Când un lucru neplăcut se transformă într-unul foarte plăcut

 

   Acest bebelus a dormit ca un îngeraș in gradina botanică ieri desi nu era ora ei de somn, iar partea neplacuta e că acest somn in plus a dat peste cap întregul program de somn al zilei. Unde mai pui că suntem aproape la 12 luni, adică schimbări majore și INCA o regresie a somnului. Pfuuuu, când am reușit în final, după lupte seculare, sa o adorm la ora 22 (exagerat de târziu pentru ea), am fost foarte obosita. Dar ce sa vezi? Câteodată viața de mămicie îți mai da și una calda după câte una rece. Lili a dormit neîntoarsă până la 6:15 și eu am putut dormi o noapte întreagă fara să mă trezesc! N-am mai avut parte de asta de la o altă experiență singulara de pe la 2 luni. Woooooow! A fost... Magic! Regenerant! De-a dreptul odihnitor 😍 Deci așa era să dormi o noapte întreagă! 

   Acum stau să mă gândesc dacă mai vreau, sau as reveni la programul obișnuit: dormit pe la ora 20, treziri scurte și de multe ori insesizabile peste noapte, dar cu mai mult timp liber pentru mine seara SAAAU asta. No, nu știu. Voi ce ați alege? Ce bine că nu depinde de mine și îmi face Lili programul 😅 Nu știu niciodată ce urmează 😁

P.S. Am reușit să mai închid ochii, Lili și-a prelungit somnul de dimineață până aproape de 9 (ce bine că țiți e magică 🥰)

Școala de șoferi cu Alex sau Cum am ajuns să iubesc să conduc

În ultimele 4 luni am trecut de la a fi foarte temătoare și cu groază de condus, convinsă fiind că nu sunt făcută pentru așa ceva... la șoferița care iubeeeeește să conducă și a luat permisul de conducere din prima, cu toate că sunt mămică de bebe sub 1 an. Ce s-a întâmplat? Cum de a devenit șofatul cea mai plăcută surpriză din viața mea? Citește mai jos și vei afla toată povestea.

Pe parcursul vieții mele am auzit de foaaaarte multe ori că femeile nu conduc bine, deci nu ar trebui să se urce deloc la volan. În plus, cea mai bună prietenă a picat examenul de 7 ori. Mai vrei? Fete de pe Instagram spuneau că e teribil de greu să înveți pentru examenul teoretic. Mai mult, am avut mereu o frică uriașă să nu produc un accident și un dezinteres total în tot ce înseamnă mecanică și mașini în general. Ai înțeles acum de ce datorită acestui framing FOARTE negativ eram absolut convinsă că niciodată în viața mea n-o să ajung la volanul unei mașini. Ei bine, viața mi-a dovedit de multe ori până acum că suntem la ”Surprize, surprize” și mi-a servit pe rând câte o surpriză care m-a lăsat cu gura deschisă. La fel a fost și cu șofatul.

Acum 5 ani când m-am titularizat la Cojocna și Jucu (la 25 km de Cluj) absolut TOATĂ lumea, de la contabilă la dentistă și tot spectrul de alți oameni cu care interacționez mi-au spus că am nevoie de permisul de conducere și să fac bine să-l iau. Eu - ”Nu și nu”. Mereu când mă simt obligată să fac ceva, vreau să fac opusul. Copilul interior s-a trezit și de data asta și s-a răzvrătit pentru că știa toate lucrurile enumerate mai sus pe care ceilalți nu le știau. Eram convinsă că mă voi descurca dacă merg cu autobusul dimineața ca majoritatea profesorilor care fac asta de ani de zile. Și a fost, într-adevăr, Ok, dar dacă ar fi să dau timpul înapoi, mi l-aș prezenta pe Alex Dascălu, instructorul meu de acum și aș fi făcut școala de șoferi pe mașină cu transmisie automată, pentru că aici era cheia la rezolvarea marii mele frici. Și-n plus, aș fi economisit o grămadă de timp și nu aș mai fi depins de orare de autobus sau alți colegi.

