De ce să (nu) faci copii?

 

Hai să-ți spun partea nevăzută a meseriei de părinte, aia pe care nu ți-o spune nimeni pentru că e ca un monstru mic de care toți vor să scape și cred că dacă vorbesc despre el poate îl fac mai mare. Ca psiholog îți pot spune că e fix invers: e chiar recomandat să spui ce simți atunci când ți-e greu pentru că apoi devine mai ușor. Verbalizarea emoțiilor ajută la procesarea și implicit gestionarea lor.
Așadar, să-ți spun ce înseamnă să fii părinte. Dacă nu ești încă, ia aminte. Dacă ești deja, o să zâmbești pentru că o să te identifici: Părințeala, dragul meu / draga mea te dă peste cap complet chiar dacă (crezi că) ești pregătit, darmite dacă nu. Vine cu o avalanșă de emoții puternice - prima dată pozitive ("Am un bebeluuuuș! E copilul meu, nu pot sã cred, uite cât e de adorabil! Îl iubesc de nu mai pot, sunt cea mai fericit/ă din lume!") și apoi negative de unde nu știai că există ("De ce plânge? De ce nu doarme? De ce nu mănâncă? De ce nu face ce fac ceilalți? Iar plângeeeeee!!!"), cu muuultã frustrare, îngrijorare și vinovăție chiar dacă e cel mai ușor de crescut copil din lume. Cu alte cuvinte, părințeala vine cu MULT greu emoțional. Când lumea zice că e greu să fii părinte, la asta se referă: la faptul că noul tău job full-time pentru următorii 18+ ani pe deasupra jobului tău obișnuit îți apasă toate butoanele sensibile și scoate la suprafață vulnerabilitățile tale. De aceea, cred cu tărie că înainte de a deveni părinte trebuie să fii bine cu tine. Ce înseamnă să fii bine cu tine? Să fii echilibrat emoțional, să știi ce te calmează în situații-limită care te frustrează, înfurie sau îngrijorează, să ai răbdare (cu carul), încredere în tine, să fii într-un loc de pace și împlinire deja dinainte de a-l avea pe bebe pentru că dacă te aștepți să urci Everestul și să vizitezi x țări după ce îl ai pe bebe, va trebui să aștepți mult și bine. Cu alte cuvinte, asigură-te că te cunoști bine, îți recunoști bagajul emoțional și știi să-l ții sub control și că faci tot ce vrei foarte tare ÎNAINTE de a avea un copil: împlinește-ți măcar un vis, simte fericirea și împlinirea sufletească ÎNAINTE de a fi mamă/tată. Dacă te aștepți ca acest nou rol să-ți ofere cea mai mare împlinire din viața ta 24/7, va fi altfel decât crezi. Sigur că te simți împlinit în diferite momente din viața de părinte și-ți spui zilnic (sper) "Îl iubesc de nu mai pot" când te uiți la copilașul tău, dar de multe ori tânjești după timpul tău personal aproape inexistent și ești atât de prins cu "De ce nu doarme? Ce să-i dau de mâncare? Iar are muci" încât nu ai timp să sufli, darmite să ai gânduri de auto-realizare. Dacă tu nu ești bine cu tine, nu vei putea crește un copil bine cu el emoțional. Vei transmite toate fricile, frustrările și vinovăția nerezolvate. De aceea, stai cu tine, împrietenește-te cu tine și rezolvă ce e de rezolvat înainte de a avea un copil pentru că un pui de om nu se crește doar cu mâncare, apă și somn, are nevoie de tine 100% prezent, calm, plin de iubire și... haz de necaz! Dacă nu știi să râzi când iar face câte o chestie care nu îți place, nervii tăi vor fi întinși la maxim mai des decât crezi și prin urmare, vei face greșeli și te vei simți iremediabil vinovat. Ține minte: fie că vrei, fie că nu, vei fi modelul copilului tău, așa că asigură-te că vei fi un model bun.

