Greu, mai greu, cel mai greu - de la 4 la 5 luni

   Nu știu cum a fost pentru alții, dar pentru mine ultima lună cu bebe Lili a fost cea mai grea de până acum. Ca să vă fac un sumar foarte pe scurt, de la 4 la 5 luni am trecut prin: prima regresie a somnului, vaccinul de 4 luni, primul plâns super puternic de 50 min asociat cu locuri și persoane noi, salt mental 4, suprasolicitare, constipație, dureri de gingii, stagnare în greutate și, cel mai recent, plecarea lui tati de acasă pentru 9 zile pentru prima dată de când s-a născut bebe. Mhm... acum înțelegeți? 

   "Dar știai că va fi greu când ești mămică”, mi-a spus o prietenă. Da, știam, dar nu știam ce înseamnă acest ”greu” pentru că, la fel ca și durerea, ”greul” e foarte subiectiv. Ce ție ți se pare greu, mie mi se poate părea incredibil de greu. Așa că, am ajuns la concluzia că până nu treci prin toate experiențele asociate meseriei de părinte, nu ai cum să știi ce înseamnă greul. Nu cărțile sau cursurile te pregătesc, ci practica și asta ne lipsește tuturor proaspetelor mămici. Nu avem bebeluși în jur ca pe vremuri când un sat întreg creștea copiii, așadar, habar n-avem ce înseamnă să crești un copil.

   Că tot vorbeam de greu, partea grea a fost să o văd pe Lili schimbându-se din bebelușul cuminte și liniștit în bebelușul vocal care vrea mereu în brațe. Mai greu a fost să o văd plângând și să nu o pot liniști, dar cea mai grea mi s-a părut despărțirea de tati pentru atâtea zile. După ce m-am obișnuit cu el lângă noi, brusc m-am simțit pusă în fața unor situații imposibile: cum să fac mâncare sau să îi pregătesc baia dacă plânge de fiecare dată când o pun jos? Și așa am ajuns la marea întrebare existențială: mai vreau încă un copil cum plănuisem inițial dacă tati va fi plecat din când în când 6 luni pe an? Încă stau să mă gândesc la treaba asta. 

   Habar n-am cum se descurcă mămicile cu 2 copii în situația în care tati lucrează foarte mult. Dacă vreuna dintre astfel de mămici citește această postare, vă rog să-mi spuneți cum vă descurcați și dacă beneficiile de a avea 2 copii sunt mai multe decât dezavantajele. 

   Încep să mă gândesc din ce în ce mai mult că a fi părinte e ca atunci când ai examene în fiecare zi a săptămânii și deși te-ai pregătit pentru ele, mereu apare un subiect nou la care nu te așteptai. Sincer, habar n-am cum s-au descurcat părinții noștri cu noi și cum de au rămas întregi la minte după atâția ani de părințeală. Da, știu, ființa umană e adaptabilă și te obișnuiești cu orice situație, dar am impresia că greul de fapt doar acum începe. Partea bună e că la final de zi când simt mânuța lui Lili că mă ia de mână înainte de culcare, parcă tot greul de peste zi se șterge cu buretele și îmi spun ”Hai că a mai trecut o zi. O să fie bine.”

15 așteptări vs realitate în viața de părinte

 

Lucrez la articolul ăsta de câteva săptămâni și sunt sigură că aș mai putea scrie și partea a doua, a treia, a patra, dar deocamdată mă opresc la 15 idei :D Sper să ajute viitorii părinți să știe la ce să se aștepte :)

1. A fi părinte în general: Mă așteptam ca după ce am interacționat cu o mulțime de părinți prin prisma jobului meu și după ce am citit o grămadă despre ce mă așteaptă să nu fiu luată prin surprindere. Ei bine, am fost. Nu la început, pentru că în prima lună nu știi pe ce planetă ești oricum, dar după 1-2 luni când încep salturile mentale, puseele de creștere și vin și renumitele colici, toate astea aduc zile super obositoare și atunci ești luat pe bune prin surprindere pentru că plânsul ăla de bebeluș și tot ce aduce cu el îți apasă toate butoanele și începi să îți pierzi răbdarea foarte repede. Am ajuns să înțeleg foarte bine întrebarea ”Tu ai copii acasă?” Dacă răspunsul e ”nu”, atunci, din păcate, chiar nu știi cum sunt copiii oricât ai fi interacționat cu ei anterior sau ai citit despre ei. Sigur, unii copii probabil sunt mult mai ușor de gestionat din moment de unii părinți aleg să aibă 3-4-5 sau poate pur și simplu acei părinți au muuuult mai multă răbdare saaau poate începi să te obișnuiești și nu te mai lovește în moalele capului totul la fel de tare ca prima dată. Cred că primul copil te trezește dintr-un somn dulce și adânc ca o găleată cu apă rece. Mhm, cam așa. Da' las' că trece și devine totul mai ușor... sau cel puțin așa am auzit. 

