Friday, 31 December 2021

21 de motive de recunoștință la final de 2021


   Azi se termină primul an de când o avem pe bebe Lili cu noi, prima dată în burtică și apoi 8 luni zi de zi dormind lângă noi. Deși viața de mămică e un rollercoaster continuu care te trece printr-o multitudine de emoții și stări zi de zi și da, oboseala te ajunge la un moment dat, știam de la început și încă știu că această călătorie magică și neașteptată ca un film bun pe Netflix merită fiecare secundă. E greu, dar merită. Iată că am ajuns și eu la aceeași concluzie ca toți părinții de pe internet. 

   Uneori viața de mămică e plină de salturi mentale, pusee de creștere, regresii de somn sau erupții dentare, dar chiar și în mijlocul acestor furtuni avem o mulțiiiime de motive să fim fericiți că suntem părinți. Iată motivele mele pentru care sunt recunoscătoare de când sunt mămica lui Lili:

1. Nașterea și recuperarea au fost foarte ușoare.
2. Lili e sănătoasă și nu s-a îmbolnăvit deloc până acum.
3. Nu a avut colici luni de zile, ci doar vreo 2 săptămâni și acelea cu simptome ușor de gestionat
4. Nu am avut niciodată nopți albe pentru că în general trezirile sunt foarte blânde și de multe ori insesizabile fiindcă dormim împreună.
5. Lili e un bebe super vesel, liniștit și ușor de crescut.
6. De obicei adoarme ușor peste zi și seara.
7. Îi place să îi citesc cărți și are răbdare până la final.
8. Apreciază culorile / arta și zâmbește laaaarg de fiecare dată când vede tabloul meu preferat atârnat în living - Sărutul lui Klimt
9. Funcționează metodele de liniștire în erupții și reușim să trecem destul de ușor peste dureri (geluri de erupție, suzetă de erupție).
10. Face progrese uimitoare de la o săptămână la alta.
11. Soțul meu a stat acasă cu mine de la început și a gătit și a avut grijă de casă ca eu să am grijă doar de Lili.
12. Prietenii și familia au fost super săritori și ne-au ajutat mult.
13. Nu am avut depresie post-partum.
14. Deși a fost greeeu la început cu alăptarea, cu ajutor din partea cumnatei și a prietenelor mămici, am reușit să trec peste și apoi totul a fost ok.
15. Am colegele de salon cu care vorbesc aproape zilnic și ne susținem reciproc și cel mai tare grup de mămici La Primul Bebe.
16. Primul lucru pe care îl face când se trezește e să îmi zâmbească și să îmi ia fața în mâini și ultimul să mă prindă de deget cu mânuța când suge și adoarme și asta mă face să îmi amintesc mereu cât de mult iubesc să fiu mămica ei.
17. Iubește să danseze cu noi.
18. Mănâncă bine aproape orice și iubește mâncarea în general.
19. Mereu a stat liniștită în scoică și acum în scaunul de mașină și îi place cu mașina.
20. Am primit haine și obiecte utile de la prietene mămici și nu a fost nevoie sa cumpăr chiar totototot.
21. Am reușit să mă ocup și de (alte) proiecte personale în timp ce am fost mămică și asta m-a ajutat foarte mult la echilibrul emoțional.

Wednesday, 27 October 2021

Ce am învățat în 6 luni de mămicie

 