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă mămică despre cât de calme și raționale eram înainte să avem copii și cât de mult ne-am schimbat după. Ai zice că n-are ce să fie atâââât de greu, mai ales dacă ți-ai dorit copii. Așa-i, per total nu-i imposibil să fii părinte, doar creștem copii de o eternitate ca specie, dar seamănă foarte mult cu deschiderea propriei afaceri unde treci de la un orar 9-17, la muncă zi și noapte, sacrificii, frustrări și îngrijorări constante pe termen lung și foarte lung. Sigur, dacă iubești ce faci, o să merite, dar nu oricine se poate descurca cu asta și nici nu ar trebui să ne așteptăm ca orice adult să devină părinte sau altfel să credem imediat că a eșuat în viață. Sunt multe alte metode de a te simți împlinit și fericit, motiv pentru care eu militez pentru a avea copii când și dacă ești pregătit și știi în ce te bagi, pentru că ghici ce: dacă afacerea ta dă faliment, poate te gândești "no, asta e, merg să mă angajez undeva", dar un copil e o responsabilitate pe viață.

Așa că, nu face copii (încă) dacă:
- nu ești pregătit să îți sacrifici timpul personal
- ești nesigur sau confuz în legătură cu ce presupune să fii părinte
- crezi că îți va salva relația
- vrei și tu poze adorabile ca ale prietenilor tăi cu copii
- ceasul biologic/societatea/partenerul/familia te presează să faci asta

În schimb, fă copii dacă:
- simți că asta e ceea ce lipsește din viața ta
- visezi tot mai des la cum îți vei crește și educa propriul copil
- te simți pregătit psihic, emoțional și financiar
- ai partenerul potrivit cu care simți că faci echipă bună
- ești pregătit să renunți la timpul tău liber și să faci compromisuri

Deși nu e, uneori pare imposibil să fii părinte, iar copiii au nevoie de cineva care vrea să fie acolo pentru că a ales el singur nu altcineva pentru el. Fii părinte dacă simți asta! E magic și nu se poate compara cu nimic, dar fă-o când ești pregătit!

Ce înseamnă să fii mamă? (Ce am învățat după un an)

   Azi e un an de când Lili a venit pe lume și în mod normal ai zice că un an nu e așa de mult timp, dar când devii mamă se întâmplă atât de multe lucruri că mie, cel puțin, mi se pare c-au trecut 10 ani! De fapt, simt că Lili e cu noi dintotdeauna și nu-mi văd viața fără ea. Abia aștept să o însoțesc în toate momentele importante care urmează! 

   Pe de altă parte, sunt confuză și tristă în același timp pentru că stiu sigur că îmi va lipsi Lili bebeluș, Lili care râde cu gura până la urechi și spune orice numai mama nu (dada, tata, papa), Lili care dansează și știe unde e pictura noastră Klimt și ne-o arată cu degetul când vrea să o duc lângă ea să o admire, Lili care iubește iaurtul și mâncarea, cărțile și văcuța Milka, care râde și cu ochii când eu fac sunete de animale de la fermă și iubește când îi răspund la gângureli, adoră să își împartă mâncarea cu noi, se entuziasmează de fiecare dată când vreuna din pisicile noastre vine lângă ea și vrea să-i guste coada, Lili care iubește să se joace cu periuța de dinți, să facă baie cu leul și rățușca și broasca, care iubește când tati o ridică din vană și o face să zboare și abia așteaptă să adoarmă cu mine. O să-mi fie teribil de dor, dar în același timp abia aștept să o aud vorbind, să putem purta conversații despre câte-n lună și-n stele, să citim cărți împreună, să ne plimbăm cu Bart prin pădure și să-mbrățișăm copaci! Aș putea scrie o declarație de dragoste cât un roman despre cât de mult o iubesc pe Lili și cât de îndrăgostită sunt de ea! 