Amintește-ți! Bebe plânge pentru că doar așa știe să comunice, nu pentru că încearcă să te manipuleze sau să te enerveze. 

2. Timpul pentru tine: Mi-am încheiat toate proiectele personale înainte de a naște pentru că știam că va trebui să stau cu bebe non-stop. De asemenea, știam că se vor schimba prioritățile și nu voi mai avea timp pentru mine deloc și exact așa e. În unele zile, mai ales la început, nu apucam nici să fac duș. Știi toate glumele alea care circulă pe internet despre proaspeții părinți? Sunt adevărate. În primele 1-2 luni mai apucam să mă uit la vreun serial pentru că bebe dormea 2-3 ore legate, dar de la 3 luni încoace nu mai știu ce e ăla serial. Sigur că ai putea spune că dacă aș vrea cu adevărat aș putea să stau noaptea să mă uit la ce vreau, dar cu zilele așa pline cine să mai aibă energie pentru orice altceva decât somn?

3. Timpul petrecut cu bebe: Înainte sa am copii mă gândeam că poate o să mă satur să stau cu copilul meu 24/7. Deși uneori zilele sunt repetitive sau foarte grele și din când în când ai nevoie de o pauză, nu e nimeni ca și copilașul tău de care te îndrăgostești de fiecare dată când îl privești! Creierul nostru eliberează endorfine, dopamină și oxitocină și astfel ne ajută să trecem peste zilele grele. Adevărul e că mereu poți descoperi ceva nou la bebelușul într-o continuă schimbare și mereu ai noi motive sa mulțumești Universului pentru el. Partea interesantă e că atunci când ai pauza mult dorită, ți-e dor de bebe și te uiți la poze cu el 😅 Deci nu, nu te saturi. Obosești, da, dar atunci sunt și bunici și prieteni care pot să supravegheze bebelușul cât timp îți iei câteva minute sau ore de respiro. 

4. Somnul tău: Credeam că voi asculta zicala și voi dormi când doarme bebe. Aha, not. Ar fi trebuit să fac asta, totuși, pentru că e așa bine sa fii odihnit (am încercat de câteva ori). Încerc să mă setez mental să dorm mai des și pe timpul zilei.

5. Somnul bebelușului: 

1. Credeam că e ușor cu bebe mic, dar de fapt e obositor pentru tine ca mamă să doarmă doar în brațe pentru că nu mai poți face nimic. Totuși, după vreo 2 luni îl poți învăța să adoarmă culcat și în timpul zilei și asta ajută mult pentru că după ce adoarme te poți sustrage ușurel. 

2. Credeam că bebe va dormi la el în pătuț din prima fără probleme. De fapt, nu a folosit pătuțul deloc, doarme cu mine în pat încă din prima zi și e atâââât de bine așa! 

3. Înainte de a fi mamă nu înțelegeam de ce dorm tații în altă cameră, dar am învățat că ajută foarte mult cu alăptarea noaptea, plus îl ajută și pe tati să se odihnească. 

6. Alăptatul: Am crezut că va fi ușor, floare la ureche, apoi am aflat că e foarte complicat și chiar așa și e... Ragade, perlă de lapte, sâni întăriți sau care curg când ți-e lumea mai dragă... Am avut probleme mari la început și am avut nevoie de mult sprijin în primele zile. Mă bucur că am găsit soluții de la prietenele mele mămici.

7. Îngrijirea bebelușului: Înainte îmi era frică de faptul că nu voi ști să am grijă de bebe, dar acum știu că există foarte multă informație online și o mulțime de cursuri și grupuri de suport pentru mămici, astfel că, chiar dacă ne creștem copiii singuri, de fapt nu suntem chiar singuri... Ci la un click distanță de ajutorul de care avem nevoie 😊 Am simțit că sunt stăpână pe situație în cele mai multe din cazuri datorită cursului pentru părinți pe care l-am urmărit online și am învățat că, într-adevăr, ”bebelușii nu se strică așa ușor”. 

8. Diferențierea plânsului: Eram încrezătoare că voi ști să fac diferența și să identific sursa plânsului și într-adevăr mi-a fost foarte ușor să știu când e plâns de foame, de oboseală, de durere, dar...

9. Liniștirea bebelușului: Am crezut că știi mai bine ce să faci pentru a liniști bebelușul odată ce trece timpul, dar încă e o mare enigmă. Trial and error every day all day. Interesant e că ceva ce nu funcționează acum poate funcționa peste 10 min, dar poate nu va funcționa deloc mâine 🤷‍♀️ 

10. Ieșitul la plimbare: Am văzut eu mulți părinți cu cărucioare pe afară la plimbare, dar nu mă așteptam să ies și eu AȘA DE DES! Da, ieșitul zilnic cu bebe la aer curat ajutăăăă!!!

