Teribila regresie a somnului de la 4 luni sau prima dată când spui ”nu-mi recunosc copilul”

După 4 luni de când ai cunoscut o persoană cu care te vezi zilnic, ai putea spune că începi să o cunoști destul de bine, nu? Poate i-ai observat deja obiceiurile, îi cunoști tabieturile și știi ce o enervează. Cu toate astea, încă poți fi surprins. 

Ei bine, dacă în 4 luni de zile ai deprins cât de cât personalitatea și comportamentul copilului tău, la regresia somnului de la 4 luni, să nu te miri dacă îți spui pentru prima dată că nu îți recunoști copilul.

Cum să știi dacă te lovești de regresia de 4 luni?

1. Dacă copilul tău e în majoritatea timpului vesel și jucăuș, compliant și curios,

2. Dacă de obicei adoarme ușor și doarme bine,

3. Dacă nopțile tale sunt în mod normal line

ȘI

1. Devine mârâit mai tot timpul, mai ales înainte de a dormi

2. Doarme foarte alandala și începe un concert de operă de fiecare dată când îl pui pe pat

3. Peste zi se trezește la orice sunet și noaptea se trezește de mult mai multe ori ca înainte

Felicitări, ești nefericitul posesor al unui bebeluș în plină regresie a somnului! 😥

Eu mă așteptam să nu fie mare lucru regresia asta faimoasă, mai ales că cumnata mea nu a vazut diferențe remarcabile, puseele de creștere și salturile mentale sunt suportabile și știu ce am de făcut să trec de ele fără să-mi pierd mințile, dar nuuuuu, că fix atunci când citești pe grupul de mămici prin ce trec altele și mulțumești cerului că tu nu treci prin așa ceva, poc! te lovește și pe tine o regresie. Concluzia? Nu e niciodată prea târziu să treci prin ce trec alții, oricât de perfect a fost bebelușul tău până în acel moment.

Ce sa faci și ce să nu faci în regresia de somn? (testate 100%)

1. Respectă cu strictețe regula celor 90 de minute (hai 120, dar NU MAI MULT!!!). Dacă nu pui pișcoțelul la somn după 90/120 min de când s-a trezit, ai pus-o! Știi alarma aia super enervantă de la o mașină parcată la blocul vecin care se pornește când ți-e lumea mai dragă și nu dă Domnul să se oprească și îți vine să trimiți mesaje "drăguțe" posesorului dar nu știi a cui e mașina? No, așa e un bebe trecut de ora de somn. Crede-mă, nu vrei să trebuiască să stai încă o oră și jumătate lângă un bebeluș mârâit căruia nu-i intri în voie cu nimic!

2. Nu răspunde la telefon în timp ce adormi bebelușul crezând că o să reușești să reiei procesul după!!! Ascultă-mã, poate să fie Papa de la Roma, președintele României, Sfântul Petru, nu îndrăzni să te ridici din poziția în care ești, cu bebelușul cu ochii închiși atașat de tine. Ascultă-mã, te implor, NU TE MIȘCA! Așa, mulțumesc! 😁 Nu contează că mă crezi nebună, o să-mi mulțumești după 😉

3. Acceptă că e tot copilul tău și ăsta și nu-l da la țigani!😂 Da, ție ți-a trebuit copil și da, ești pregătită pentru el, o să treacă și perioada asta și poate ai noroc și nu sunt chiar consecutive zilele alea de copil de nerecunoscut.

4. Ajută să ai o rutină înainte de nani. Fă mereu aceleași lucruri (fie băiță, schimbat scutec/hăinuțe, pupici, nani, fie altceva). Rutina asta ajută copilul sa știe ce urmează și devine mai compliant.