Cum am ajuns totuși la Alex? Universul a aliniat planetele într-un mod foarte frumos. Știi expresia ”nevoia te învață”. Așa a început totul. Soțul meu este ghid de turism și are perioade când e plecat mult de acasă. Acum că o avem pe fetița noastră, cu siguranță aș fi avut nevoie să pot să mă deplasez cu ea din punctul A în punctul B, fie că asta înseamnă ”în parc”, ”la supermarket”, ”la doctor” sau oriunde altundeva. În brațe sau cu căruciorul nu e o opțiune viabilă având în vedere unde locuim. Așadar, soțul meu mi-a propus să fac școala de șoferi. Pfuai, deja m-au trecut toate apele. A adus asta în discuție foarte delicat la început, știind poziția mea despre șofat, apoi, fiindcă zilele treceau și eu tot încercam să mă eschivez, mi-a spus foarte direct câte beneficii aș avea dacă aș deține permisul de conducere și că ar fi musai să-l obțin. În plus, au fost cam multe cazuri în ultima vreme când aș fi vrut să merg în diferite locuri și n-am putut, depinzând de el, fapt care m-a frustrat destul de mult. Prima dată am zis ”Ok, cândva o să fac și asta”, dar apoi am înțeles că ar trebui să mă decid curând pentru că timpul trecea și primăvara soțul meu se reîntoarce la tururi lungi, iar eu aș sta singură acasă. Așadar, trebuia să mă împac cu ideea, să-mi rezolv cumva toate fricile și prejudecățile și să-mi găsesc un instructor. Greu, foarte greu când nu vrei să faci asta dar știi că trebuie. Nici nu știam de unde să o apuc. Prima dată m-am gândit că o femeie instructor m-ar înțelege mult mai bine, dar nicicum n-am găsit una, oricâte recomandări am cerut. Cumva, nu se lega nimic. Apoi m-am decis că dacă e musai să fie bărbat, vreau să fie tânăr și pasionat. Am primit niște recomandări de domni instructori dar după un search pe Facebook am decis că nu am încredere în niciunul. Eram în pană de idei și trebuia să mă mișc repede dacă voiam să iau permisul până primăvara. Și aici a venit marea idee a soțului meu care tocmai avusese un tur pe mașină cu cutie automată: ”Cum ar fi, Dana, dacă ai face școala de șoferi pe o astfel de mașină? E muuuult mai simplu. Gândește-te.” și a plecat la plimbarea de dimineață cu Bart, câinele nostru. Câteva minute mai târziu căutam pe Google ”instructor auto cutie automată Cluj” și primul lucru pe care l-am văzut a fost profilul de Facebook al lui Alex Dascălu. De la primul click cumva totul s-a legat și deja știam că voi lua permisul cu Alex, că el era omul meu. Nici nu-l cunoșteam, habar n-aveam cine era, dar aveam încredere deplină că el era omul potrivit pentru mine. Pur și simplu așa am simțit. Așa că i-am scris și când soțul meu s-a întors de la plimbat câinele, deja viitorul meu era decis: ”Voi face școala de șoferi cu Alex și știu sigur c-o să iau permisul!” Iți dai seama ce schimbare de situație de 180 de grade. Soțul meu a fost super încântat. Apoi am decis să spun familiei intenția mea pentru a fi sigură că nu mă răzgândesc. Știi tu, când anunți cu surle și trâmbițe că faci ceva, e cam musai să te ții de cuvânt. Și așa a început aventura.

Care au fost surprizele plăcute?

- Cursul teoretic mi-a plăcut enorm de mult pentru că profii au fost foarte haioși și explicau pe înțelesul nostru, fără termeni greoi și citit mot-a-mot slide-uri din lege. Mi-a plăcut până și mecanica!!!

- Am făcut teste teoretice în fiecare zi timp de 3 luni și nu mi s-a părut absolut deloc greu sau o corvoadă cum înțelesesem eu de la ceilalți. A fost foarte logic, ușor și mi-a plăcut mult să fac testele astea. Îmi tot spuneam c-o să-mi fie dor de ele după.

- La examenul teoretic am fost foarte relaxată și stăpână pe mine. Am luat cu brio din prima.