E cert, am supraviețuit primelor 6 luni ale vieții de mămică și cred că merit o statuie :D Sau cel puțin un pahar de șampanie pentru copii :))) (știți voi faza cu alăptarea, că ziceam ”vin” dacă era voie :P) Am învățat multe în ultimele 6 luni și simt că am acumulat multă experiență practică ce înainte îmi lipsea pentru a înțelege pe deplin prin ce trec săracii părinți cu adevărat. Mă voi rezuma la a spune că toate zicalele despre părinți care circulă pe internet sunt adevărate! Am descoperit de ce pot părinții să meargă mai departe zi după zi, indiferent cât de greu a fost până atunci: uiți. Uiți tot greul dinainte și îți amintești doar zilele frumoase. Creierul ăsta al nostru e tare șmecher! Ce e clar e că în primele 6 luni, viața ta se rezumă la copil și toate discuțiile pe care le vei avea cu ceilalți vor conține informații despre ce mai face bebe, cât a crescut, ce știe să facă, dacă doarme/mănâncă bine. Am devenit un mic expert în creșterea bebelușilor pentru că am citit foarte mult pe grupul de mămici despre cuvinte care înainte îmi erau străine ca ”puseu de creștere”, ”salt mental”, ”regresie a somnului” și acum pot să diferențiez între ce e normal și ce nu. În ultimele 6 luni am învățat că: ... viața dinainte de bebe e un capitol încheiat și că nu se mai poate să revii la ea exact așa cum era înainte. Și dacă aș avea timpul necesar, m-aș gândi mereu la ce face Lili și mi-ar fi dor de ea, deci odată cu bebe, viața s-a schimbat pentru totdeauna. Am realizat că dacă înțelegi că e normal si că trebuie să îți schimbi prioritățile, vei fi ok. Asta nu înseamnă că situația nu te va frustra totuși uneori, mai ales când ai nevoie de 5 minute ale tale de respiro. ... pentru sănătatea psihică a mamei, e esențial să aibă ajutor. Tata, bunici, prieteni, nași, oricine poate da o mână de ajutor. ... tot pentru sănătatea psihică a mamei, e super important să aibă un hobby sau o activitate care să o ajute să se relaxeze și să nu înnebunească când e super greu. Nu avem mereu timp de asta, dar ce bine când avem! ... urăsc capsele și iubesc fermoarele, că nu contează cum arată hainele/pijamaua/sacul de dormit, contează să fie funcționale, că salopetele nu sunt recomandate pentru sistemul de purtare ca să nu rănească piciorușele bebelușului. ... e important să investești într-un sistem de purtare de calitate pentru că îți va deveni cel mai bun prieten în momente dificile. Dacă ar fi să schimb ceva, aș cumpăra o Manduca de la naștere în loc să achiziționez și un wrap elastic și mai apoi sistemul de purtare. ... erupția dintilor NU apare așa repede. La noi nu au ieșit încă dinții, deși știm că sunt sub gingie și urmează să iasă. Nu înseamnă că ies dinții atunci când bebelușii au salivație abundentă, bagă tot în guriță și se liniștesc cu jucării de dentiție. Erupția durează săptămâni de zile. E un proces lent și da, gelurile specifice ajută. La noi Dentinox a făcut minuni. ... când iei temperatura bebelușului intrarectal se scad 0,5 grade. Doar dacă e peste 38 de grade se consideră febră, iar aceasta e normală după vaccin. ... somnul bebelușilor e atât de impredictibil încât nici după 6 luni nu pot face un program sau planifica o întâlnire să știi sigur că la ora X va dormi. Azi doarme 30 min, mâine 2 ore, poimâine 40 min în aproximativ același interval, dar nu la aceleași ore mereu. ... când un bebe vrea sa doarmă, dar nu reușește, pune-l în marsupiu sau du-l la plimbare sau cu mașina. It helps! ... când un bebe plânge, de cele mai multe ori are nevoie sa fie ținut în brațe. Ah! Uscătorul de păr încă face minuni la noi pentru momentele când bebe nu se liniștește în brațe sau în marsupiu. ... dormitul împreună cu bebe în același pat (mama-bebe) face bine somnului peste noapte al mamei. Eu nu țin minte să fi avut nopți în care să nu fi dormit. Nu am avut niciodată problema asta pentru că alăptatul culcat noaptea salvează vieți. Inclusiv pe a mea! ... regula celor 90 de minute legată de perioada de veghe funcționează doar între 3-5 luni. De la 5 luni perioada de veghe se mărește la 2h-2:30h. ... regresia somnului de la 4 luni e absolut oribilă dacă înainte aveai un bebe liniștit și vesel (cazul nostru), dar nu simți musai diferența dacă aveai un bebe mereu agitat și energic. La noi a durat vreo 5 săptămâni și deși la început pare teribil de greu, te obișnuiești și spre final e normal. Atâta timp cât înțelegi că e o perioadă trecătoare, te liniștești și tu și trece tot mai repede. ... de la 5 la 6 luni te simți în luna de miere cu bebe. Își revine și doarme mai mult, începe să fie foarte atent la detalii micuțe din jurul lui, sa fie interesat de ce mănânci și bei și începe să fie pregătit pentru diversificare. ... poți începe diversificarea la 5 luni și jumătate dacă bebe e interesat de mâncare pentru că oficial bebe are 24 de săptămâni atunci (deci 6 luni). ... fiecare doctor are altă părere despre ce, cât și când trebuie să îi dai la bebe să mănânce și cel mai bine e să nu fii stresat și să-ți urmezi intuiția. La fel și-n toate celelalte capitole legate de bebe. ... când ai un copil, înveți să apreciezi lucrurile mici ale vieții la un cu totul alt nivel. Mici adică alea scurte. De exemplu mâncat cina în 5 minute de liniște, să poți să lucrezi la acest articol cât timp tati îl plimbă pe bebe, un duș cu balsam cu tot, ceva de genul :))) ... lucrurile cu bebe în preajmă se fac încet sau foarte încet: dacă înainte de bebe ceva dura 1-2 ore, acum durează 1-2 zile (de ex. curățenia). ... singurul lucru predictibil despre bebeluși e... că sunt impredictibili! :)) Cel mai bine pentru tine e să nu ai așteptări mari de la un copil. Fii flexibil și ia fiecare zi așa cum vine, fără să te superi dacă lucrurile nu merg cum îți doreai. Cred că la urma urmei, când ai un copil e foarte important să rămâi relaxat, cât poți tu de flexibil și să urmezi semnele pe care le dă bebelușul tău. Nu poate dormi la 4 noaptea pentru că a adormit la 19? Asta e, lasă-l să gângurească și fii acolo lângă el cu o sărutare sau un ținut de deget dacă ești treaz. Va aprecia mult mai mult pe termen lung. Ah! Și dă-i nasul să ți-l pape. Lili iubește asta și ne distrăm amândouă copios de fiecare dată când face asta 😆 Sigur că sunt unele zile când îți vine să te iei și să te tot duci, când nivelul de cortizol crește până peste măsură și nu mai poți, mai ales dacă ești singură, DAR zilele acelea sunt trecătoare și da, e greu, dar MERITĂ! Când îl vezi pe bebe cum creste și începe să înțeleagă lucruri și să facă lucruri ca un om mare, e așaaaa magiiiic! Îmi va fi dor de mânuțele ei micuțe, de gângurit și dat din piciorușe, dar abia aștept tot ce va urma!