11. Sunetele albe și înfășatul: Înainte mă așteptam să folosesc foarte mult asta (toată lumea spunea că așa adorm bebelușii instant), dar nu prea le-am folosit. Mai degrabă un playlist de cântece de leagăn de pe YouTube. Totuși, e adevărat ca doarme foarte bine cu ele, mai ales pe sunet de uscător de păr (Nu întreba de ce fix aia. Cică așa suna în burtică la mami). La fel, nici nu am înfășat bebelușul prea des, deși știam că va dormi mai adânc. La noi nu a fost cazul pentru că bebe a dormit mereu foarte bine.

12. Scutecele: Am crezut că voi avea nevoie de muuuulte scutece Nr. 1 (primele după naștere), dar nu le-am folosit pe toate. Am și primit. Nu cumpăra multe, bebe trece repede la nr. 2 și 3. Partea faină legată de primele luni e că până la diversificare ce se află în scutec nu miroase! Bine, la un moment dat începi să identifici ceva specific, dar am înțeles că nu se compară cu trecerea la alimentația solidă.

13. Motivele de bucurie: Credeam că mă voi bucura când bebe zâmbește, gângurește, ridică capul, spune primul cuvânt... Dar nu și cã face 💩 după o pauză de 6 zile 😂 Bucurie mai mare că e sănătos copilul nu există! 😋

14. Îmbrăcămintea și obiectele lui bebe: Înainte să nasc cumpăram tot ce mi se părea mie adorabil fără să mă uit la mărime, cu unicorni, fluturi sau curcubee și petreceam mult timp sa aleg obiectele bebelușului (ex. prosop etc) Acum am realizat că nu contează ce desen este pe prosop sau pe haine, contează să fie utile ȘI contează enorm ca marimea să se potrivească cu anotimpul. Altfel, degeaba iei costumaș super cute de iarnă dacă i se va potrivi vara 🤦‍♀️În plus, am realizat că mi se par complet inutile și clar nu voi mai cumpăra tricouri sau bluze ca ale adulților, indiferent ce desen adorabil au pe ele. Ce contează acum e să i le pot da repede pe ea și să fie confortabil pentru ea îmbrăcatul/dezbrăcatul, așadar, multe salopete și cât mai multe obiecte vestimentare cu capse.

15. Cântatul: Nu mă așteptam să cânt deloc când voi fi mămică pentru că nu am voce de privighetoare și nu fac asta de obicei, dar literal NU MĂ POT OPRI 😂 Găsesc o grămadă de rime și îi cânt non-stop😅 Poate o fi ceva legat de instinctul matern. 

- VA URMA -

Teribila regresie a somnului de la 4 luni sau prima dată când spui ”nu-mi recunosc copilul”

După 4 luni de când ai cunoscut o persoană cu care te vezi zilnic, ai putea spune că începi să o cunoști destul de bine, nu? Poate i-ai observat deja obiceiurile, îi cunoști tabieturile și știi ce o enervează. Cu toate astea, încă poți fi surprins. 

Ei bine, dacă în 4 luni de zile ai deprins cât de cât personalitatea și comportamentul copilului tău, la regresia somnului de la 4 luni, să nu te miri dacă îți spui pentru prima dată că nu îți recunoști copilul.

Cum să știi dacă te lovești de regresia de 4 luni?

1. Dacă copilul tău e în majoritatea timpului vesel și jucăuș, compliant și curios,

2. Dacă de obicei adoarme ușor și doarme bine,

3. Dacă nopțile tale sunt în mod normal line

ȘI

1. Devine mârâit mai tot timpul, mai ales înainte de a dormi

2. Doarme foarte alandala și începe un concert de operă de fiecare dată când îl pui pe pat

3. Peste zi se trezește la orice sunet și noaptea se trezește de mult mai multe ori ca înainte

Felicitări, ești nefericitul posesor al unui bebeluș în plină regresie a somnului! 😥

Eu mă așteptam să nu fie mare lucru regresia asta faimoasă, mai ales că cumnata mea nu a vazut diferențe remarcabile, puseele de creștere și salturile mentale sunt suportabile și știu ce am de făcut să trec de ele fără să-mi pierd mințile, dar nuuuuu, că fix atunci când citești pe grupul de mămici prin ce trec altele și mulțumești cerului că tu nu treci prin așa ceva, poc! te lovește și pe tine o regresie. Concluzia? Nu e niciodată prea târziu să treci prin ce trec alții, oricât de perfect a fost bebelușul tău până în acel moment.

Ce sa faci și ce să nu faci în regresia de somn? (testate 100%)

1. Respectă cu strictețe regula celor 90 de minute (hai 120, dar NU MAI MULT!!!). Dacă nu pui pișcoțelul la somn după 90/120 min de când s-a trezit, ai pus-o! Știi alarma aia super enervantă de la o mașină parcată la blocul vecin care se pornește când ți-e lumea mai dragă și nu dă Domnul să se oprească și îți vine să trimiți mesaje "drăguțe" posesorului dar nu știi a cui e mașina? No, așa e un bebe trecut de ora de somn. Crede-mă, nu vrei să trebuiască să stai încă o oră și jumătate lângă un bebeluș mârâit căruia nu-i intri în voie cu nimic!