- Alex e cu siguranță cel mai bun instructor din lume! Meseria asta i se potrivește ca o mănușă! De la prima ședință am știut că intuiția mea avea dreptate: eram convinsă că voi lua permisul și starea mea s-a schimbat de la îngrijorare și frică în primele 2 ședințe la relaxare și plăcere cu fiecare nouă ședință. Alex e genul de om care iubește ce face și între timp te face și pe tine să iubești asta și îți dă încredere în tine, mai ales dacă la început îți era frică. E cald, blând, răbdător, amuzant, deștept și devine prietenul tău, camaradul tău cu care abia aștepți să te revezi și să înveți ceva nou. Am ajuns să iubesc condusul datorită lui!

- Mașina cu cutie automată e suuuper simplu de condus și n-are cum să nu-ți placă! O recomand mai ales celor care, ca și mine, încep cu frică școala de șoferi.

- Am avut toată susținerea familiei mele pe tot parcursul celor 4 luni și asta a contat enorm.

Ce m-a ajutat să iau permisul de conducere din prima?

- Am încetat să mă compar cu alții și să mă las influențată de experiențele celor din jur. Am înțeles că eu sunt propria mea persoană și în loc să îmi formez prejudecăți legat de un subiect, mai bine să-l privesc cu curiozitate și apoi să-mi formez propria părere.

- Am vizualizat rezultatul pozitiv după ce am întâlnit omul potrivit să mă ducă acolo. Mi-am imaginat ziua asta în care iau permisul și eram tare fericită. Am crezut cu adevărat că e posibil.

- Independența e o valoare de bază pentru mine, iar permisul îmi hrănește această nevoie. Faptul că pot să merg oriunde vreau fără să depind de soțul meu e fenomenal și a devenit motorul acestei călătorii.

- Am realizat că sunt cel mai bun exemplu că dacă vrei ceva, POȚI. Nu contează că ești mămică de bebe sub 1 an, că ești ocupată până peste cap, dacă ești motivat și crezi în ceea ce faci, poți să faci ORICE, iar azi am luat permisul de conducere și sunt cea mai mândră! Am parcurs un drum lung și sinuos, dar am ieșit victorioasă și am de gând să mă bucur cât mai mult de șofat! N-am crezut vreodată că voi zice asta, dar iubeeeeesc să conduc!

Cel mai bun cadou pentru o mămică

   Urmează ziua de naștere a unei mămici dragi ție? Ai o prietenă care va deveni mămică în scurt timp și vrei să-i dăruiești ceva? Am soluția universală: T I M P. 

   Oferă-i timp pentru EA, pentru că sigur n-are. Întreab-o pe ea ce vrea să facă cu timpul: un duș, un somn, un prânz în oraș, un film la cinema, un masaj, o manichiură, o cafea la cafeneaua preferată, o ce vrea ea.  Nu o întreba ce hăinuțe, scutece, altceva să îi cumperi (acelea oricum sunt pentru bebe, nu pentru ea). Garantez că o mămică cu cu copil până într-un an (cel mai probabil și după) are nevoie de timp pentru ea. Și cel mai bun lucru pe care-l poți face e să stai tu cu bebe cât ea face lucrul acela care odată cu nașterea bebelușului a devenit un citybreak: un citybreak în baie pentru un duș. Unul în bucătărie pentru un mic dejun din resturile de la bebeluș sau o cafea rece. Cam așa. 

   Așa că, data viitoare când vrei sa faci un cadou unei mămici, nu mai cheltui bani și oferă o experiență gratuită muuuult mai dorită decât orice altceva. Îți promit că mămica aceea îți va mulțumi și nu va uita niciodată ce ai făcut pentru ea. 

De la 6 la 9 luni - ape line și noi furtuni

   Timpul tace și trece și uite așa au mai trecut 3 luni care au părut ca 3 zile. 