   Cu toate astea, viața mea s-a schimbat 180 de grade din ziua când am cunoscut-o și oricât am citit, ce cursuri am făcut sau pe cine am întrebat, tot a trebuit să învăț pe propria piele o mulțime de lucruri și acum îmi doresc să le împărtășesc cu voi, viitoarele mămici. Ideea principală e că a fi părinte e greu, un altfel de greu decât cel la care te aștepți și altfel decât orice greu ai simțit până acum, dar MERITĂ! Iată 12 lucruri importante pe care le-am învățat în ultimele 12 luni de când sunt mamă:

1. Când ești mamă ai nevoie de ajutor non-stop mai ales în primele luni, fie că vine de la tată, bunici sau vreo prietenă săritoare. Musai. Altfel cedezi psihic. Ideal ar fi ca ei să se ocupe de casă și mâncare, ca tu să poți să fii 100% cu bebe. Din păcate, mămicia scoate la suprafață toate defectele tale, uneori te obosește teribil și te face să te cerți cu ceilalți din nimicuri tocmai pentru că ești obosită. De asta e vital să nu fi singură cu bebe acasă perioade luuuungi de timp.

2. Apropo de ajutor, contează enorm de mult suportul social. Cu alte cuvinte, să ai cu cine povesti și cui să te plângi cât de greu e ca acest greu să treacă mai ușor. Câteva prietene cu copii puțin mai mari și grupul de mame La Primul Bebe fac minuni!

3. O să ai probleme mari cu gestionarea timpului dacă n-ai fost niciodată bună la asta. Adică, mai pe românește, în unele zile n-o să apuci să faci nimic din ceea ce ți-ai propus, o să întârzii la diferite programări și vei fi și super frustrată pe deasupra. De asta trebuie să înveți să fii foarte rapidă, să te descurci și să te organizezi într-un mod foarte creativ. Recomand purtarea lui bebe în marsupiu prin casă în timp ce faci alte activități!

4. Cu sau fără probleme de gestionare a timpului, viața de mamă vine cu doze maaaaaari de frustrare și e bine să știi să ți-o gestionezi fără să o transmiți lui bebe. Aici vine în ecuație ajutorul de la pct. 1 care îți dă ocazia să iei o pauză să respiri adânc și să-ți încarci bateriile. Nu poți funcționa fără pauză. 24/7 e muuult prea mult! 

5. Ca să scapi de frustrare, vei avea nevoie să-ți schimbi prioritățile și așteptările. Ce înainte de bebe era important pentru tine, acum e o posibilitate, dar nu o urgență. Dacă ai așteptări foarte scăzute (de ex. te aștepți să faci doar câte un lucru pe zi din proiectele personale sau curățenie/mâncare/etc), o să treci mai ușor peste frustrarea de care vorbeam mai sus. De când cu bebe, orice activitate va lua de 3 ori mai mult timp. Ce înainte făceai într-o zi, va lua 3 zile... Să nu ai așteptări de la bebe. Nu știi niciodată cum va fi mâine, la ce oră se va trezi și cât va mânca sau dormi, dacă va fi morocănos sau super vesel, așa că bucură-te de fiecare lucru mărunt pe care-l face și fiecare zâmbet sau moment în care râdeți. 

6. Profită de primele 3 luni cât bebe doarme mult să te uiți la filme și seriale, pentru că după nu o să mai apuci, poate doar seara după ce doarme bebe, asta dacă nu se trezește din oră în oră și adormi de oboseală. Timpul liber depinde de ajutorul pe care-l ai. Când ești mamă, în multe zile (după 3 luni) nu mai ai timp de NIMIC. Nu mai ai timp liber, nu mai ai timp de proiecte personale sau de duș, de asta, repet, e vital să ai pe cineva care să te ajute să-ți tragi sufletul. Mămicia e un fel de ”Supraviețuitorul” 24/7 in care trebuie sa te descurci și să găsești mereu rezolvare la noi probleme. Nu exagerez. 

7. Alege întotdeauna hainele cu fermoar în locul celor cu capse. Eu habar n-aveam de treaba asta, dar crede-mă: o să scapi de urlete de bebeluș și vei reuși să-l adormi mai repede. Nu contează culoarea sau modelul hainelor, fermoar să aibă!:))

8. Nu-ți fie frică să te prostești și să dansezi muuuult cu bebe. Când nu mai poți să-l ții în brațe, poartă-l în marsupiu. 