Monday, 27 September 2021

Greu, mai greu, cel mai greu - de la 4 la 5 luni


   Nu știu cum a fost pentru alții, dar pentru mine ultima lună cu bebe Lili a fost cea mai grea de până acum. Ca să vă fac un sumar foarte pe scurt, de la 4 la 5 luni am trecut prin: prima regresie a somnului, vaccinul de 4 luni, primul plâns super puternic de 50 min asociat cu locuri și persoane noi, salt mental 4, suprasolicitare, constipație, dureri de gingii, stagnare în greutate și, cel mai recent, plecarea lui tati de acasă pentru 9 zile pentru prima dată de când s-a născut bebe. Mhm... acum înțelegeți? 
   "Dar știai că va fi greu când ești mămică”, mi-a spus o prietenă. Da, știam, dar nu știam ce înseamnă acest ”greu” pentru că, la fel ca și durerea, ”greul” e foarte subiectiv. Ce ție ți se pare greu, mie mi se poate părea incredibil de greu. Așa că, am ajuns la concluzia că până nu treci prin toate experiențele asociate meseriei de părinte, nu ai cum să știi ce înseamnă greul. Nu cărțile sau cursurile te pregătesc, ci practica și asta ne lipsește tuturor proaspetelor mămici. Nu avem bebeluși în jur ca pe vremuri când un sat întreg creștea copiii, așadar, habar n-avem ce înseamnă să crești un copil.
   Că tot vorbeam de greu, partea grea a fost să o văd pe Lili schimbându-se din bebelușul cuminte și liniștit în bebelușul vocal care vrea mereu în brațe. Mai greu a fost să o văd plângând și să nu o pot liniști, dar cea mai grea mi s-a părut despărțirea de tati pentru atâtea zile. După ce m-am obișnuit cu el lângă noi, brusc m-am simțit pusă în fața unor situații imposibile: cum să fac mâncare sau să îi pregătesc baia dacă plânge de fiecare dată când o pun jos? Și așa am ajuns la marea întrebare existențială: mai vreau încă un copil cum plănuisem inițial dacă tati va fi plecat din când în când 6 luni pe an? Încă stau să mă gândesc la treaba asta. 
   Habar n-am cum se descurcă mămicile cu 2 copii în situația în care tati lucrează foarte mult. Dacă vreuna dintre astfel de mămici citește această postare, vă rog să-mi spuneți cum vă descurcați și dacă beneficiile de a avea 2 copii sunt mai multe decât dezavantajele. 
   Încep să mă gândesc din ce în ce mai mult că a fi părinte e ca atunci când ai examene în fiecare zi a săptămânii și deși te-ai pregătit pentru ele, mereu apare un subiect nou la care nu te așteptai. Sincer, habar n-am cum s-au descurcat părinții noștri cu noi și cum de au rămas întregi la minte după atâția ani de părințeală. Da, știu, ființa umană e adaptabilă și te obișnuiești cu orice situație, dar am impresia că greul de fapt doar acum începe. Partea bună e că la final de zi când simt mânuța lui Lili că mă ia de mână înainte de culcare, parcă tot greul de peste zi se șterge cu buretele și îmi spun ”Hai că a mai trecut o zi. O să fie bine.”

Thursday, 2 September 2021

15 așteptări vs realitate în viața de părinte

 

Lucrez la articolul ăsta de câteva săptămâni și sunt sigură că aș mai putea scrie și partea a doua, a treia, a patra, dar deocamdată mă opresc la 15 idei :D Sper să ajute viitorii părinți să știe la ce să se aștepte :)

1. A fi părinte în general: Mă așteptam ca după ce am interacționat cu o mulțime de părinți prin prisma jobului meu și după ce am citit o grămadă despre ce mă așteaptă să nu fiu luată prin surprindere. Ei bine, am fost. Nu la început, pentru că în prima lună nu știi pe ce planetă ești oricum, dar după 1-2 luni când încep salturile mentale, puseele de creștere și vin și renumitele colici, toate astea aduc zile super obositoare și atunci ești luat pe bune prin surprindere pentru că plânsul ăla de bebeluș și tot ce aduce cu el îți apasă toate butoanele și începi să îți pierzi răbdarea foarte repede. Am ajuns să înțeleg foarte bine întrebarea ”Tu ai copii acasă?” Dacă răspunsul e ”nu”, atunci, din păcate, chiar nu știi cum sunt copiii oricât ai fi interacționat cu ei anterior sau ai citit despre ei. Sigur, unii copii probabil sunt mult mai ușor de gestionat din moment de unii părinți aleg să aibă 3-4-5 sau poate pur și simplu acei părinți au muuuult mai multă răbdare saaau poate începi să te obișnuiești și nu te mai lovește în moalele capului totul la fel de tare ca prima dată. Cred că primul copil te trezește dintr-un somn dulce și adânc ca o găleată cu apă rece. Mhm, cam așa. Da' las' că trece și devine totul mai ușor... sau cel puțin așa am auzit. 
Amintește-ți! Bebe plânge pentru că doar așa știe să comunice, nu pentru că încearcă să te manipuleze sau să te enerveze. 