   După faimoasa și temuta regresie a somnului de la 4 luni (care-a ținut 5-6 săptămâni, apropo), viața alături de bebe Lili a redevenit cea pe care o cunoșteam înainte: plină de veselie, gângurit și curiozitate. Nu am nicio amintire neplăcută din lunile care au urmat, așa că, dacă ești părinte de bebe aflat la prima regresie a somnului și speri să primești puțină alinare citind această postare, află că totul e trecător, chiar și cele mai temute regresii ale somnului. Că tot vorbim despre ele... tocmai a început alta. Cică ar fi fost una și la 6 luni, dar noi n-am simțit nimic. Am avut lucruri mult mai importante pe care să ne concentrăm, de exemplu că Lili a început diversificarea. Eram curioasă cum va fi și care vor fi alimentele ei preferate. N-am avut niciodată emoții că nu va dori să mănânce pentru că și eu și soțul meu suntem mari gurmanzi și iubim să gătim așa că Lili a avut ocazia să ne vadă gătind și mâncând de-o mulțime de ori până să guste primele mese solide. Apropo, în caz că sunteți curioși, IUBEȘTE iaurtul! Dacă ar putea, ar mânca doar iaurt de 3 ori pe zi :))) Ghici de ce! Și eu iubesc iaurtul și am mâncat muuult în sarcină! De fapt, Lili are o preferință clară pentru tot ce am mâncat eu cu precădere cât era ea în burtică. Avocado și nucile sunt un alt exemplu bun pe lângă iaurt :)

Ce s-a schimbat la Lili de la 6 la 9 luni?

- E super independentă și mobilă: se apleacă mult, se joacă singură și bagă tooooooot ce prinde în gură

- Teoretic a trecut la 2 somnuri, practic, de când cu regresia de la 9 luni, uneori are iar 3... Nicio zi nu e la fel ca cealaltă, așa că le luăm cum vin :)

- A început să vorbească! Spune ”da” sau mai degrabă ”dadadada” de la 7 luni și ”tata” de la 9. E suuuper adorabilă!

- O dor gingiile rău de tot de câteva luni și chiar dacă mi s-a spus că dinții stau să iasă, niciun dinte nu a ieșit încă...

- Nu credem că se va târî pentru că nu pare interesată. În schimb iubește să o punem în picioare și stă foarte bine pe ele... Sunt curioasă dacă va sări peste târât sau nu.

- Are prima ei răceală. Nas înfundat, muuuci și siropel. Cea mai bună prietenă? Batista bebelușului la care plângea la început, dar cu care acum s-a obișnuit.

Ce s-a schimbat la mine?

- Nu mai țin evidența puseelor de crestere și a salturilor mentale pentru că, așa cum spun prietenele mele mămici, mereu se întâmplă ceva.

- Iau totul așa cum vine și nu mă mai stresez dacă azi nu doarme la ora X la care a dormit în ultimele zile. Nici măcar perioade de veghe nu mai țin. She's the boss and I let her choose what she wants to do.

Care sunt noile furtuni?

Regresia de la 9 luni care pare muuuult mai amenințătoare ca cea de la 4 luni, dar cu care deja ne-am obișnuit (sper să fie pe final) și prima ei răceală pe care am învățat să o gestionăm deși la început eram cam confuzi.

Până la urmă să fii părinte e cam așa: Simți că după X luni ai totul sub control, dar viața îți demonstrează că de fapt mai ai muuulte de învățat. Și uite așa, continuăm să învățăm împreună cu Lili: ea despre viață și noi despre ea :)

Ce înseamnă ”e greu, dar frumos să fii părinte”?

     De 2-3 luni Lili se schimbă încet dintr-un bebe într-o fetiță care râde, povestește, dansează și se joacă muuult cu noi sau singurică (așa ca în poză) și cumva, nu știu cum, am fost scutiți de monștrii ăia urâți numiți Regresia de la 6 luni, Salturi și Pusee de Creștere de pe parcurs (sau nu le-am simțit). A fost rai lunile astea, așa că, am și uitat momentele mai grele și n-am cum să scriu despre altceva azi, așa că hai să povestim despre ce înseamnă de fapt ”e greu, dar frumos să fii părinte”.

   E greu să fii părinte pentru prima oară pentru că habar n-ai ce e normal și ce nu, când trece greul și ce să faci să treacă mai ușor. Oricât ai citi încercând să te pregătești, realitatea e mereu diferită, mai ales că cei mici sunt și ei diferiți. DAR!!! Doamne, ce bine că există acest DAR! E atââât de mișto să fii părinte! Hai să-ți spun de ce:

- Îți reamintești cum a fost să fii tu copil și redevii copilul de atunci.