2. Nu răspunde la telefon în timp ce adormi bebelușul crezând că o să reușești să reiei procesul după!!! Ascultă-mã, poate să fie Papa de la Roma, președintele României, Sfântul Petru, nu îndrăzni să te ridici din poziția în care ești, cu bebelușul cu ochii închiși atașat de tine. Ascultă-mã, te implor, NU TE MIȘCA! Așa, mulțumesc! 😁 Nu contează că mă crezi nebună, o să-mi mulțumești după 😉

3. Acceptă că e tot copilul tău și ăsta și nu-l da la țigani!😂 Da, ție ți-a trebuit copil și da, ești pregătită pentru el, o să treacă și perioada asta și poate ai noroc și nu sunt chiar consecutive zilele alea de copil de nerecunoscut.

4. Ajută să ai o rutină înainte de nani. Fă mereu aceleași lucruri (fie băiță, schimbat scutec/hăinuțe, pupici, nani, fie altceva). Rutina asta ajută copilul sa știe ce urmează și devine mai compliant.

5. Vorba nașei lui Lili: clipești de 2 ori și deja merge la grădi, așa că ia fiecare zi așa cum vine, fii creativă (pune uscătorul de păr în funcțiune, da, serios!) și înarmează-te cu muuuultã răbdare! Astfel vei găsi mereu o soluție pentru toate! Așa că, caută bine doza aia de răbdare ascunsă prin cotloanele minții tale, sau dacă nu și nu, "pornește alarma" și cere ajutor. Nu ca și copilul tău, ci așa, frumos, elegant, cât de cât sau... Scrie o postare despre asta pe blogul tău de proaspătă mămică să râdeți și tu și alții de isprăvile tale ;)

~~~

Din aventurile vieții de mămică cu regresia somnului de 4 luni

Ora 3:40: Te trezește puiul care face gimnastică în somn. Aștepți să vezi dacă reușește să se liniștească singură. Nup, deci o hrănești.

Ora 4: Ora de gimnastică reîncepe. "Hmmm, n-a mai făcut așa până acum, oare de ce s-a trezit?" O hrănești din nou. Bebe se liniștește.

Ora 4:20: Îți trec tot felul de gânduri prin cap. Îți vin o mulțime de idei creative și asta te entuziasmează.

Ora 4:40: Ți-e foame. Știi că dacă nu mănânci, sigur nu poți să readormi. Mergi să mănânci.

Ora 4:50: Te gândești să scrii ideile creative la care te-ai gândit anterior, altfel sigur le uiți.

Ora 5:20: No bun, te pui să dormi. "Oare să dorm pe burtă? Dacă se trezește iar Lili că mă simte mișcându-mă? Nu, o sa dorm așa cum sunt."

Ora 5:30: Găsești o poziție super confortabilă și aproape ațipești.

Ora 5:40: Programul de gimnastică bebelușească începe din nou și stăteai așa de bine. Hrănești bebelușul. Readoarme.

Ora 6:00: Iar ți-e foame. Hai no! "Oare să merg să mănânc sau să încerc să dorm? O trezesc dacă mă mișc în pat?"

Despre stres și (ne)somn în mãmicie

 

   Am așa de multe lucruri de spus, încât trebuie sa închid ochii puțin și să mă adun. 

   (Câteva respirații mai târziu) 

   Azi-dimineață, primul mesaj pe care l-am scris colegelor de maternitate pe grupul nostru a fost "Fetelor, să vă pregătiți, vin o serie de schimbări la 4 luni pe care le văd deja la Lili (nu, nu îs salturi mentale sau pusee de creștere)". Nu tu, "Neața, mămici minunate și puternice, soarele e pe cer, se anunță o zi minunată!" sau vreun alt fel de încurajare. Nu. "Pregãtiți-vã de atac, vine o nouă bătălie!" A fost nevoie de un "Vai Dana, așa dimineață și așa vești nașpa" să realizez că e chiar trist că am început ziua așa... Eu care găsesc soarele în orice, eu care mai mereu sunt pozitivă. Și ulterior am înțeles de ce. Zilele astea mă gândeam că treaba asta cu a fi părinte e ca un fel de război și că fiecare zi e o nouă bătălie. Unele bătălii le câștigăm (pruncii adorm repede, dorm mult, sunt veseli, nu plâng), altele le pierdem (opusul la prima paranteză), dar războiul continuă non-stop, fie că vrei, fie că nu. Îți dai seama cum am ajuns sa gândesc? În termeni de "război" și "a câștiga bătălia". Și ce se întâmplă dacă nu câștig bătălia? Mă biciuiesc din nou și din nou pentru că sigur nu am fost eu destul de pregătită să știu ce să fac pentru a o câștiga. De ce? Pentru că stresul de a a face totul perfect își spune cuvântul după doar 3 luni și jumătate în care nu doar eu, dar și alții așteaptă muuulte de la mine (sau așa cred eu). Ne comparăm zi de zi cu ceilalți, atât pe noi cât și bebelușii, iar asta e cel mai rău lucru pe care îl putem face. "Al meu doarme toată noaptea", "al meu doarme foarte bine ziua", "al meu..." Deja mă doare capul.