2. Timpul pentru tine: Mi-am încheiat toate proiectele personale înainte de a naște pentru că știam că va trebui să stau cu bebe non-stop. De asemenea, știam că se vor schimba prioritățile și nu voi mai avea timp pentru mine deloc și exact așa e. În unele zile, mai ales la început, nu apucam nici să fac duș. Știi toate glumele alea care circulă pe internet despre proaspeții părinți? Sunt adevărate. În primele 1-2 luni mai apucam să mă uit la vreun serial pentru că bebe dormea 2-3 ore legate, dar de la 3 luni încoace nu mai știu ce e ăla serial. Sigur că ai putea spune că dacă aș vrea cu adevărat aș putea să stau noaptea să mă uit la ce vreau, dar cu zilele așa pline cine să mai aibă energie pentru orice altceva decât somn?

3. Timpul petrecut cu bebe: Înainte sa am copii mă gândeam că poate o să mă satur să stau cu copilul meu 24/7. Deși uneori zilele sunt repetitive sau foarte grele și din când în când ai nevoie de o pauză, nu e nimeni ca și copilașul tău de care te îndrăgostești de fiecare dată când îl privești! Creierul nostru eliberează endorfine, dopamină și oxitocină și astfel ne ajută să trecem peste zilele grele. Adevărul e că mereu poți descoperi ceva nou la bebelușul într-o continuă schimbare și mereu ai noi motive sa mulțumești Universului pentru el. Partea interesantă e că atunci când ai pauza mult dorită, ți-e dor de bebe și te uiți la poze cu el 😅 Deci nu, nu te saturi. Obosești, da, dar atunci sunt și bunici și prieteni care pot să supravegheze bebelușul cât timp îți iei câteva minute sau ore de respiro. 

4. Somnul tău: Credeam că voi asculta zicala și voi dormi când doarme bebe. Aha, not. Ar fi trebuit să fac asta, totuși, pentru că e așa bine sa fii odihnit (am încercat de câteva ori). Încerc să mă setez mental să dorm mai des și pe timpul zilei.

5. Somnul bebelușului: 
1. Credeam că e ușor cu bebe mic, dar de fapt e obositor pentru tine ca mamă să doarmă doar în brațe pentru că nu mai poți face nimic. Totuși, după vreo 2 luni îl poți învăța să adoarmă culcat și în timpul zilei și asta ajută mult pentru că după ce adoarme te poți sustrage ușurel. 
2. Credeam că bebe va dormi la el în pătuț din prima fără probleme. De fapt, nu a folosit pătuțul deloc, doarme cu mine în pat încă din prima zi și e atâââât de bine așa! 
3. Înainte de a fi mamă nu înțelegeam de ce dorm tații în altă cameră, dar am învățat că ajută foarte mult cu alăptarea noaptea, plus îl ajută și pe tati să se odihnească. 

6. Alăptatul: Am crezut că va fi ușor, floare la ureche, apoi am aflat că e foarte complicat și chiar așa și e... Ragade, perlă de lapte, sâni întăriți sau care curg când ți-e lumea mai dragă... Am avut probleme mari la început și am avut nevoie de mult sprijin în primele zile. Mă bucur că am găsit soluții de la prietenele mele mămici.

7. Îngrijirea bebelușului: Înainte îmi era frică de faptul că nu voi ști să am grijă de bebe, dar acum știu că există foarte multă informație online și o mulțime de cursuri și grupuri de suport pentru mămici, astfel că, chiar dacă ne creștem copiii singuri, de fapt nu suntem chiar singuri... Ci la un click distanță de ajutorul de care avem nevoie 😊 Am simțit că sunt stăpână pe situație în cele mai multe din cazuri datorită cursului pentru părinți pe care l-am urmărit online și am învățat că, într-adevăr, ”bebelușii nu se strică așa ușor”. 

8. Diferențierea plânsului: Eram încrezătoare că voi ști să fac diferența și să identific sursa plânsului și într-adevăr mi-a fost foarte ușor să știu când e plâns de foame, de oboseală, de durere, dar...

9. Liniștirea bebelușului: Am crezut că știi mai bine ce să faci pentru a liniști bebelușul odată ce trece timpul, dar încă e o mare enigmă. Trial and error every day all day. Interesant e că ceva ce nu funcționează acum poate funcționa peste 10 min, dar poate nu va funcționa deloc mâine 🤷‍♀️ 

10. Ieșitul la plimbare: Am văzut eu mulți părinți cu cărucioare pe afară la plimbare, dar nu mă așteptam să ies și eu AȘA DE DES! Da, ieșitul zilnic cu bebe la aer curat ajutăăăă!!!