- Poți să te prostești cât vrei tu de mult pentru că cu atât mai mult va râde copilul tău!

- Ai voie să te JOCI cu toate jucăriile pe care ai fi vrut să le ai ca și copil și acum poți să le cumperi singur!:)))

- Te topești de fiecare dată când te uiți în ochii copilului tău care se uită la tine ca la un Dumnezeu pentru că exact asta ești pentru el și nimic nu e mai magnific și mai grozav decât să știi că ești atât de important și contezi atât de mult pentru cineva.

- Ai oportunitatea extraordinară de a fi acolo zi de zi lângă puiul de om care crește sub ochii tăi și capătă noi abilități care te surprind de la o lună la alta și te fac să te întrebi iar și iar ”Oare prin ce magie știe corpul uman să creeze un alt corp mic, perfect, care să conțină și personalitatea unui pui de om care e 50% eu și 50% tati?”

- Râdeți atât de mult împreună! E așa de hrănitor râsul ăsta care îți dă speranță și încredere că nu e doar greu! Practic viața cu un copil e ca și cum te-ai uita non-stop la clipuri amuzante cu copilași pe internet. N-ai cum să nu te distrezi!

- Am realizat că oricât de greu e să fii părinte, dacă știi să ceri ajutor, mereu, MEREU este cineva care te poate ajuta să fie totul mai ușor. Trebuie doar să vrei să spui cuiva :)

- VA URMA -

21 de motive de recunoștință la final de 2021

   Azi se termină primul an de când o avem pe bebe Lili cu noi, prima dată în burtică și apoi 8 luni zi de zi dormind lângă noi. Deși viața de mămică e un rollercoaster continuu care te trece printr-o multitudine de emoții și stări zi de zi și da, oboseala te ajunge la un moment dat, știam de la început și încă știu că această călătorie magică și neașteptată ca un film bun pe Netflix merită fiecare secundă. E greu, dar merită. Iată că am ajuns și eu la aceeași concluzie ca toți părinții de pe internet. 

   Uneori viața de mămică e plină de salturi mentale, pusee de creștere, regresii de somn sau erupții dentare, dar chiar și în mijlocul acestor furtuni avem o mulțiiiime de motive să fim fericiți că suntem părinți. Iată motivele mele pentru care sunt recunoscătoare de când sunt mămica lui Lili:

1. Nașterea și recuperarea au fost foarte ușoare.
2. Lili e sănătoasă și nu s-a îmbolnăvit deloc până acum.
3. Nu a avut colici luni de zile, ci doar vreo 2 săptămâni și acelea cu simptome ușor de gestionat
4. Nu am avut niciodată nopți albe pentru că în general trezirile sunt foarte blânde și de multe ori insesizabile fiindcă dormim împreună.
5. Lili e un bebe super vesel, liniștit și ușor de crescut.
6. De obicei adoarme ușor peste zi și seara.
7. Îi place să îi citesc cărți și are răbdare până la final.
8. Apreciază culorile / arta și zâmbește laaaarg de fiecare dată când vede tabloul meu preferat atârnat în living - Sărutul lui Klimt
9. Funcționează metodele de liniștire în erupții și reușim să trecem destul de ușor peste dureri (geluri de erupție, suzetă de erupție).
10. Face progrese uimitoare de la o săptămână la alta.
11. Soțul meu a stat acasă cu mine de la început și a gătit și a avut grijă de casă ca eu să am grijă doar de Lili.
12. Prietenii și familia au fost super săritori și ne-au ajutat mult.
13. Nu am avut depresie post-partum.
14. Deși a fost greeeu la început cu alăptarea, cu ajutor din partea cumnatei și a prietenelor mămici, am reușit să trec peste și apoi totul a fost ok.
15. Am colegele de salon cu care vorbesc aproape zilnic și ne susținem reciproc și cel mai tare grup de mămici La Primul Bebe.
16. Primul lucru pe care îl face când se trezește e să îmi zâmbească și să îmi ia fața în mâini și ultimul să mă prindă de deget cu mânuța când suge și adoarme și asta mă face să îmi amintesc mereu cât de mult iubesc să fiu mămica ei.
17. Iubește să danseze cu noi.
18. Mănâncă bine aproape orice și iubește mâncarea în general.
19. Mereu a stat liniștită în scoică și acum în scaunul de mașină și îi place cu mașina.
20. Am primit haine și obiecte utile de la prietene mămici și nu a fost nevoie sa cumpăr chiar totototot.
21. Am reușit să mă ocup și de (alte) proiecte personale în timp ce am fost mămică și asta m-a ajutat foarte mult la echilibrul emoțional.