   Citisem zilele trecute că "creierul nostru e făcut să ne ajute să supraviețuim, nu să ne facă fericiți" și exact așa e. Dacă îl lăsăm în pace, va găsi probleme de rezolvat în fiecare zi. Daca stau bine să mă gândesc, în ultimele zile m-am trezit mereu cu cate o problemă. Și la final de zi era fiecare rezolvată și mă simțeam bine. Se pare că (ne)somnul bebelușului meu e cea mai mare enigmã pe care încă nu am dezlegat-o și mă stresează așa de mult că azi, plecând la plimbare în parc "să doarmă copilul" care numai nu mai adormea, am simțit că nu mai pot. Că mi s-au adunat așa multe zile de "trebuie să doarmă bebe", "musai după 1 ora jumate, așa zice regula celor 90 minute", încât după câteva zile în care totul a mers bine și regula asta minune a funcționat, o zi ca azi în care nimic nu mai funcționează a pus capac la tot. Știi de ce? Pentru că pun prea multă presiune pe mine. La fel ca o grămadă de proaspete mămici... aproape toate, probabil. 

   Glumeam cu colegele de salon că dacă ar fi sa tragem o concluzie, am putea zice că "dacă viața ta e plictisitoare și vrei sa fie palpitantă și impredictibilă, devino părinte! Niciodată nu știi ce aduce ziua de mâine!" Problema e că odată cu impredictibilitatea asta vine și stresul pentru că suntem obișnuiți să putem controla efectul acțiunilor noastre și ghici ce? Cu bebelușii, nu putem. Azi reacționează așa, mâine altfel, azi dorm când îi scoatem afară, mâine nu. Și așa am ajuns la marea descoperire a zilei: ieșirile în parc ar trebui să fie în primul rând pentru noi, părinții, și abia apoi pentru bebeluși. Dacă dorm, bine, daca nu, asta e, dar macar noi ne mai limpezim mintea și ieșim din rutina istovitoare de acasă. La urma urmei, dacă noi suntem ok mental și emoțional, și copiii sunt. Așa că, mai puțină presiune pe noi, mai mult respirat aer curat și să uităm de bătălii și războaie. Doar o viață avem și copiii o fac mai bună dacă știm la ce sa fim atenți 😌

P.S. Bineînțeles că până la urmă Lili a adormit, dar a fost nevoie să pasez căruciorul soțului meu și să mă concentrez pe ce e în jurul meu, nu pe ce e înăuntrul meu. 

Ce am învățat în 3 luni de mămicie

    Se spune că primele 3 luni după naștere sunt considerate al patrulea trimestru de sarcină și că în timpul ăsta bebelușilor le place sa trăiască exact ca în burtică: legănați, înfășați bine și cu papa la discreție. Azi se încheie al patrulea trimestru pentru noi. Au trecut 3 luni, dar pare că o avem pe Lili dintotdeauna. Nu-mi imaginez viața fără ea! E așa de veselă și jucăușă, curioasă și drăgăstoasă (am învățat-o sa îmi dea pupiiic!), că îți vine să spui: mai doresc încă 2-3, va rog 😅

    Totuși, știm cu toții că creșterea unui copil nu e doar lapte și miere, mai ales cu atâtea pusee de creștere și salturi mentale dureroase prin care trebuie să treacă săracii copii (+colici!), așa că, după 3 luni de bebe am ajuns la următorul motto: "cel puțin nu plange". Yep, ai citit bine. Ai zice că poate înseamnă că îl lași să facă orice atâta timp cât nu plange, dar naaaah, te înșeli! Ideea e că după 3 luni de plâns de bebe (în salturile mentale menționate mai sus), te bucuri când stă cuminte pe pat, pe masa de înfășat sau în leagăn, chiar dacă nu doarme când ar trebui. Se uită pe pereți? Win! Gângurește cu jucăria preferată? Double win! Nu doarme deși au trecut 2 ore, daaaar, te-ai prins, măcar nu plânge.

    Apropo de dormit, pentru cei care încă n-au copii și cred că în primele luni un bebe doarme muuuult fără sa te chinui - "îl pui pe pat și instant închide ochii și doarme neîntrerupt vreo 12 ore, nu?" Ei bine, NU! Din experiența mea, confirmat și de alte mămici, un bebe până în 3 luni nu adoarme cu altcineva decât cu mami - ceea ce e destul de obositor pentru ea, dar așa învață multitasking sau abilități noi (ex. să mănânce cu mâna stângă sau să scrie pe telefon cu o mână, uneori tot stânga). Bebelușului îi place să adoarmă la sân și abia după 20-30 minute e sigur să îl muți in pătuțul lui sau lângă tine în pat. Altfeeeel, face ochi instant și o iei de la capăt. Apropo! Dacă vrei sa transformi o mamă într-un dragon într-o secundă, trezește-i bebelușul! 😂 Orice sunet cu potențial "trezitor" poate provoca priviri amenințătoare și săgeți invizibile foaaarte dureroase! Nu recomand nimănui să îmi testeze teoria. Crede-mă pe cuvânt că e adevărată! 😂