11. Sunetele albe și înfășatul: Înainte mă așteptam să folosesc foarte mult asta (toată lumea spunea că așa adorm bebelușii instant), dar nu prea le-am folosit. Mai degrabă un playlist de cântece de leagăn de pe YouTube. Totuși, e adevărat ca doarme foarte bine cu ele, mai ales pe sunet de uscător de păr (Nu întreba de ce fix aia. Cică așa suna în burtică la mami). La fel, nici nu am înfășat bebelușul prea des, deși știam că va dormi mai adânc. La noi nu a fost cazul pentru că bebe a dormit mereu foarte bine.

12. Scutecele: Am crezut că voi avea nevoie de muuuulte scutece Nr. 1 (primele după naștere), dar nu le-am folosit pe toate. Am și primit. Nu cumpăra multe, bebe trece repede la nr. 2 și 3. Partea faină legată de primele luni e că până la diversificare ce se află în scutec nu miroase! Bine, la un moment dat începi să identifici ceva specific, dar am înțeles că nu se compară cu trecerea la alimentația solidă.

13. Motivele de bucurie: Credeam că mă voi bucura când bebe zâmbește, gângurește, ridică capul, spune primul cuvânt... Dar nu și cã face 💩 după o pauză de 6 zile 😂 Bucurie mai mare că e sănătos copilul nu există! 😋

14. Îmbrăcămintea și obiectele lui bebe: Înainte să nasc cumpăram tot ce mi se părea mie adorabil fără să mă uit la mărime, cu unicorni, fluturi sau curcubee și petreceam mult timp sa aleg obiectele bebelușului (ex. prosop etc) Acum am realizat că nu contează ce desen este pe prosop sau pe haine, contează să fie utile ȘI contează enorm ca marimea să se potrivească cu anotimpul. Altfel, degeaba iei costumaș super cute de iarnă dacă i se va potrivi vara 🤦‍♀️În plus, am realizat că mi se par complet inutile și clar nu voi mai cumpăra tricouri sau bluze ca ale adulților, indiferent ce desen adorabil au pe ele. Ce contează acum e să i le pot da repede pe ea și să fie confortabil pentru ea îmbrăcatul/dezbrăcatul, așadar, multe salopete și cât mai multe obiecte vestimentare cu capse.

15. Cântatul: Nu mă așteptam să cânt deloc când voi fi mămică pentru că nu am voce de privighetoare și nu fac asta de obicei, dar literal NU MĂ POT OPRI 😂 Găsesc o grămadă de rime și îi cânt non-stop😅 Poate o fi ceva legat de instinctul matern. 

- VA URMA -

Friday, 27 August 2021

Teribila regresie a somnului de la 4 luni sau prima dată când spui ”nu-mi recunosc copilul”


După 4 luni de când ai cunoscut o persoană cu care te vezi zilnic, ai putea spune că începi să o cunoști destul de bine, nu? Poate i-ai observat deja obiceiurile, îi cunoști tabieturile și știi ce o enervează. Cu toate astea, încă poți fi surprins. 

Ei bine, dacă în 4 luni de zile ai deprins cât de cât personalitatea și comportamentul copilului tău, la regresia somnului de la 4 luni, să nu te miri dacă îți spui pentru prima dată că nu îți recunoști copilul.

Cum să știi dacă te lovești de regresia de 4 luni?
1. Dacă copilul tău e în majoritatea timpului vesel și jucăuș, compliant și curios,
2. Dacă de obicei adoarme ușor și doarme bine,
3. Dacă nopțile tale sunt în mod normal line

ȘI
1. Devine mârâit mai tot timpul, mai ales înainte de a dormi
2. Doarme foarte alandala și începe un concert de operă de fiecare dată când îl pui pe pat
3. Peste zi se trezește la orice sunet și noaptea se trezește de mult mai multe ori ca înainte

Felicitări, ești nefericitul posesor al unui bebeluș în plină regresie a somnului! 😥

Eu mă așteptam să nu fie mare lucru regresia asta faimoasă, mai ales că cumnata mea nu a vazut diferențe remarcabile, puseele de creștere și salturile mentale sunt suportabile și știu ce am de făcut să trec de ele fără să-mi pierd mințile, dar nuuuuu, că fix atunci când citești pe grupul de mămici prin ce trec altele și mulțumești cerului că tu nu treci prin așa ceva, poc! te lovește și pe tine o regresie. Concluzia? Nu e niciodată prea târziu să treci prin ce trec alții, oricât de perfect a fost bebelușul tău până în acel moment.

Ce sa faci și ce să nu faci în regresia de somn? (testate 100%)
1. Respectă cu strictețe regula celor 90 de minute (hai 120, dar NU MAI MULT!!!). Dacă nu pui pișcoțelul la somn după 90/120 min de când s-a trezit, ai pus-o! Știi alarma aia super enervantă de la o mașină parcată la blocul vecin care se pornește când ți-e lumea mai dragă și nu dă Domnul să se oprească și îți vine să trimiți mesaje "drăguțe" posesorului dar nu știi a cui e mașina? No, așa e un bebe trecut de ora de somn. Crede-mă, nu vrei să trebuiască să stai încă o oră și jumătate lângă un bebeluș mârâit căruia nu-i intri în voie cu nimic!