Ce am învățat în 6 luni de mămicie

 

E cert, am supraviețuit primelor 6 luni ale vieții de mămică și cred că merit o statuie :D Sau cel puțin un pahar de șampanie pentru copii :))) (știți voi faza cu alăptarea, că ziceam ”vin” dacă era voie :P) Am învățat multe în ultimele 6 luni și simt că am acumulat multă experiență practică ce înainte îmi lipsea pentru a înțelege pe deplin prin ce trec săracii părinți cu adevărat. Mă voi rezuma la a spune că toate zicalele despre părinți care circulă pe internet sunt adevărate! Am descoperit de ce pot părinții să meargă mai departe zi după zi, indiferent cât de greu a fost până atunci: uiți. Uiți tot greul dinainte și îți amintești doar zilele frumoase. Creierul ăsta al nostru e tare șmecher! Ce e clar e că în primele 6 luni, viața ta se rezumă la copil și toate discuțiile pe care le vei avea cu ceilalți vor conține informații despre ce mai face bebe, cât a crescut, ce știe să facă, dacă doarme/mănâncă bine. Am devenit un mic expert în creșterea bebelușilor pentru că am citit foarte mult pe grupul de mămici despre cuvinte care înainte îmi erau străine ca ”puseu de creștere”, ”salt mental”, ”regresie a somnului” și acum pot să diferențiez între ce e normal și ce nu. În ultimele 6 luni am învățat că: ... viața dinainte de bebe e un capitol încheiat și că nu se mai poate să revii la ea exact așa cum era înainte. Și dacă aș avea timpul necesar, m-aș gândi mereu la ce face Lili și mi-ar fi dor de ea, deci odată cu bebe, viața s-a schimbat pentru totdeauna. Am realizat că dacă înțelegi că e normal si că trebuie să îți schimbi prioritățile, vei fi ok. Asta nu înseamnă că situația nu te va frustra totuși uneori, mai ales când ai nevoie de 5 minute ale tale de respiro. ... pentru sănătatea psihică a mamei, e esențial să aibă ajutor. Tata, bunici, prieteni, nași, oricine poate da o mână de ajutor. ... tot pentru sănătatea psihică a mamei, e super important să aibă un hobby sau o activitate care să o ajute să se relaxeze și să nu înnebunească când e super greu. Nu avem mereu timp de asta, dar ce bine când avem! ... urăsc capsele și iubesc fermoarele, că nu contează cum arată hainele/pijamaua/sacul de dormit, contează să fie funcționale, că salopetele nu sunt recomandate pentru sistemul de purtare ca să nu rănească piciorușele bebelușului. ... e important să investești într-un sistem de purtare de calitate pentru că îți va deveni cel mai bun prieten în momente dificile. Dacă ar fi să schimb ceva, aș cumpăra o Manduca de la naștere în loc să achiziționez și un wrap elastic și mai apoi sistemul de purtare. ... erupția dintilor NU apare așa repede. La noi nu au ieșit încă dinții, deși știm că sunt sub gingie și urmează să iasă. Nu înseamnă că ies dinții atunci când bebelușii au salivație abundentă, bagă tot în guriță și se liniștesc cu jucării de dentiție. Erupția durează săptămâni de zile. E un proces lent și da, gelurile specifice ajută. La noi Dentinox a făcut minuni. ... când iei temperatura bebelușului intrarectal se scad 0,5 grade. Doar dacă e peste 38 de grade se consideră febră, iar aceasta e normală după vaccin. ... somnul bebelușilor e atât de impredictibil încât nici după 6 luni nu pot face un program sau planifica o întâlnire să știi sigur că la ora X va dormi. Azi doarme 30 min, mâine 2 ore, poimâine 40 min în aproximativ același