    Dacă ar fi să aleg un lucru foaaaarte mișto în astea 3 luni, acela e alăptatul culcat. E cea mai tare chestie ever! Te scutește de o grămadă de "trezit - luat bebe în brațe - alãptat - așteptat 30 min - pus bebe jos". Mi-au zis mai multe mămici să nu-mi iau scaun de alăptare că n-am nevoie, dar eu nu, că Batman! Era așa de frumoasă imaginea aia din filme cu mămica alăptând în scaun un bebe cuminte ce adoarme imediat încât am vrut și eu. Ei bine, realitatea e cu totul altfel. Alăptarea culcat te ajută să alăptezi un bebe ce face gimnastică în somn fără să fii nevoită să te ridici sau să îl trezești pe bebe deloc. Tot ce trebuie sa faci e să mufezi bebele și gata, înapoi la somn!

    De fapt, dacã stau să mă gândesc bine, în primele 3 luni nu ai nevoie nici măcar de pătuț pentru bebe pentru că s-ar putea să nu vrea sa doarmă acolo DELOC. Bebe Lili a dormit în pătuțul ei cam jumătate de oră în ziua când am adus-o de la spital. Atât. De atunci dormim împreună în același pat și e cel mai bun lucru pentru noi amândouă. Sigur că vreau să o mut la ea în pat la un moment dat, dar când va fi asta încă nu știu (mi-e și un pic frică de moment, recunosc).

    În general nu vei găsi pastile-minune pentru crescut copiii, dar eu am una pentru tine: băița! Când bebe nu vrea sau nu poate să adoarmă și au trecut prea multe ore să spui "măcar nu plânge", o băiță face minuni, mai exact îl obosește până la epuizare și doarme instant după. La mine a funcționat de fiecare dată.

    După 3 luni de bebe te relaxezi vizibil și nu mai ești stresat că se va întâmpla ceva cu bebe. În schimb, îți spui că dacă apare ceva vei găsi o soluție pe loc, ceea ce ajută foarte mult. Totuși, există și emoții negative: te supără că zilele sunt pe repeat, exact la fel toate: păpat, schimbat, culcat și realizezi că ai nevoie de timpul tău liber, dar ghici ce: când îl primești, ți-e dor de bebe și te uiți la poze cu el 🤷‍♀️

    În final, realizezi că toate zilele grele și nopțile nedormite sunt trecătoare și cu fiecare zi ce vine copilul crește și achiziționează noi abilități să te înțeleagă și să îți dea putere să continui. Multă putere, mămico, bebelușii devin din ce în ce mai dulci 😍

Achizițiile lui Lili de la 2 la 3 luni:

    Lili de 3 luni zâmbește laaarg, ne recunoaște și se bucură să ne vadă, gângurește cu noi și cu prietena ei cea mai bună, o văcuță gonflabilã (probabil pentru că se bucură că o poate vedea, fiind alb-negru). Știai că doar de la 3-4 luni bebelușii încep să vadă culorile?

    Tot pe principiul alb-negru, i-am cumpărat niște cărticele speciale pentru bebeluși cu imagini alb-negru și Lili le adoră! Gângurește când îi arăt anumite imagini preferate, mai ales văcuța.

    Hmmm, dar de fapt nu văcuța e prietena ei cea mai bună, țiți e! Eu am început să iubesc alăptarea pentru că nu mai trebuie să folosesc lanolină. De ținut minte pentru viitoarele mămici: folosește tampoane pentru sân între alăptări! Te vor scuti de o mulțime de haine pătate cu lapte.

    Față de lunile trecute, Lili regurgiteazã muuult, de aceea folosim foarte multe bavețele și de asemenea multe aleze pentru "accidentele" de la schimbat.

    Se trezește și gângurește sau chiuie și nu mai plânge așa mult ca lunile trecute.

    Doarme și câte 11 ore legate noaptea 😱 incluzând hrănitul când face gimnastică cu ochii închiși DAR sunt și zile cu salturi mentale sau pusee de creștere (8 săpt, 12 săpt) sau căldură când nu doarme decât 5-10-15 min (10 din 24 ore comparativ cu 17 cât e normal pentru bebe)

    La vaccinul de la 2 luni a plâns fffff tare, cel mai tare de până acum, dar s-a liniștit în brațe la mami foarte repede.

    Își poate susține capul și îl ridică când e pusă pe burtică, dar nu foarte mult și uneori se frustrează că nu se poate târî pentru că am impresia că vrea să o ia la sănătoasa. Hmmm, sunt curioasă când va merge asta mică.

Caaaam atât. Revin pe la 6 luni cu un alt bilanț ;) Mulțumesc pentru atenție dacă ai citit până aici și sper că ți-a plăcut!

”Și? Cum e să fii părinte?” după o lună

Se zice că prima lună în care ești părinte vei fi pe modul "supraviețuire" și chiar așa e, mai ales dacă ești la prima ta experiență.