9. Sigur o să ai cel puțin UN lucru foarte sensibil în legătură cu bebe al tău (de cele mai multe ori autosugerat sau indus de familie). Unii nu mănâncă, alții nu au greutatea recomandată, unii nu vor să sugă, la noi e că nu vrea sa stea pe burtă și nu e interesată să meargă în patru labe. Amintește-ți asta: tu îți cunoști copilul cel mai bine! Nu mai cere N păreri. Ai încredere în instinctul tău de mamă! Tu știi sigur ce are el nevoie. *Sigur că în situațiile excepționale în care copiii au întârzieri (majore) sau deficiențe de orice fel, e nevoie un consult de specialitate.

10. Uscătorul de păr va fi prietenul tău cel mai bun. Aș face câte o statuie, fără exagerări sau glume, în felul următor: mamelor singure sau ai căror soți lucrează până foarte târziu, taților care stau în paternitate acasă sau celor care ajută mamele cot la cot de acasă și apoi inventatorului uscătorului de păr (înlocuiți cu electrocasnicul preferat de copilul vostru). Pfuai, ce greu ar fi adormitul fără. 

11. Nu-ți face planuri de X număr de copii pe care ți-i dorești înainte să vezi cum e să fii mamă. E posibil să-ți schimbi părerea și în loc de ”vreau 2-3 copii” să rămâi la 1 și asta e perfect normal. 

12. Dacă am da timpul înapoi și m-ai întreba dacă aș lua-o de la 0, aș face-o cu siguranță! E greeeeeu să fii părinte, dar e important să ții minte că tot greul e TEMPORAR, uiți tot foarte repede și toată experiența asta te formează ca om și îți oferă abilități pe care înainte nu le aveai: planificare, multi-tasking, gestionare a timpului și a emoțiilor și-n plus, formezi tu un pui de om și pui în el toată dragostea și cunoștințele tale și o să vezi că oricât de greu e, o să simți că merită, indiferent că sunt colici, regresia somnului, salt mental, puseu de creștere sau erupție dentară. 

E magic să fii mămică și sunt convinsă că vei fi de acord cu mine! Mult succes în călătoria ta! Ai încredere în tine! Vei fi cea mai bună mămică pentru copilul tău!

Când un lucru neplăcut se transformă într-unul foarte plăcut

 

   Acest bebelus a dormit ca un îngeraș in gradina botanică ieri desi nu era ora ei de somn, iar partea neplacuta e că acest somn in plus a dat peste cap întregul program de somn al zilei. Unde mai pui că suntem aproape la 12 luni, adică schimbări majore și INCA o regresie a somnului. Pfuuuu, când am reușit în final, după lupte seculare, sa o adorm la ora 22 (exagerat de târziu pentru ea), am fost foarte obosita. Dar ce sa vezi? Câteodată viața de mămicie îți mai da și una calda după câte una rece. Lili a dormit neîntoarsă până la 6:15 și eu am putut dormi o noapte întreagă fara să mă trezesc! N-am mai avut parte de asta de la o altă experiență singulara de pe la 2 luni. Woooooow! A fost... Magic! Regenerant! De-a dreptul odihnitor 😍 Deci așa era să dormi o noapte întreagă! 

   Acum stau să mă gândesc dacă mai vreau, sau as reveni la programul obișnuit: dormit pe la ora 20, treziri scurte și de multe ori insesizabile peste noapte, dar cu mai mult timp liber pentru mine seara SAAAU asta. No, nu știu. Voi ce ați alege? Ce bine că nu depinde de mine și îmi face Lili programul 😅 Nu știu niciodată ce urmează 😁

P.S. Am reușit să mai închid ochii, Lili și-a prelungit somnul de dimineață până aproape de 9 (ce bine că țiți e magică 🥰)

Școala de șoferi cu Alex sau Cum am ajuns să iubesc să conduc

În ultimele 4 luni am trecut de la a fi foarte temătoare și cu groază de condus, convinsă fiind că nu sunt făcută pentru așa ceva... la șoferița care iubeeeeește să conducă și a luat permisul de conducere din prima, cu toate că sunt mămică de bebe sub 1 an. Ce s-a întâmplat? Cum de a devenit șofatul cea mai plăcută surpriză din viața mea? Citește mai jos și vei afla toată povestea.