2. Nu răspunde la telefon în timp ce adormi bebelușul crezând că o să reușești să reiei procesul după!!! Ascultă-mã, poate să fie Papa de la Roma, președintele României, Sfântul Petru, nu îndrăzni să te ridici din poziția în care ești, cu bebelușul cu ochii închiși atașat de tine. Ascultă-mã, te implor, NU TE MIȘCA! Așa, mulțumesc! 😁 Nu contează că mă crezi nebună, o să-mi mulțumești după 😉

3. Acceptă că e tot copilul tău și ăsta și nu-l da la țigani!😂 Da, ție ți-a trebuit copil și da, ești pregătită pentru el, o să treacă și perioada asta și poate ai noroc și nu sunt chiar consecutive zilele alea de copil de nerecunoscut.

4. Ajută să ai o rutină înainte de nani. Fă mereu aceleași lucruri (fie băiță, schimbat scutec/hăinuțe, pupici, nani, fie altceva). Rutina asta ajută copilul sa știe ce urmează și devine mai compliant.

5. Vorba nașei lui Lili: clipești de 2 ori și deja merge la grădi, așa că ia fiecare zi așa cum vine, fii creativă (pune uscătorul de păr în funcțiune, da, serios!) și înarmează-te cu muuuultã răbdare! Astfel vei găsi mereu o soluție pentru toate! Așa că, caută bine doza aia de răbdare ascunsă prin cotloanele minții tale, sau dacă nu și nu, "pornește alarma" și cere ajutor. Nu ca și copilul tău, ci așa, frumos, elegant, cât de cât sau... Scrie o postare despre asta pe blogul tău de proaspătă mămică să râdeți și tu și alții de isprăvile tale ;)

~~~
Din aventurile vieții de mămică cu regresia somnului de 4 luni
Ora 3:40: Te trezește puiul care face gimnastică în somn. Aștepți să vezi dacă reușește să se liniștească singură. Nup, deci o hrănești.
Ora 4: Ora de gimnastică reîncepe. "Hmmm, n-a mai făcut așa până acum, oare de ce s-a trezit?" O hrănești din nou. Bebe se liniștește.
Ora 4:20: Îți trec tot felul de gânduri prin cap. Îți vin o mulțime de idei creative și asta te entuziasmează.
Ora 4:40: Ți-e foame. Știi că dacă nu mănânci, sigur nu poți să readormi. Mergi să mănânci.
Ora 4:50: Te gândești să scrii ideile creative la care te-ai gândit anterior, altfel sigur le uiți.
Ora 5:20: No bun, te pui să dormi. "Oare să dorm pe burtă? Dacă se trezește iar Lili că mă simte mișcându-mă? Nu, o sa dorm așa cum sunt."
Ora 5:30: Găsești o poziție super confortabilă și aproape ațipești.
Ora 5:40: Programul de gimnastică bebelușească începe din nou și stăteai așa de bine. Hrănești bebelușul. Readoarme.
Ora 6:00: Iar ți-e foame. Hai no! "Oare să merg să mănânc sau să încerc să dorm? O trezesc dacă mă mișc în pat?"

Saturday, 7 August 2021

Despre stres și (ne)somn în mãmicie

 


   Am așa de multe lucruri de spus, încât trebuie sa închid ochii puțin și să mă adun. 

   (Câteva respirații mai târziu) 

   Azi-dimineață, primul mesaj pe care l-am scris colegelor de maternitate pe grupul nostru a fost "Fetelor, să vă pregătiți, vin o serie de schimbări la 4 luni pe care le văd deja la Lili (nu, nu îs salturi mentale sau pusee de creștere)". Nu tu, "Neața, mămici minunate și puternice, soarele e pe cer, se anunță o zi minunată!" sau vreun alt fel de încurajare. Nu. "Pregãtiți-vã de atac, vine o nouă bătălie!" A fost nevoie de un "Vai Dana, așa dimineață și așa vești nașpa" să realizez că e chiar trist că am început ziua așa... Eu care găsesc soarele în orice, eu care mai mereu sunt pozitivă. Și ulterior am înțeles de ce. Zilele astea mă gândeam că treaba asta cu a fi părinte e ca un fel de război și că fiecare zi e o nouă bătălie. Unele bătălii le câștigăm (pruncii adorm repede, dorm mult, sunt veseli, nu plâng), altele le pierdem (opusul la prima paranteză), dar războiul continuă non-stop, fie că vrei, fie că nu. Îți dai seama cum am ajuns sa gândesc? În termeni de "război" și "a câștiga bătălia". Și ce se întâmplă dacă nu câștig bătălia? Mă biciuiesc din nou și din nou pentru că sigur nu am fost eu destul de pregătită să știu ce să fac pentru a o câștiga. De ce? Pentru că stresul de a a face totul perfect își spune cuvântul după doar 3 luni și jumătate în care nu doar eu, dar și alții așteaptă muuulte de la mine (sau așa cred eu). Ne comparăm zi de zi cu ceilalți, atât pe noi cât și bebelușii, iar asta e cel mai rău lucru pe care îl putem face. "Al meu doarme toată noaptea", "al meu doarme foarte bine ziua", "al meu..." Deja mă doare capul.