interval, dar nu la aceleași ore mereu. ... când un bebe vrea sa doarmă, dar nu reușește, pune-l în marsupiu sau du-l la plimbare sau cu mașina. It helps! ... când un bebe plânge, de cele mai multe ori are nevoie sa fie ținut în brațe. Ah! Uscătorul de păr încă face minuni la noi pentru momentele când bebe nu se liniștește în brațe sau în marsupiu. ... dormitul împreună cu bebe în același pat (mama-bebe) face bine somnului peste noapte al mamei. Eu nu țin minte să fi avut nopți în care să nu fi dormit. Nu am avut niciodată problema asta pentru că alăptatul culcat noaptea salvează vieți. Inclusiv pe a mea! ... regula celor 90 de minute legată de perioada de veghe funcționează doar între 3-5 luni. De la 5 luni perioada de veghe se mărește la 2h-2:30h. ... regresia somnului de la 4 luni e absolut oribilă dacă înainte aveai un bebe liniștit și vesel (cazul nostru), dar nu simți musai diferența dacă aveai un bebe mereu agitat și energic. La noi a durat vreo 5 săptămâni și deși la început pare teribil de greu, te obișnuiești și spre final e normal. Atâta timp cât înțelegi că e o perioadă trecătoare, te liniștești și tu și trece tot mai repede. ... de la 5 la 6 luni te simți în luna de miere cu bebe. Își revine și doarme mai mult, începe să fie foarte atent la detalii micuțe din jurul lui, sa fie interesat de ce mănânci și bei și începe să fie pregătit pentru diversificare. ... poți începe diversificarea la 5 luni și jumătate dacă bebe e interesat de mâncare pentru că oficial bebe are 24 de săptămâni atunci (deci 6 luni). ... fiecare doctor are altă părere despre ce, cât și când trebuie să îi dai la bebe să mănânce și cel mai bine e să nu fii stresat și să-ți urmezi intuiția. La fel și-n toate celelalte capitole legate de bebe. ... când ai un copil, înveți să apreciezi lucrurile mici ale vieții la un cu totul alt nivel. Mici adică alea scurte. De exemplu mâncat cina în 5 minute de liniște, să poți să lucrezi la acest articol cât timp tati îl plimbă pe bebe, un duș cu balsam cu tot, ceva de genul :))) ... lucrurile cu bebe în preajmă se fac încet sau foarte încet: dacă înainte de bebe ceva dura 1-2 ore, acum durează 1-2 zile (de ex. curățenia). ... singurul lucru predictibil despre bebeluși e... că sunt impredictibili! :)) Cel mai bine pentru tine e să nu ai așteptări mari de la un copil. Fii flexibil și ia fiecare zi așa cum vine, fără să te superi dacă lucrurile nu merg cum îți doreai. Cred că la urma urmei, când ai un copil e foarte important să rămâi relaxat, cât poți tu de flexibil și să urmezi semnele pe care le dă bebelușul tău. Nu poate dormi la 4 noaptea pentru că a adormit la 19? Asta e, lasă-l să gângurească și fii acolo lângă el cu o sărutare sau un ținut de deget dacă ești treaz. Va aprecia mult mai mult pe termen lung. Ah! Și dă-i nasul să ți-l pape. Lili iubește asta și ne distrăm amândouă copios de fiecare dată când face asta 😆 Sigur că sunt unele zile când îți vine să te iei și să te tot duci, când nivelul de cortizol crește până peste măsură și nu mai poți, mai ales dacă ești singură, DAR zilele acelea sunt trecătoare și da, e greu, dar MERITĂ! Când îl vezi pe bebe cum creste și începe să înțeleagă lucruri și să facă lucruri ca un om mare, e așaaaa magiiiic! Îmi va fi dor de mânuțele ei micuțe, de gângurit și dat din piciorușe, dar abia aștept tot ce va urma!