Pe parcursul vieții mele am auzit de foaaaarte multe ori că femeile nu conduc bine, deci nu ar trebui să se urce deloc la volan. În plus, cea mai bună prietenă a picat examenul de 7 ori. Mai vrei? Fete de pe Instagram spuneau că e teribil de greu să înveți pentru examenul teoretic. Mai mult, am avut mereu o frică uriașă să nu produc un accident și un dezinteres total în tot ce înseamnă mecanică și mașini în general. Ai înțeles acum de ce datorită acestui framing FOARTE negativ eram absolut convinsă că niciodată în viața mea n-o să ajung la volanul unei mașini. Ei bine, viața mi-a dovedit de multe ori până acum că suntem la ”Surprize, surprize” și mi-a servit pe rând câte o surpriză care m-a lăsat cu gura deschisă. La fel a fost și cu șofatul.

Acum 5 ani când m-am titularizat la Cojocna și Jucu (la 25 km de Cluj) absolut TOATĂ lumea, de la contabilă la dentistă și tot spectrul de alți oameni cu care interacționez mi-au spus că am nevoie de permisul de conducere și să fac bine să-l iau. Eu - ”Nu și nu”. Mereu când mă simt obligată să fac ceva, vreau să fac opusul. Copilul interior s-a trezit și de data asta și s-a răzvrătit pentru că știa toate lucrurile enumerate mai sus pe care ceilalți nu le știau. Eram convinsă că mă voi descurca dacă merg cu autobusul dimineața ca majoritatea profesorilor care fac asta de ani de zile. Și a fost, într-adevăr, Ok, dar dacă ar fi să dau timpul înapoi, mi l-aș prezenta pe Alex Dascălu, instructorul meu de acum și aș fi făcut școala de șoferi pe mașină cu transmisie automată, pentru că aici era cheia la rezolvarea marii mele frici. Și-n plus, aș fi economisit o grămadă de timp și nu aș mai fi depins de orare de autobus sau alți colegi.

Cum am ajuns totuși la Alex? Universul a aliniat planetele într-un mod foarte frumos. Știi expresia ”nevoia te învață”. Așa a început totul. Soțul meu este ghid de turism și are perioade când e plecat mult de acasă. Acum că o avem pe fetița noastră, cu siguranță aș fi avut nevoie să pot să mă deplasez cu ea din punctul A în punctul B, fie că asta înseamnă ”în parc”, ”la supermarket”, ”la doctor” sau oriunde altundeva. În brațe sau cu căruciorul nu e o opțiune viabilă având în vedere unde locuim. Așadar, soțul meu mi-a propus să fac școala de șoferi. Pfuai, deja m-au trecut toate apele. A adus asta în discuție foarte delicat la început, știind poziția mea despre șofat, apoi, fiindcă zilele treceau și eu tot încercam să mă eschivez, mi-a spus foarte direct câte beneficii aș avea dacă aș deține permisul de conducere și că ar fi musai să-l obțin. În plus, au fost cam multe cazuri în ultima vreme când aș fi vrut să merg în diferite locuri și n-am putut, depinzând de el, fapt care m-a frustrat destul de mult. Prima dată am zis ”Ok, cândva o să fac și asta”, dar apoi am înțeles că ar trebui să mă decid curând pentru că timpul trecea și primăvara soțul meu se reîntoarce la tururi lungi, iar eu aș sta singură acasă. Așadar, trebuia să mă împac cu ideea, să-mi rezolv cumva toate fricile și prejudecățile și să-mi găsesc un instructor. Greu, foarte greu când nu vrei să faci asta dar știi că trebuie. Nici nu știam de unde să o apuc. Prima dată m-am gândit că o femeie instructor m-ar înțelege mult mai bine, dar nicicum n-am găsit una, oricâte recomandări am cerut. Cumva, nu se lega nimic. Apoi m-am decis că dacă e musai să fie bărbat, vreau să fie tânăr și pasionat. Am primit niște recomandări de domni instructori dar după un search pe Facebook am decis că nu am încredere în niciunul. Eram în pană de idei și trebuia să mă mișc repede dacă voiam să iau permisul până primăvara. Și aici a venit marea idee a soțului meu care tocmai avusese un tur pe mașină cu cutie automată: ”Cum ar fi, Dana, dacă ai face școala de șoferi pe o astfel de mașină? E muuuult mai simplu. Gândește-te.” și a plecat la plimbarea de dimineață cu Bart, câinele nostru. Câteva minute mai târziu căutam pe Google ”instructor auto cutie automată Cluj” și primul lucru pe care l-am văzut a fost profilul de Facebook al lui Alex Dascălu. De la primul click cumva totul s-a legat și deja știam că voi lua permisul cu Alex, că el era omul meu. Nici nu-l cunoșteam, habar n-aveam cine era, dar aveam încredere deplină că el era omul potrivit pentru mine. Pur și simplu așa am simțit. Așa că i-am scris și când soțul meu s-a întors de la plimbat câinele, deja viitorul meu era decis: ”Voi face școala de șoferi cu Alex și știu sigur c-o să iau permisul!” Iți dai seama ce schimbare de situație de 180 de grade. Soțul meu a fost super încântat. Apoi am decis să spun familiei intenția mea pentru a fi sigură că nu mă răzgândesc. Știi tu, când anunți cu surle și trâmbițe că faci ceva, e cam musai să te ții de cuvânt. Și așa a început aventura.