Știi, nouă oamenilor ne place să avem control și predictibilitate și suntem ființe ale rutinei și obiceiurilor. Tocmai de asta, pentru a simți că putem controla ce urmează, participăm la diverse cursuri de pregătire, dar acum, după o lună, pot să-ți spun sincer că nimic nu te poate pregăti 100% pentru montaigne-russe-ul plin de impredictibilitate care e meseria de a fi părinte.

M-am gândit la o asociere bună: a fi părinte e ca atunci când cineva te aruncă în apă și zice "ia să te văd cum înveți să înoți". Deși ai citit 9 luni de zile despre stilurile de înot și tipurile de bazine, proprietățile apei, etc., nimic nu te va pregăti cu adevărat pentru înotatul propriu-zis. Așa e și cu pãrințeala. Crezi că știi in ce te bagi și îți spui că ești pregatit, dar de fapt până acum ai văzut totul prin ochelarii roz și când ajungi acasă cu bebe începe "distracția".

Am învățat multe în doar o lună de pãrințealã. Ești curios? Citește mai jos:

1. E suuuuuper IMPORTANT, chiar vital, ca înainte să devii părinte să VREI TU să ai copii. TU, nu societatea, nu partenerul/a, nu părinții, nu prietenii, pentru că atunci îți asumi alegerea și nu dai vina pe alții în momentele dificile, pe principiul "mă, eu m-am băgat singur în hora asta, acuma trebuie să dansez", îți reamintești de ce ai vrut un copil, te rogi la Doamne-Doamne să îți dea răbdare și mai trece o zi.

Uite de asta îi admir eu pe cei care aleg să nu aibă (încă) copii când realizează că nu sunt pregătiți pentru pasul ăsta. Știu, nu vei fi niciodată pregătit cu adevărat, dar când nici TU nu te simți pregătit e mai bine sa spui "nu" de la început și să reziști cu stoicism presiunii societății care te întreabă pe repeat "Și? Când vine bebe?"

Apropo, când știi că ești pregătit să fii părinte? Ți-am zis că eu am avut abordarea "ochelari roz" care vine cam așa: înainte să adormi noaptea, pui capul pe pernă lângă omul drag sufletului tău și creierul tău o ia la goană spre multe multe direcții și una dintre ele are gânduri de genul: "sunt fericit/ă cu X, avem tot ce avem nevoie sa fim fericiți în continuare, abia aștept să îmi petrec restul vieții împreună cu el/ea și totuși parcă lipsește ceva. Mamă, ce fain ar fi să avem un copil. Dar oare suntem pregătiți? Știi ce? Da, eu sunt pregătit/ă. Am timp, bani și starea mentală sa devin părinte. Îmi doresc un copil și sunt dispus să-i ofer tot ce am mai bun."

Momentul ăla când totul face click și ești sigur pe tine că un copil ar face viața și mai frumoasă decât e, că ești pregătit să faci orice schimbări va fi nevoie pentru mogâldeața care va purta numele ales cu grijă de tine, când știi că va trebui sa renunți la tine și să te dedici total unei ființe ce va depinde de tine, dar nu te sperie asta și știi că vei fi responsabil pentru ea și o vei forma de la 0 și totuși te simți capabil. Ăla e momentul când știi.

Ce știu sigur e că în prima lună ai nevoie să îți reamintești momentul ăla și dorința mare de dinainte ca să treci hopurile. Apar multe întrebări care încep cu "e normal să...?", ești adesea îngrijorat și ai nevoie de cineva care sa îți spună că totul e trecător și că o să fie bine.

2. Ajută enorm să ai persoane care să te ajute cu treburile casnice și prietene la care sa apelezi când ai N întrebări și frici, dar până la urmă trebuie sa înveți să fii părinte pe propria piele și alăptatul din 3 in 3 ore (in cel mai bun caz), nesomnul și lucrurile imprevizibile care apar influențează toată experiența. La toți ni-i greu, dar nu la toți la fel. Lipsa de control si predictibilitate când faci același lucru, dar bebe reacționează în fiecare zi diferit e ceea ce pe mulți proaspeți părinți ne șochează. Da, când ești părinte trebuie sa improvizezi foaaarte mult și să înveți să te descurci cum poți, cel puțin în prima lună, aia de pe modul "supraviețuire".

3. A fi părinte te învață o mulțime de abilități noi: multi-tasking, prioritizare, răbdare, creativitate. O să fii foaaarte mândru de tine după ce le-ai căpătat pe astea, atât de mândru că vei simți că meriți o statuie pentru fiecare zi in care bebe a dormit 3 ore legate și nu a plâns când l-ai schimbat. Heh. Micile bucurii ale vieții.