   Citisem zilele trecute că "creierul nostru e făcut să ne ajute să supraviețuim, nu să ne facă fericiți" și exact așa e. Dacă îl lăsăm în pace, va găsi probleme de rezolvat în fiecare zi. Daca stau bine să mă gândesc, în ultimele zile m-am trezit mereu cu cate o problemă. Și la final de zi era fiecare rezolvată și mă simțeam bine. Se pare că (ne)somnul bebelușului meu e cea mai mare enigmã pe care încă nu am dezlegat-o și mă stresează așa de mult că azi, plecând la plimbare în parc "să doarmă copilul" care numai nu mai adormea, am simțit că nu mai pot. Că mi s-au adunat așa multe zile de "trebuie să doarmă bebe", "musai după 1 ora jumate, așa zice regula celor 90 minute", încât după câteva zile în care totul a mers bine și regula asta minune a funcționat, o zi ca azi în care nimic nu mai funcționează a pus capac la tot. Știi de ce? Pentru că pun prea multă presiune pe mine. La fel ca o grămadă de proaspete mămici... aproape toate, probabil. 

   Glumeam cu colegele de salon că dacă ar fi sa tragem o concluzie, am putea zice că "dacă viața ta e plictisitoare și vrei sa fie palpitantă și impredictibilă, devino părinte! Niciodată nu știi ce aduce ziua de mâine!" Problema e că odată cu impredictibilitatea asta vine și stresul pentru că suntem obișnuiți să putem controla efectul acțiunilor noastre și ghici ce? Cu bebelușii, nu putem. Azi reacționează așa, mâine altfel, azi dorm când îi scoatem afară, mâine nu. Și așa am ajuns la marea descoperire a zilei: ieșirile în parc ar trebui să fie în primul rând pentru noi, părinții, și abia apoi pentru bebeluși. Dacă dorm, bine, daca nu, asta e, dar macar noi ne mai limpezim mintea și ieșim din rutina istovitoare de acasă. La urma urmei, dacă noi suntem ok mental și emoțional, și copiii sunt. Așa că, mai puțină presiune pe noi, mai mult respirat aer curat și să uităm de bătălii și războaie. Doar o viață avem și copiii o fac mai bună dacă știm la ce sa fim atenți 😌

P.S. Bineînțeles că până la urmă Lili a adormit, dar a fost nevoie să pasez căruciorul soțului meu și să mă concentrez pe ce e în jurul meu, nu pe ce e înăuntrul meu. 



Monday, 26 July 2021

Ce am învățat în 3 luni de mămicie

    Se spune că primele 3 luni după naștere sunt considerate al patrulea trimestru de sarcină și că în timpul ăsta bebelușilor le place sa trăiască exact ca în burtică: legănați, înfășați bine și cu papa la discreție. Azi se încheie al patrulea trimestru pentru noi. Au trecut 3 luni, dar pare că o avem pe Lili dintotdeauna. Nu-mi imaginez viața fără ea! E așa de veselă și jucăușă, curioasă și drăgăstoasă (am învățat-o sa îmi dea pupiiic!), că îți vine să spui: mai doresc încă 2-3, va rog 😅

    Totuși, știm cu toții că creșterea unui copil nu e doar lapte și miere, mai ales cu atâtea pusee de creștere și salturi mentale dureroase prin care trebuie să treacă săracii copii (+colici!), așa că, după 3 luni de bebe am ajuns la următorul motto: "cel puțin nu plange". Yep, ai citit bine. Ai zice că poate înseamnă că îl lași să facă orice atâta timp cât nu plange, dar naaaah, te înșeli! Ideea e că după 3 luni de plâns de bebe (în salturile mentale menționate mai sus), te bucuri când stă cuminte pe pat, pe masa de înfășat sau în leagăn, chiar dacă nu doarme când ar trebui. Se uită pe pereți? Win! Gângurește cu jucăria preferată? Double win! Nu doarme deși au trecut 2 ore, daaaar, te-ai prins, măcar nu plânge.

    Apropo de dormit, pentru cei care încă n-au copii și cred că în primele luni un bebe doarme muuuult fără sa te chinui - "îl pui pe pat și instant închide ochii și doarme neîntrerupt vreo 12 ore, nu?" Ei bine, NU! Din experiența mea, confirmat și de alte mămici, un bebe până în 3 luni nu adoarme cu altcineva decât cu mami - ceea ce e destul de obositor pentru ea, dar așa învață multitasking sau abilități noi (ex. să mănânce cu mâna stângă sau să scrie pe telefon cu o mână, uneori tot stânga). Bebelușului îi place să adoarmă la sân și abia după 20-30 minute e sigur să îl muți in pătuțul lui sau lângă tine în pat. Altfeeeel, face ochi instant și o iei de la capăt. Apropo! Dacă vrei sa transformi o mamă într-un dragon într-o secundă, trezește-i bebelușul! 😂 Orice sunet cu potențial "trezitor" poate provoca priviri amenințătoare și săgeți invizibile foaaarte dureroase! Nu recomand nimănui să îmi testeze teoria. Crede-mă pe cuvânt că e adevărată! 😂

