoie să pasez căruciorul soțului meu și să mă concentrez pe ce e în jurul meu, nu pe ce e înăuntrul meu. 

Ce am învățat în 3 luni de mămicie

    Se spune că primele 3 luni după naștere sunt considerate al patrulea trimestru de sarcină și că în timpul ăsta bebelușilor le place sa trăiască exact ca în burtică: legănați, înfășați bine și cu papa la discreție. Azi se încheie al patrulea trimestru pentru noi. Au trecut 3 luni, dar pare că o avem pe Lili dintotdeauna. Nu-mi imaginez viața fără ea! E așa de veselă și jucăușă, curioasă și drăgăstoasă (am învățat-o sa îmi dea pupiiic!), că îți vine să spui: mai doresc încă 2-3, va rog 😅

    Totuși, știm cu toții că creșterea unui copil nu e doar lapte și miere, mai ales cu atâtea pusee de creștere și salturi mentale dureroase prin care trebuie să treacă săracii copii (+colici!), așa că, după 3 luni de bebe am ajuns la următorul motto: "cel puțin nu plange". Yep, ai citit bine. Ai zice că poate înseamnă că îl lași să facă orice atâta timp cât nu plange, dar naaaah, te înșeli! Ideea e că după 3 luni de plâns de bebe (în salturile mentale menționate mai sus), te bucuri când stă cuminte pe pat, pe masa de înfășat sau în leagăn, chiar dacă nu doarme când ar trebui. Se uită pe pereți? Win! Gângurește cu jucăria preferată? Double win! Nu doarme deși au trecut 2 ore, daaaar, te-ai prins, măcar nu plânge.

    Apropo de dormit, pentru cei care încă n-au copii și cred că în primele luni un bebe doarme muuuult fără sa te chinui - "îl pui pe pat și instant închide ochii și doarme neîntrerupt vreo 12 ore, nu?" Ei bine, NU! Din experiența mea, confirmat și de alte mămici, un bebe până în 3 luni nu adoarme cu altcineva decât cu mami - ceea ce e destul de obositor pentru ea, dar așa învață multitasking sau abilități noi (ex. să mănânce cu mâna stângă sau să scrie pe telefon cu o mână, uneori tot stânga). Bebelușului îi place să adoarmă la sân și abia după 20-30 minute e sigur să îl muți in pătuțul lui sau lângă tine în pat. Altfeeeel, face ochi instant și o iei de la capăt. Apropo! Dacă vrei sa transformi o mamă într-un dragon într-o secundă, trezește-i bebelușul! 😂 Orice sunet cu potențial "trezitor" poate provoca priviri amenințătoare și săgeți invizibile foaaarte dureroase! Nu recomand nimănui să îmi testeze teoria. Crede-mă pe cuvânt că e adevărată! 😂

    Dacă ar fi să aleg un lucru foaaaarte mișto în astea 3 luni, acela e alăptatul culcat. E cea mai tare chestie ever! Te scutește de o grămadă de "trezit - luat bebe în brațe - alãptat - așteptat 30 min - pus bebe jos". Mi-au zis mai multe mămici să nu-mi iau scaun de alăptare că n-am nevoie, dar eu nu, că Batman! Era așa de frumoasă imaginea aia din filme cu mămica alăptând în scaun un bebe cuminte ce adoarme imediat încât am vrut și eu. Ei bine, realitatea e cu totul altfel. Alăptarea culcat te ajută să alăptezi un bebe ce face gimnastică în somn fără să fii nevoită să te ridici sau să îl trezești pe bebe deloc. Tot ce trebuie sa faci e să mufezi bebele și gata, înapoi la somn!

    De fapt, dacã stau să mă gândesc bine, în primele 3 luni nu ai nevoie nici măcar de pătuț pentru bebe pentru că s-ar putea să nu vrea sa doarmă acolo DELOC. Bebe Lili a dormit în pătuțul ei cam jumătate de oră în ziua când am adus-o de la spital. Atât. De atunci dormim împreună în același pat și e cel mai bun lucru pentru noi amândouă. Sigur că vreau să o mut la ea în pat la un moment dat, dar când va fi asta încă nu știu (mi-e și un pic frică de moment, recunosc).

    În general nu vei găsi pastile-minune pentru crescut copiii, dar eu am una pentru tine: băița! Când bebe nu vrea sau nu poate să adoarmă și au trecut prea multe ore să spui "măcar nu plânge", o băiță face minuni, mai exact îl obosește până la epuizare și doarme instant după. La mine a funcționat de fiecare dată.

    După 3 luni de bebe te relaxezi vizibil și nu mai ești stresat că se va întâmpla ceva cu bebe. În schimb, îți spui că dacă apare ceva vei găsi o soluție pe loc, ceea ce ajută foarte mult. Totuși, există și emoții negative: te supără că zilele sunt pe repeat, exact la fel toate: păpat, schimbat, culcat și realizezi că ai nevoie de timpul tău liber, dar ghici ce: când îl primești, ți-e dor de bebe și te uiți la poze cu el 🤷‍♀️

    În final, realizezi că toate zilele grele și nopțile nedormite sunt trecătoare și cu fiecare zi ce vine copilul crește și achiziționează noi abilități să te înțeleagă și să îți dea putere să continui. Multă putere, mămico, bebelușii devin din ce în ce mai dulci 😍

Achizițiile lui Lili de la 2 la 3 luni:

    Lili de 3 luni zâmbește laaarg, ne recunoaște și se bucură să ne vadă, gângurește cu noi și cu prietena ei cea mai bună, o văcuță gonflabilã (probabil pentru că se bucură că o poate vedea, fiind alb-negru). Știai că doar de la 3-4 luni bebelușii încep să vadă culorile?

    Tot pe principiul alb-negru, i-am cumpărat niște cărticele speciale pentru bebeluși cu imagini alb-negru și Lili le adoră! Gângurește când îi arăt anumite imagini preferate, mai ales văcuța.

    Hmmm, dar de fapt nu văcuța e prietena ei cea mai bună, țiți e! Eu am început să iubesc alăptarea pentru că nu mai trebuie să folosesc lanolină. De ținut minte pentru viitoarele mămici: folosește tampoane pentru sân între alăptări! Te vor scuti de o mulțime de haine pătate cu lapte.

    Față de lunile trecute, Lili regurgiteazã muuult, de aceea folosim foarte multe bavețele și de asemenea multe aleze pentru "accidentele" de la schimbat.

    Se trezește și gângurește sau chiuie și nu mai plânge așa mult ca lunile trecute.

    Doarme și câte 11 ore legate noaptea 😱 incluzând hrănitul când face gimnastică cu ochii închiși DAR sunt și zile cu salturi mentale sau pusee de creștere (8 săpt, 12 săpt) sau căldură când nu doarme decât 5-10-15 min (10 din 24 ore comparativ cu 17 cât e normal pentru bebe)

    La vaccinul de la 2 luni a plâns fffff tare, cel mai tare de până acum, dar s-a liniștit în brațe la mami foarte repede.

    Își poate susține capul și îl ridică când e pusă pe burtică, dar nu foarte mult și uneori se frustrează că nu se poate târî pentru că am impresia că vrea să o ia la sănătoasa. Hmmm, sunt curioasă când va merge asta mică.

Caaaam atât. Revin pe la 6 luni cu un alt bilanț ;) Mulțumesc pentru atenție dacă ai citit până aici și sper că ți-a plăcut!