4. "O fi greu, dar merită." Așa zic toti părinții, nu? Sunt de acord? Absolut, mai ales pentru că mi-am dorit de mult timp un copil și sunt dispusă să îi ofer tot ce are nevoie. Încă nu am rezultate imediate ale muncii după doar 1 lună, dar deja visez cu ochii deschiși la momentele când Lili va învăța să vorbească, sa meargă, când vom petrece momentele alea de neuitat împreună citind povești, plimbându-ne, jucându-ne și câte și mai câte. Toate astea te fac să uiți nopțile grele și să zici "da, merită să fiu părinte". Dar până să ajungem acolo, vreau să mă bucur de bebe mic-mic pentru că știu sigur c-o sa-mi fie dor să îmi încapă perfect in brațe și să o văd cum se uită la mine cu atâta uimire și dragoste și să simt că sunt persoana ei favorită din toată lumea.

Concluzia mea la toată postarea asta lungă?

Chiar și când te simți pregătit, tot e provocator să fii părinte. De aceea, fii 100% sigur că vrei sa fii părinte înainte de a deveni unul! Un copil are nevoie de tot timpul tău si cea mai bună versiune a ta pentru a fi crește fericit și încrezător.

*Postare scrisă cu o singură mână, noaptea la ora 2, în timp ce Lili doarme liniștită în brațele mele.

Bebe vine cand vrea el, nu cand vrem noi

Daca citești asta înseamnă că ți-am atras atenția și asta mă bucură. Pentru că vreau să îți spun povestea mea, povestea unei femei care-si planificase toată viața și care a trebuit să învețe pe propria piele zicala că un copil nu vine când vrei tu, ci când vrea el.

Facebook-ul e plin de fotografii ale reușitelor noastre printre care și copiii. Ne mândrim cu ei și cu cât de adorabili sunt și dacă am si incercat mult timp să îi avem, fericirea e cu atât mai mare. Nimeni nu vorbește însă despre cat de greu e in zilele noastre sa ai un copil, iar daca te-ai uita pe Facebook ai crede că e cel mai simplu lucru din lume. Și de fapt realitatea e cu totul alta.

Când ești adolescentă toată lumea te sperie și te amenință ca nu cumva să rămâi însărcinată. Iar când devii adult și vrei sa ramai însărcinată, nu mai poți. De ce? Pentru că societatea pune atâta presiune pe tine că pur și simplu ești stresat. Fiecare persoana cu care te întâlnești te întreabă "când vine bebe?" Iar tu deja încerci de peste un an și mori încet de fiecare data când primești aceasta întrebare încă o dată și încă o dată. Iar apoi descoperi că ai si probleme medicale care înainte nu existau deloc. Serios, ce se întâmplă atunci când vrei sa ai un copil de nu mai poți? Îl planifici până în cel mai mic detaliu (sa termin cursul X, sa am jobul Y, sa am casa mea) si cand realizezi că nu ai rămas însărcinată nici luna asta simți că îți cade cerul în cap. E o dezamăgire și o tristețe fara margini, te simți inutil și nefolositor pentru că nu reușești nicicum sa îți atingi scopul, pentru că nu poți să controlezi asta la fel cand ai merge la magazin sa cumperi un obiect. Ar fi atat de simplu daca ar fi asa de usor. Prea simplu. Așa că viața complică cumva lucrurile și bebe vine de cele mai multe ori fix când ai trecut prin N încercări, ajungi sa te gândești că sigur nu vei avea copii niciodată și te împaci cu gândul ăsta. Atunci vine. Când renunți sa planifici totul și lași lucrurile în voia sorții. Și atunci surpriza e cea mai mare. La început nici nu vrei sa crezi că e adevărat ca nu cumva sa ai un avort spontan și apoi durerea sa fie exponențial mai mare decât inainte. Așa că îți duci viața mai departe rugandu-te să poți să treci peste orice vine.

Daca inca nu ai inceput să încerci să ai un copil și ai impresia că va fi ușor, ai planificat totul în detaliu și ești super incantata pentru că iubești copiii și chiar îți dorești unul, sper ca măcar pentru tine sa fie ușor. Pentru mine a fost un proces teribil de greu și lumea ar trebui sa afle și despre cazurile astea, despre ce sta in spatele fotografiilor cu bebeluși fericiți și mame împlinite de pe Facebook. Prea putina lume vorbește despre asta, iar fetele care inca încearcă au nevoie de susținere. Curaj, fetelor! O sa reușiți, sunt sigură! Lăsați totul în voia universului, a lui Dumnezeu și traiti-va viața normal, fara sa planificați nimic. Luati-o cum vine. Nu va gândiți că trebuie să terminați cursul X sau sa aveți jobul Y. Bebe vine cand vrea el, nu cand vrem noi.