Care au fost surprizele plăcute?

- Cursul teoretic mi-a plăcut enorm de mult pentru că profii au fost foarte haioși și explicau pe înțelesul nostru, fără termeni greoi și citit mot-a-mot slide-uri din lege. Mi-a plăcut până și mecanica!!!

- Am făcut teste teoretice în fiecare zi timp de 3 luni și nu mi s-a părut absolut deloc greu sau o corvoadă cum înțelesesem eu de la ceilalți. A fost foarte logic, ușor și mi-a plăcut mult să fac testele astea. Îmi tot spuneam c-o să-mi fie dor de ele după.

- La examenul teoretic am fost foarte relaxată și stăpână pe mine. Am luat cu brio din prima.

- Alex e cu siguranță cel mai bun instructor din lume! Meseria asta i se potrivește ca o mănușă! De la prima ședință am știut că intuiția mea avea dreptate: eram convinsă că voi lua permisul și starea mea s-a schimbat de la îngrijorare și frică în primele 2 ședințe la relaxare și plăcere cu fiecare nouă ședință. Alex e genul de om care iubește ce face și între timp te face și pe tine să iubești asta și îți dă încredere în tine, mai ales dacă la început îți era frică. E cald, blând, răbdător, amuzant, deștept și devine prietenul tău, camaradul tău cu care abia aștepți să te revezi și să înveți ceva nou. Am ajuns să iubesc condusul datorită lui!

- Mașina cu cutie automată e suuuper simplu de condus și n-are cum să nu-ți placă! O recomand mai ales celor care, ca și mine, încep cu frică școala de șoferi.

- Am avut toată susținerea familiei mele pe tot parcursul celor 4 luni și asta a contat enorm.

Ce m-a ajutat să iau permisul de conducere din prima?

- Am încetat să mă compar cu alții și să mă las influențată de experiențele celor din jur. Am înțeles că eu sunt propria mea persoană și în loc să îmi formez prejudecăți legat de un subiect, mai bine să-l privesc cu curiozitate și apoi să-mi formez propria părere.

- Am vizualizat rezultatul pozitiv după ce am întâlnit omul potrivit să mă ducă acolo. Mi-am imaginat ziua asta în care iau permisul și eram tare fericită. Am crezut cu adevărat că e posibil.

- Independența e o valoare de bază pentru mine, iar permisul îmi hrănește această nevoie. Faptul că pot să merg oriunde vreau fără să depind de soțul meu e fenomenal și a devenit motorul acestei călătorii.