    Dacă ar fi să aleg un lucru foaaaarte mișto în astea 3 luni, acela e alăptatul culcat. E cea mai tare chestie ever! Te scutește de o grămadă de "trezit - luat bebe în brațe - alãptat - așteptat 30 min - pus bebe jos". Mi-au zis mai multe mămici să nu-mi iau scaun de alăptare că n-am nevoie, dar eu nu, că Batman! Era așa de frumoasă imaginea aia din filme cu mămica alăptând în scaun un bebe cuminte ce adoarme imediat încât am vrut și eu. Ei bine, realitatea e cu totul altfel. Alăptarea culcat te ajută să alăptezi un bebe ce face gimnastică în somn fără să fii nevoită să te ridici sau să îl trezești pe bebe deloc. Tot ce trebuie sa faci e să mufezi bebele și gata, înapoi la somn!

    De fapt, dacã stau să mă gândesc bine, în primele 3 luni nu ai nevoie nici măcar de pătuț pentru bebe pentru că s-ar putea să nu vrea sa doarmă acolo DELOC. Bebe Lili a dormit în pătuțul ei cam jumătate de oră în ziua când am adus-o de la spital. Atât. De atunci dormim împreună în același pat și e cel mai bun lucru pentru noi amândouă. Sigur că vreau să o mut la ea în pat la un moment dat, dar când va fi asta încă nu știu (mi-e și un pic frică de moment, recunosc).

    În general nu vei găsi pastile-minune pentru crescut copiii, dar eu am una pentru tine: băița! Când bebe nu vrea sau nu poate să adoarmă și au trecut prea multe ore să spui "măcar nu plânge", o băiță face minuni, mai exact îl obosește până la epuizare și doarme instant după. La mine a funcționat de fiecare dată.

    După 3 luni de bebe te relaxezi vizibil și nu mai ești stresat că se va întâmpla ceva cu bebe. În schimb, îți spui că dacă apare ceva vei găsi o soluție pe loc, ceea ce ajută foarte mult. Totuși, există și emoții negative: te supără că zilele sunt pe repeat, exact la fel toate: păpat, schimbat, culcat și realizezi că ai nevoie de timpul tău liber, dar ghici ce: când îl primești, ți-e dor de bebe și te uiți la poze cu el 🤷‍♀️

    În final, realizezi că toate zilele grele și nopțile nedormite sunt trecătoare și cu fiecare zi ce vine copilul crește și achiziționează noi abilități să te înțeleagă și să îți dea putere să continui. Multă putere, mămico, bebelușii devin din ce în ce mai dulci 😍

Achizițiile lui Lili de la 2 la 3 luni:
    Lili de 3 luni zâmbește laaarg, ne recunoaște și se bucură să ne vadă, gângurește cu noi și cu prietena ei cea mai bună, o văcuță gonflabilã (probabil pentru că se bucură că o poate vedea, fiind alb-negru). Știai că doar de la 3-4 luni bebelușii încep să vadă culorile?
    Tot pe principiul alb-negru, i-am cumpărat niște cărticele speciale pentru bebeluși cu imagini alb-negru și Lili le adoră! Gângurește când îi arăt anumite imagini preferate, mai ales văcuța.
    Hmmm, dar de fapt nu văcuța e prietena ei cea mai bună, țiți e! Eu am început să iubesc alăptarea pentru că nu mai trebuie să folosesc lanolină. De ținut minte pentru viitoarele mămici: folosește tampoane pentru sân între alăptări! Te vor scuti de o mulțime de haine pătate cu lapte.
    Față de lunile trecute, Lili regurgiteazã muuult, de aceea folosim foarte multe bavețele și de asemenea multe aleze pentru "accidentele" de la schimbat.
    Se trezește și gângurește sau chiuie și nu mai plânge așa mult ca lunile trecute.
    Doarme și câte 11 ore legate noaptea 😱 incluzând hrănitul când face gimnastică cu ochii închiși DAR sunt și zile cu salturi mentale sau pusee de creștere (8 săpt, 12 săpt) sau căldură când nu doarme decât 5-10-15 min (10 din 24 ore comparativ cu 17 cât e normal pentru bebe)
    La vaccinul de la 2 luni a plâns fffff tare, cel mai tare de până acum, dar s-a liniștit în brațe la mami foarte repede.
    Își poate susține capul și îl ridică când e pusă pe burtică, dar nu foarte mult și uneori se frustrează că nu se poate târî pentru că am impresia că vrea să o ia la sănătoasa. Hmmm, sunt curioasă când va merge asta mică.

Caaaam atât. Revin pe la 6 luni cu un alt bilanț ;) Mulțumesc pentru atenție dacă ai citit până aici și sper că ți-a plăcut!

3 ani de Lili

3 ani de când e Lili cu noi. Wow. Pare o eternitate! S-au întâmplat atât de multe și s-au schimbat atâtea încât parcă e o viață de om! Și în...