5. Vorba nașei lui Lili: clipești de 2 ori și deja merge la grădi, așa că ia fiecare zi așa cum vine, fii creativă (pune uscătorul de păr în funcțiune, da, serios!) și înarmează-te cu muuuultã răbdare! Astfel vei găsi mereu o soluție pentru toate! Așa că, caută bine doza aia de răbdare ascunsă prin cotloanele minții tale, sau dacă nu și nu, "pornește alarma" și cere ajutor. Nu ca și copilul tău, ci așa, frumos, elegant, cât de cât sau... Scrie o postare despre asta pe blogul tău de proaspătă mămică să râdeți și tu și alții de isprăvile tale ;)

~~~

Din aventurile vieții de mămică cu regresia somnului de 4 luni

Ora 3:40: Te trezește puiul care face gimnastică în somn. Aștepți să vezi dacă reușește să se liniștească singură. Nup, deci o hrănești.

Ora 4: Ora de gimnastică reîncepe. "Hmmm, n-a mai făcut așa până acum, oare de ce s-a trezit?" O hrănești din nou. Bebe se liniștește.

Ora 4:20: Îți trec tot felul de gânduri prin cap. Îți vin o mulțime de idei creative și asta te entuziasmează.

Ora 4:40: Ți-e foame. Știi că dacă nu mănânci, sigur nu poți să readormi. Mergi să mănânci.

Ora 4:50: Te gândești să scrii ideile creative la care te-ai gândit anterior, altfel sigur le uiți.

Ora 5:20: No bun, te pui să dormi. "Oare să dorm pe burtă? Dacă se trezește iar Lili că mă simte mișcându-mă? Nu, o sa dorm așa cum sunt."

Ora 5:30: Găsești o poziție super confortabilă și aproape ațipești.

Ora 5:40: Programul de gimnastică bebelușească începe din nou și stăteai așa de bine. Hrănești bebelușul. Readoarme.

Ora 6:00: Iar ți-e foame. Hai no! "Oare să merg să mănânc sau să încerc să dorm? O trezesc dacă mă mișc în pat?"

Despre stres și (ne)somn în mãmicie

 

   Am așa de multe lucruri de spus, încât trebuie sa închid ochii puțin și să mă adun. 

   (Câteva respirații mai târziu) 

   Azi-dimineață, primul mesaj pe care l-am scris colegelor de maternitate pe grupul nostru a fost "Fetelor, să vă pregătiți, vin o serie de schimbări la 4 luni pe care le văd deja la Lili (nu, nu îs salturi mentale sau pusee de creștere)". Nu tu, "Neața, mămici minunate și puternice, soarele e pe cer, se anunță o zi minunată!" sau vreun alt fel de încurajare. Nu. "Pregãtiți-vã de atac, vine o nouă bătălie!" A fost nevoie de un "Vai Dana, așa dimineață și așa vești nașpa" să realizez că e chiar trist că am început ziua așa... Eu care găsesc soarele în orice, eu care mai mereu sunt pozitivă. Și ulterior am înțeles de ce. Zilele astea mă gândeam că treaba asta cu a fi părinte e ca un fel de război și că fiecare zi e o nouă bătălie. Unele bătălii le câștigăm (pruncii adorm repede, dorm mult, sunt veseli, nu plâng), altele le pierdem (opusul la prima paranteză), dar războiul continuă non-stop, fie că vrei, fie că nu. Îți dai seama cum am ajuns sa gândesc? În termeni de "război" și "a câștiga bătălia". Și ce se întâmplă dacă nu câștig bătălia? Mă biciuiesc din nou și din nou pentru că sigur nu am fost eu destul de pregătită să știu ce să fac pentru a o câștiga. De ce? Pentru că stresul de a a face totul perfect își spune cuvântul după doar 3 luni și jumătate în care nu doar eu, dar și alții așteaptă muuulte de la mine (sau așa cred eu). Ne comparăm zi de zi cu ceilalți, atât pe noi cât și bebelușii, iar asta e cel mai rău lucru pe care îl putem face. "Al meu doarme toată noaptea", "al meu doarme foarte bine ziua", "al meu..." Deja mă doare capul.

   Citisem zilele trecute că "creierul nostru e făcut să ne ajute să supraviețuim, nu să ne facă fericiți" și exact așa e. Dacă îl lăsăm în pace, va găsi probleme de rezolvat în fiecare zi. Daca stau bine să mă gândesc, în ultimele zile m-am trezit mereu cu cate o problemă. Și la final de zi era fiecare rezolvată și mă simțeam bine. Se pare că (ne)somnul bebelușului meu e cea mai mare enigmã pe care încă nu am dezlegat-o și mă stresează așa de mult că azi, plecând la plimbare în parc "să doarmă copilul" care numai nu mai adormea, am simțit că nu mai pot. Că mi s-au adunat așa multe zile de "trebuie să doarmă bebe", "musai după 1 ora jumate, așa zice regula celor 90 minute", încât după câteva zile în care totul a mers bine și regula asta minune a funcționat, o zi ca azi în care nimic nu mai funcționează a pus capac la tot. Știi de ce? Pentru că pun prea multă presiune pe mine. La fel ca o grămadă de proaspete mămici... aproape toate, probabil. 

   Glumeam cu colegele de salon că dacă ar fi sa tragem o concluzie, am putea zice că "dacă viața ta e plictisitoare și vrei sa fie palpitantă și impredictibilă, devino părinte! Niciodată nu știi ce aduce ziua de mâine!" Problema e că odată cu impredictibilitatea asta vine și stresul pentru că suntem obișnuiți să putem controla efectul acțiunilor noastre și ghici ce? Cu bebelușii, nu putem. Azi reacționează așa, mâine altfel, azi dorm când îi scoatem afară, mâine nu. Și așa am ajuns la marea descoperire a zilei: ieșirile în parc ar trebui să fie în primul rând pentru noi, părinții, și abia apoi pentru bebeluși. Dacă dorm, bine, daca nu, asta e, dar macar noi ne mai limpezim mintea și ieșim din rutina istovitoare de acasă. La urma urmei, dacă noi suntem ok mental și emoțional, și copiii sunt. Așa că, mai puțină presiune pe noi, mai mult respirat aer curat și să uităm de bătălii și războaie. Doar o viață avem și copiii o fac mai bună dacă știm la ce sa fim atenți 😌

P.S. Bineînțeles că până la urmă Lili a adormit, dar a fost nevoie să pasez căruciorul soțului meu și să mă concentrez pe ce e în jurul meu, nu pe ce e înăuntrul meu.