- Am realizat că sunt cel mai bun exemplu că dacă vrei ceva, POȚI. Nu contează că ești mămică de bebe sub 1 an, că ești ocupată până peste cap, dacă ești motivat și crezi în ceea ce faci, poți să faci ORICE, iar azi am luat permisul de conducere și sunt cea mai mândră! Am parcurs un drum lung și sinuos, dar am ieșit victorioasă și am de gând să mă bucur cât mai mult de șofat! N-am crezut vreodată că voi zice asta, dar iubeeeeesc să conduc!

Cel mai bun cadou pentru o mămică

   Urmează ziua de naștere a unei mămici dragi ție? Ai o prietenă care va deveni mămică în scurt timp și vrei să-i dăruiești ceva? Am soluția universală: T I M P. 

   Oferă-i timp pentru EA, pentru că sigur n-are. Întreab-o pe ea ce vrea să facă cu timpul: un duș, un somn, un prânz în oraș, un film la cinema, un masaj, o manichiură, o cafea la cafeneaua preferată, o ce vrea ea.  Nu o întreba ce hăinuțe, scutece, altceva să îi cumperi (acelea oricum sunt pentru bebe, nu pentru ea). Garantez că o mămică cu cu copil până într-un an (cel mai probabil și după) are nevoie de timp pentru ea. Și cel mai bun lucru pe care-l poți face e să stai tu cu bebe cât ea face lucrul acela care odată cu nașterea bebelușului a devenit un citybreak: un citybreak în baie pentru un duș. Unul în bucătărie pentru un mic dejun din resturile de la bebeluș sau o cafea rece. Cam așa. 

   Așa că, data viitoare când vrei sa faci un cadou unei mămici, nu mai cheltui bani și oferă o experiență gratuită muuuult mai dorită decât orice altceva. Îți promit că mămica aceea îți va mulțumi și nu va uita niciodată ce ai făcut pentru ea. 

De la 6 la 9 luni - ape line și noi furtuni

   Timpul tace și trece și uite așa au mai trecut 3 luni care au părut ca 3 zile. 

   După faimoasa și temuta regresie a somnului de la 4 luni (care-a ținut 5-6 săptămâni, apropo), viața alături de bebe Lili a redevenit cea pe care o cunoșteam înainte: plină de veselie, gângurit și curiozitate. Nu am nicio amintire neplăcută din lunile care au urmat, așa că, dacă ești părinte de bebe aflat la prima regresie a somnului și speri să primești puțină alinare citind această postare, află că totul e trecător, chiar și cele mai temute regresii ale somnului. Că tot vorbim despre ele... tocmai a început alta. Cică ar fi fost una și la 6 luni, dar noi n-am simțit nimic. Am avut lucruri mult mai importante pe care să ne concentrăm, de exemplu că Lili a început diversificarea. Eram curioasă cum va fi și care vor fi alimentele ei preferate. N-am avut niciodată emoții că nu va dori să mănânce pentru că și eu și soțul meu suntem mari gurmanzi și iubim să gătim așa că Lili a avut ocazia să ne vadă gătind și mâncând de-o mulțime de ori până să guste primele mese solide. Apropo, în caz că sunteți curioși, IUBEȘTE iaurtul! Dacă ar putea, ar mânca doar iaurt de 3 ori pe zi :))) Ghici de ce! Și eu iubesc iaurtul și am mâncat muuult în sarcină! De fapt, Lili are o preferință clară pentru tot ce am mâncat eu cu precădere cât era ea în burtică. Avocado și nucile sunt un alt exemplu bun pe lângă iaurt :)

Ce s-a schimbat la Lili de la 6 la 9 luni?

- E super independentă și mobilă: se apleacă mult, se joacă singură și bagă tooooooot ce prinde în gură

- Teoretic a trecut la 2 somnuri, practic, de când cu regresia de la 9 luni, uneori are iar 3... Nicio zi nu e la fel ca cealaltă, așa că le luăm cum vin :)

- A început să vorbească! Spune ”da” sau mai degrabă ”dadadada” de la 7 luni și ”tata” de la 9. E suuuper adorabilă!

- O dor gingiile rău de tot de câteva luni și chiar dacă mi s-a spus că dinții stau să iasă, niciun dinte nu a ieșit încă...

- Nu credem că se va târî pentru că nu pare interesată. În schimb iubește să o punem în picioare și stă foarte bine pe ele... Sunt curioasă dacă va sări peste târât sau nu.

- Are prima ei răceală. Nas înfundat, muuuci și siropel. Cea mai bună prietenă? Batista bebelușului la care plângea la început, dar cu care acum s-a obișnuit.

Ce s-a schimbat la mine?

- Nu mai țin evidența puseelor de crestere și a salturilor mentale pentru că, așa cum spun prietenele mele mămici, mereu se întâmplă ceva.

- Iau totul așa cum vine și nu mă mai stresez dacă azi nu doarme la ora X la care a dormit în ultimele zile. Nici măcar perioade de veghe nu mai țin. She's the boss and I let her choose what she wants to do.

Care sunt noile furtuni?

Regresia de la 9 luni care pare muuuult mai amenințătoare ca cea de la 4 luni, dar cu care deja ne-am obișnuit (sper să fie pe final) și prima ei răceală pe care am învățat să o gestionăm deși la început eram cam confuzi.

Până la urmă să fii părinte e cam așa: Simți că după X luni ai totul sub control, dar viața îți demonstrează că de fapt mai ai muuulte de învățat. Și uite așa, continuăm să învățăm împreună cu Lili: ea despre viață și noi despre ea :)

Ce înseamnă ”e greu, dar frumos să fii părinte”?

     De 2-3 luni Lili se schimbă încet dintr-un bebe într-o fetiță care râde, povestește, dansează și se joacă muuult cu noi sau singurică (așa ca în poză) și cumva, nu știu cum, am fost scutiți de monștrii ăia urâți numiți Regresia de la 6 luni, Salturi și Pusee de Creștere de pe parcurs (sau nu le-am simțit). A fost rai lunile astea, așa că, am și uitat momentele mai grele și n-am cum să scriu despre altceva azi, așa că hai să povestim despre ce înseamnă de fapt ”e greu, dar frumos să fii părinte”.

   E greu să fii părinte pentru prima oară pentru că habar n-ai ce e normal și ce nu, când trece greul și ce să faci să treacă mai ușor. Oricât ai citi încercând să te pregătești, realitatea e mereu diferită, mai ales că cei mici sunt și ei diferiți. DAR!!! Doamne, ce bine că există acest DAR! E atââât de mișto să fii părinte! Hai să-ți spun de ce:

- Îți reamintești cum a fost să fii tu copil și redevii copilul de atunci.

- Poți să te prostești cât vrei tu de mult pentru că cu atât mai mult va râde copilul tău!

- Ai voie să te JOCI cu toate jucăriile pe care ai fi vrut să le ai ca și copil și acum poți să le cumperi singur!:)))

- Te topești de fiecare dată când te uiți în ochii copilului tău care se uită la tine ca la un Dumnezeu pentru că exact asta ești pentru el și nimic nu e mai magnific și mai grozav decât să știi că ești atât de important și contezi atât de mult pentru cineva.

- Ai oportunitatea extraordinară de a fi acolo zi de zi lângă puiul de om care crește sub ochii tăi și capătă noi abilități care te surprind de la o lună la alta și te fac să te întrebi iar și iar ”Oare prin ce magie știe corpul uman să creeze un alt corp mic, perfect, care să conțină și personalitatea unui pui de om care e 50% eu și 50% tati?”

- Râdeți atât de mult împreună! E așa de hrănitor râsul ăsta care îți dă speranță și încredere că nu e doar greu! Practic viața cu un copil e ca și cum te-ai uita non-stop la clipuri amuzante cu copilași pe internet. N-ai cum să nu te distrezi!

- Am realizat că oricât de greu e să fii părinte, dacă știi să ceri ajutor, mereu, MEREU este cineva care te poate ajuta să fie totul mai ușor. Trebuie doar să vrei să spui cuiva :)

- VA URMA -